Cancerul oral: cauze, simptome si tratamente

Cancerul oral este un subtip al cancerului gatului si capului si se poate dezvolta in orice zona a cavitatii orale. In general, cancerul oral apare la nivelul limbii si a buzelor, insa se poate dezvolta si in interiorul gurii, pe partea posterioara a faringelui, la nivelul amigdalelor sau al glandelor salivare. In continuare, Dr. Ion Melnic, specialist in chirurgie dento-alveolara si coordonator al Clinicii Dr. Melnic ne spune care sunt cauzele si simptomele cancerului oral, daca si cum poate fi tratata aceasta afectiune.

“Cancerul oral este mai frecvent la barbati, in comparatie cu femeile. Probabilitatea ca aceasta afectiune sa se dezvolte creste dupa varsta de 40 de ani. De cele mai multe ori, cancerul bucal este insotit de dificultate la inghitire. Un factor de risc deloc de neglijat in aparitia cancerului oral il reprezinta fumatul excesiv in combinatie cu bauturile alcoolice”, spune Dr. Ion Melnic.

Citeste si:  Ciupercile pot ajuta in tratamentul cancerului de prostata

Factorii de risc care pot creste sansele unei persoane de a dezvolta cancer oral sunt: consumul excesiv de tutun si de alcool, soarele (in special cancerul de buze poate fi cauzat de expunerea la soare) si istoricul medical in care sunt prezente cancerul de gat si de cap.

“Semnele timpurii ale cancerului oral nu sunt usor de observat, tocmai de aceea este foarte important sa mergeti atat la medicul dentist, cat si la doctorul de familie pentru controale de rutina”, adauga Dr. Ion Melnic. Cel mai des intalnite simptome ale cancerului oral sunt: sangerari la nivelul cavitatii bucale, dificultate sau dureri la inghitirea si mestecarea alimentelor, pete rosiatice intense, pete albe sau pete mixte, de culoare alba si rosie pe gingii, limba sau mucoasa bucala, leziuni la nivelul buzelor, gingiilor sau in interiorul gurii care sangereaza si nu se vindeca, dureri ale dintilor, ingrosarea mucoasei bucale, scaderea sensibilitatii sau senzatia de amorteala la nivelul cavitatii bucale, sangerare la nivelul cavitatii bucale, disconfort in purtarea protezelor dentare.

Citeste si:  Pentru a slabi, trebuie sa reduceti marimea vaselor din care mancati

Pentru un diagnostic precis, se recomanda un consult de specialitate atat la nivelul planseului bucal, al palatului, gingiilor si limbii, cat si in interiorul gatului si obrajilor. De asemenea, biopsia este o modalitate sigura de diagnostic. Tratamentul cancerului oral se face in functie de stadiul de evolutie. Pentru a determinarea stadiului evolutiv, se fac investigatii suplimentare (radiografii dentare, computer tomograf, RMN). Daca nu este depistat precoce, cancerul oral necesita inteventii chirurgicale, radioterapii, chimioterapie.

Citeste si:  Scoala oftalmologica romaneasca, reprezentata la cel mai mare congres international din Rusia

“Majoritatea cazurile de cancer oral se caracterizeaza prin aparitia de celule plate care acopera suprafata gurii, limbii si a buzelor. Iar atunci cand cancerul oral evolueaza, acesta se raspandeste in organism prin intermediul sistemului limfatic, celulele canceroase fiind transportate prin limfa. De cele mai multe ori, celulele canceroase apar mai intai langa ganglionii limfatici care sunt localizati langa gat, insa acestea se pot raspandi si in alte zone ale corpului”, completeaza Dr. Ion Melnic.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.