fbpx

Cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin este unul din cele mai frecvente cancere la sexul feminin.

IN EUROPA, LA FIECARE 18 MINUTE O FEMEIE MOARE DE CANCER DE COL UTERIN.

Este una dintre formele de cancer la care se cunoaste cauza: unele tulpini de papilloma virus uman (HPV), care sunt responsabile de peste 99,7% din cazurile de cancer de col uterin (si de 3,9% cancer oral si 13,3% orofaringian prin practicarea …!). Din cele peste 100 de serotipuri de HPV, 15 pot conduce la cancer cervical; serotipurile oncogene HPV 16 si 18 sunt responsabile de mai mult de 71,5% din cancere.

Pana la 80% dintre femei se vor infecta cu HPV la un moment dat din viata, dar nu toate femeile infectate cu HPV vor dezvolta cancer. Organismul, prin sistemul imunitar, impiedica virusul sa dezvolte cancerul. In putine cazuri, virusul papiloma persista in organism si, dupa mai multi ani, determina transformarea celulelor de pe suprafata colului uterin in celule canceroase. De aceea, abia la 30-55 de ani cancerul de col uterin apare cel mai frecvent, desi infectarea prin contact sexual s-a produs mult mai devreme. Deoarece HPV determina initial, in majoritatea cazurilor, vegetatii veneriene (condiloame), femeile cu aceste tumori benigne trebuie supravegheate periodic pentru depistarea precoce si tratament. Depistat tardiv, cancerul de col uterin omoara anual sute de mii de femei! Depistare se face prin testul Papanicolaou.

Testul Papanicolaou consta in recoltarea cu ajutorul unei spatule sau periute de celule de pe suprafata si din interiorul colului uterin si examinarea acestor celule la laborator. Acest test determina peste 95% din cancere si stari precanceroase. De la inventarea testului de catre G.N.Papanicolaou in anii ’40, mortalitatea determinata de cancerul de col uterin a scazut cu 70% datorita tratamentului precoce.

Citeste si:  Emo Kids in Romania

Simptomatologia in cancerul evoluat consta in sangerare vaginala dupa contact sexual, apoi sangerari in afara menstrei sau dupa menopauza, iar in stadii mai avansate, durere in regiunea sacrata.

Cunoscindu-se cauza virala a cancerului de col uterin s-a preparat si primul vaccin impotriva unui cancer ! Exista deja 2 vaccinuri anti-HPV.

Recomandarile pentru vaccinarea anti-HPV sunt pentru fetele cu varsta de 11-12 ani, de rutina, dar pot fi vaccinate si de la varsta de 9 ani. Vaccinarea femeilor cu varsta de 19-26 de ani se poate face daca nu a avut loc infectia genital cu HPV, pentru ca beneficiile vaccinarii scad cu cresterea numarului de parteneri sexuali. Nu se considera ca ar mai folosi vaccinarea femeilor peste 26 de ani sau a barbatilor.

Citeste si:  Increderea de sine scazuta poate duce la obezitate

Sectiune sustinuta de:
S.C.M. DR. ALEXANDRESCU CRISTIAN SI DANIELA
Cabinet de Medicina Interna & Cabinet de Medicina de Familie
Splaiul Independentei 290, camin P7, parter, sector 6, Bucuresti
Tel/fax 021 316.43.70 / 021 402.86.46

3 Comentarii
  1. Cumplita boala; nici nu vreau sa ma gandesc. ce-am vazut prin spitale legat de cancerul de col uterin nu se poate dori nici dusmanilor; pentru prima data aud ca se transmite printr-un virus. foarte util acest articol, fmultumim.

  2. Ba este bine sa ne gandim ca raporturile sexuale nu reprezinta doar un pericol de boli cu transmitere sexuala \”clasice\” (cea mai severa fiind SIDA) dar si de hepatita C si condilomatoza (posibil precursor de cancer). Prevenirea unei tragedii este posibila ! Profilaxia primara consta in sex protejat, iar profilaxia secundara consta in efectuarea testului Papanicolaou si tratament precoce. Astfel se pot salva multe vieti. Cancerul de col uterin omoara un numar mai mic de femei cu 70% prin depistarea si tratamentul precice !
    Vaccinul a intrat pe piata romaneasca si se gaseste in unele farmacii (nu pot sa le fac reclama). Se administraza asemanator cu vaccinul pentru hepatita B, dar este ceva mai scump. Repet: se vaccineaza doar fetitele de 11 – 12 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.