Cand functioneaza o terapie?

Cand functioneaza o terapie? Iata o intrebare care se poate pune cu usurinta si la care exista un raspuns complex. Sa intram in cateva repere. In primul rand sa facem precizarea ca avem in vedere terapia individuala. Exista o perioada de debut a terapiei in care necesitatea ca cei implicati, atat terapeutul, cat si pacientul sa isi construiasca imaginea despre ceea ce se intampla. In aceasta perioada, atentia este globala, nici terapeutul si nici pacientul nu vor intra in amanunte, ci vor ramane intr-o pozitie a imaginilor globale despre ceea ce se intampla cu pacientul. Pacientul simte ca poate vorbi, ca poate sa fie cu terapeutul.

Un reper despre functionarea terapiei este dat de modul in care reusesc cei doi sa construiasca regulile dupa care se va desfasura. Aici poate parea ceva asimetric. Regulile sunt enuntate de terapeut. Dar ele nu sunt constrangatoare si absolutiste. Rolul regulilor este de a fi discutate si de a asigura buna functionare a terapiei. Acest aspect de implicare in discutia despre reguli poate sa fie un reper despre buna reusita a terapiei. Dar, sunt multe cazuri, in care o terapie functioneaza desi pacientul, la inceputul relatiei nu manifesta un interes deosebit pentru a vorbi despre reguli. In acest caz, pacientul considera ca regula este data de munca terapeutului si ca este o consecinta fireasca a ceea ce se intampla si este axiomatic, pentru pacient, necesara in reusita terapiei. Regulile sunt date de terapeut pentru ca el le cunoaste, dar el se subordoneaza lor in egala masura. Cu alte cuvinte acestea vor functiona ca un regulament institutional in care fiecare isi respecta „indatoririle”.

Citeste si:  Apel la solidaritate si responsabilitate pentru un buget de sanatate satisfacator in 2011

Mai important decat discutia despre reguli este insa decizia pacientului de a urma o terapie. Cred ca acesta este momentul decisiv al unei relatii bune. Odata ce pacientul s-a decis sa urmeze o terapie, lucrurile pleaca de la sine. Ne putem imagina astfel: doua forte care se pot aduna pentru a impinge o mobila mare impreuna sau pentru a se contra. Cand aceste decizii coreleaza, iar fiecare din cei doi vrea sa faca asta, atunci restul problemelor se rezolva pentru ca apare o relatie de cooperare intre ei pentru a face posibil obiectivul. Daca unul din ei, oricare, se opune, atunci probabilitatea de a muta mobila scade.

Citeste si:  Menta poate reduce simptomele colonului iritabil

Reusita terapiei, intr-un procent semnificativ este data de modul in care pacientul vrea sa faca o terapiei, iar terapeutul vrea sa il primeasca. Daca cei doi se intalnesc astfel, restul ramane o constructie in sine, ceva de rezolvat, de facut, de stabilit, de convenit.

Trebuie aici facuta o observatie – ca acest vrut este inconstient. Ne putem imagina acest aspect din doua puncte de vedere. Unul este cel in care fiecare persoana are un ritm, iar terapeutul si pacientul reusesc sa gaseasca, sa coreleze intr-un mod optim pentru a crea o muzica (daca tot vorbim de ritm) impreuna. Pentru a intelege ritmul ar fi necesar sa ne gandim la bebelusii care au un anumit ritm de a fi, de a se manifesta. Este un ritm implicit, o stare data, ceva care pare atat somatic, cat si psihic. Ritmul este ceva din realitate, similar corpului. Acest ritm nu poate sa fie modificat, ci este vorba de acordajul sau cu celalalt ritm sau la celalalt ritm.

Citeste si:  "Intalnirile SaFrIna" la Sibiu pe 8 mai!

O a doua perspectiva, mai apropiata de transfer, este modul in care rezoneaza terapeutul si pacientul. Sa spunem ca fiecare are o fantasma. In acest caz este vorba despre imaginarea a ceea ce se intampla, iar aceasta imaginare, pentru pacient, cade peste ceea ce este el, peste ceea ce s-a intamplat cu el, peste modul in care si-a construit relatiile si le-a cunoscut. Dar daca privim ca fantasma sau ca scenario, atunci vom vedea o imaginare preconstienta a ceea ce va urma, dar si de una inconstienta. Daca pacientul „stie” in mod inconstient ca toate relatiile se termina prost, atunci isi va imagina inconstient ca si aceasta va fi la fel. Dorinta lui va fi inversa, sa aiba in sfarsit, o relatie care va functiona, iar pe baza ei sa isi analizeze si sa isi modifice relatiile din afara cabinetului.

Vorbesc aici de relatiile terapeutice care au ca obiectiv vindecarea si nu de cele care au ca obiectiv intarirea apararilor, Eului, consilierii psihologice.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.