fbpx

Asociatia Ovidiu Rom si GlaxoSmithKline (GSK) Romania lanseaza componenta de sanatate a programului Fiecare Copil in Gradinita in 20 de comunitati foarte sarace din Romania

Please select a featured image for your post

Reprezentantii Asociatiei Ovidiu Rom si cei ai GlaxoSmithKline (GSK) Romania au anuntat astazi, in comuna Tarlungeni (judetul Brasov), lansarea componentei de sanatate a proiectului Fiecare Copil in Gradinita, care va permite dezvoltarea, de catre comunitatile locale, a unor proiecte de sanatate si educatie in sanatate, arii critice ce pot duce la imbunatatirea starii de sanatate a copiilor proveniti din familii foarte sarace.

Prin programul Fiecare Copil in Gradinita, lansat de Asociatia Ovidiu Rom si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului in anul scolar 2010-2011 – 1.400 de copii dezavantajati merg gradinita in fiecare zi in 38 de gradinite din 20 de comunitati sarace, din 12 judete. Succesul proiectului se datoreaza unui instrument inovativ – tichetele sociale de 50 de lei pe luna pe care le primesc parintii copiilor din program si care sunt conditionate de prezenta zilnica a copiilor la gradinita.

Inainte de demararea programului, copiii mergeau la gradinita in salturi, nu ajungeau niciodata sa aiba acelasi nivel de pregatire si nu acumulau suficiente cunostinte pentru a face fata, ulterior, anilor de scoala primara. O data cu programul Fiecare Copil in Gradinita, prezenta zilnica a tuturor copiilor din program a crescut spectaculos: in februarie si martie 2012 a fost de 85% si 86%, iar in decembrie 2012 a atins un record de 89%.

Aceasta noua componenta de sanatate a proiectului se va desfasura pe o perioada de 3 ani in aceleasi 20 de comunitati foarte sarace din Romania in care Asociatia Ovidiu Rom deruleaza deja programul Fiecare Copil in Gradinita. Grant-ul oferit de compania farmaceutica GlaxoSmithKline (GSK) Romania se ridica la peste 150.000 de euro si va permite dezvoltarea unor proiecte locale ce vor viza controale medicale periodice, realizarea vaccinarilor obligatorii, sprijinirea parintilor pentru a cumpara medicamente pentru copii, facilitarea activitatii mediatorului sanitar, programe de educatie pentru sanatate si igiena cu copiii si parintii lor, precum si consiliere pentru planificare familiala in randul mamelor sarace.

Nevoia unei astfel de componente este uriasa in aceste comunitati foarte sarace in conditiile in care imbolnavirile dese reprezinta principalul motiv pentru care copiii lipsesc frecvent de la gradinita. Conditiile improprii in care locuiesc multi dintre ei, nutritia saraca in vitamine si proteine, lipsa apei curente si a unor norme minime de igiena duc la o imunitate scazuta a acestor copii si la transmiterea facila a bolilor infectioase. De asemenea, toate aceste probleme afecteaza puterea de concentrare a copiilor si capacitatea lor de a avea succes la scoala.

„Prin programul Fiecare Copil in Gradinita am aratat ca parintii saraci isi doresc sa-si educe copiii, chiar foarte mult! Trebuie insa sa le oferim sprijin si incurajare, iar adaugarea unei componente de sanatate in proiect este foarte importanta: copiii nu pot invata daca sunt bolnavi”, a declarat Leslie Hawke, cofondatoare, Asociatia Ovidiu Rom.

Proiectul lansat astazi in Romania face parte dintr-un program mai amplu, finantat prin European Community Partnerships – un program european al GSK ce ofera suport pentru initiative locale de sanatate si infrastructura in sanatate. Romania impreuna cu Bulgaria, Ungaria si Slovacia – aflate printre tarile din Europa cu cele mai numeroase rrome – au inceput, prin acest proiect, un angajament de 3 ani cu scopul de a imbunatati starea de sanatate a copiilor si parintilor acestora si de a asigura si pentru viitor infrastrucura necesara pentru mentinerea acesteia. Grant-urile oferite la nivel regional de compania farmaceutica GSK se ridica la peste 500.000 de euro, din care mai mult de 150.000 de euro au fost acordate Romaniei, prin Asociatia Ovidiu Rom.

Citeste si:  Problemele digestive

„Ne implicam in proiecte ce isi propun sa imbunateasca starea de sanatate si calitatea vietii romanilor, de unde si dorinta noastra de a sustine proiecte in sanatate si educatie in sanatate. Acest lucru inseamna de cele mai multe ori sa ajungem in zonele cele mai izolate sau sarace ale tarii, acolo unde este o mare nevoie de ajutor – asa cum este si comunitatea din Tarlungeni, unde lansam astazi, alaturi de Asociatia Ovidiu Rom, componenta de sanatate a proiectului Fiecare Copil in Gradinita. Existenta acestui pilon de sanatate este esentiala – in lipsa educatiei adecvate nu putem avea o stare de sanatate buna, iar fara sanatate nu putem ajunge la un nivel adecvat de educatie”, a declarat Andreia Cucu, Communication Manager GSK Romania.

Comunitatile Tarlungeni si Zizin (doua sate aflate in comuna Tarlungeni din judetul Brasov) sunt numai doua dintre cele 20 de comunitati incluse in programul Fiecare Copil in Gradinita, selectate in urma unui concurs national la care au fost invitate sa participe toate primariile din tara. Programul aduce zilnic la gradinita 78 de copii in Tarlungeni si 55 in Zizin: in prima jumatate a anului scolar actual, media lunara a prezentei zilnice a copiilor la gradinita a crescut de la 64% in septembrie 2011 la 94% in martie 2012 in gradinita din Tarlungeni, unde 80% dintre copiii care invata acolo au fost inclusi in program. In acelasi timp, in gradinita din Zizin, prezenta zilnica la gradinita a copiilor s-a ridicat la 85% in luna martie a acestui an.

Citeste si:  Roche Romania Diagnostics Division sarbatoreste doi ani in Romania

„Sanatatea copiilor este la fel de importanta ca si educatia lor, de aceea, impreuna cu GSK, am decis sa integram si o componenta medicala care va creste valoarea proiectului nostru”, a declarat Maria Gheorghiu, cofondatoare, Asociatia Ovidiu Rom.

Pentru ca acesti copii sa mearga zilnic la gradinita este nevoie de efort atat din partea Asociatiei Ovidiu Rom si a partenerilor, dar mai ales din partea comunitatii locale. Prin Fiecare Copil in Gradinita, parintii copiilor din program primesc lunar un stimulent financiar sub forma de tichete sociale in valoare de 50 de lei pentru fiecare copil care are prezenta zilnica la gradinita in luna respectiva. Tichetele asigura costurile alimentelor, iar cadrele didactice primesc de la Ovidiu Rom o suma anuala de 60 de lei de copil pentru rechizite ?i alte materiale educationale. De asemenea, Consiliile Locale asigura costurile pentru imbracaminte si incaltaminte. Iar in Zizin de exemplu, acolo unde, datorita programului, spatiul gradinitei – aflat in mansarda unei biserici – a devenit insuficient, autoritatile locale au amenajat o gradinita in satul vecin, Carpinis, in cladirea unei scoli nefolosite. Cheltuielile pentru noua locatie si transportul sunt suportate de primaria din comuna astfel ca, in fiecare zi, trei microbuze scolare ii transporta pe copiii din Zizin la Carpinis, iar uneori, cand soferul unuia dintre ele nu este disponibil, chiar directoarea gradinitei conduce microbuzul.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.