Consiliere psihologica, psihoterapie ori psihanaliza: de care am nevoie?

Daca vorbeam saptamana trecuta despre control ca una din formele de manifestare ale unei slabiciuni, ale unei neputinte, sa spunem cam asa: suntem pusi in permanenta in cadrul unui conflict important, fiecare este necesar sa ia in seama ceea ce vine din propriul inconstient, din el insusi si ceea ce este non-eu, adica mediul, realitatea fizica si sociala, celalalt.

Pe de alta parte sunt propriile nevoi, cerintele corpului. La aceastea se adauga apartenenta sociala, familiala, comunitara, profesionala. Pe de alta parte, fiecare are o anumita structura, are anumite caracteristice proprii, care il diferentiaza de toti ceilalti. Mai putem adauga aici idealul propriu, cel familial etc.

Citeste si:  Un paharel de alcool pe zi lungeste viata femeilor de peste 70 de ani

Cand vorbim de o suferinta, de un simptom, de o relatie care nu functioneaza, de la acest ansamblu complex ajungem sa vorbim numai despre acel punct de vedere – cel care ne provoaca suferinta. Este ca si cum de la complexitatea rezumata mai sus sa ajungem sa vorbim despre o singura latura a existentei noastre.

Atunci cand se incepe o psihoterapie ne putem astepta la una sau alta. Putem sa ne propunem ca respectiva suferinta, preocupare dominanta sa devina mai adecvata sau, dimpotriva sa avem in vedere acest ansamblu de mai sus.

Din punctul meu de vedere putem sa vorbim despre:

Citeste si:  Pedepsele fizice au efecte negative de durata asupra abilitatilor copilului

Consultatii / consiliere – a avea in vedere o situatie clar tintita care provoaca un disconfort momentan si pe care nu stim sa il depasim;
Psihoterapie – ca modalitate de abordare a simptomului respectiv, a suferintei dominante existente;
Psihanaliza – o modalitate de redare a intregii arii descrise mai sus care are in vedere complexitatea vietii in ansamblul sau.

Diferentele dintre modalitatile de lucru specificate mai sus sunt date de ceea ce este posibil. Intr-un plan al realitatii putem sa vorbim despre complexitatea raporturilor, despre frecventa si tipul de cadru pe care pacientul si terapeutul il stabilesc.

Citeste si:  Bauturile alcoolice, bomba cu calorii

Atunci cand nici una din cele mai sus nu este posibila sunt alte modalitati de lucru pe care le numim dispozitive aparte. Ele sunt patru:

Dispozitivul de cuplu
Dispozitivul de familie
Dispozitivul grupal
Dispozitivul institutional

In toate acestea suferinta este imposibil sau dificil de abordat individual, dintr-un motiv sau altul. Si atunci acestea devin posibile intr-un context care permite sustinerea „posesorului” suferintei. Din aceasta perspectiva vorbim despre o portavoce a suferintei. Voi incerca sa traduc in articolele urmatoare aceasta imagine, incercand sa ii dau si o conotatie practica.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.