fbpx

Copilului ii este teama de intuneric: ce este de facut?

Cei mai multi dintre copii au tot soiul temeri care, mai tarziu, se pot transforma in fobii. Dar, ca parinti, nu trebui sa lasati acest lucru sa se intample! Desi multe dintre temerile copilului vi se par irationale, pentru a le contracara, primul pas este sa le luati in serios, iar apoi sa lucrati impreuna cu copilul pentru ca el sa le depaseasca. Vom discuta despre teama de intuneric, una dintre cele mai frecvente temeri la copii.

Ca si manifestare, teama de intuneric se traduce adesea prin teama copilului de a dormi singur intr-o camera neluminata. Copiii au o imaginatie bogata, de aceea, este usor de inteles de ce o camera neluminata si faptul ca nu exista nicio alta persoana in apropiere, pot duce la scenarii infricosatoare.

Din fericire, exista cateva solutii ce pot veni in ajutorul parintilor ai caror copii se confrunta cu aceasta temere. De retinut este ca, in aceasta „lupta” cu intunericul, parintele trebuie sa-si asume un rol de suport, sa-i ofere copilului tot sprijinul de a-si infrange teama, fara insa a cadea prada tentatiei de a-l feri complet de obiectul fricii sale, de a sta mereu in preajma sa, de a dormi cu el seara de seara etc. Oricat de greu ar parea la inceput sa rezistati rugamintilor celui mic, amintiti-va ca, pe masura ce va creste, va va fi tot mai greu sa-l „izolati” de intuneric, iar obiceiurile deprinse la aceasta varsta se dezvata mai greu ulterior.

Citeste si:  Durerile de cap

Va recomand:

sa discutati cu cel mic despre teama sa, explicandu-i ca este normal, uman, sa te temi si ca nu este nimic in neregula cu el/ea daca are aceste sentimente; asigurati copilul ca il veti ajuta sa isi depaseasca aceasta teama;
sa nu faceti glume, nici dvs. si nici ceilalti adulti, pe seama temerii copilului ori sa-i adresati cuvinte precum „ce esti tu, un las?” sau „la varsta ta, nu iti este rusine sa-ti fie frica de intuneric?”; toate acestea nu vor face decat sa stirbeasca increderea de sine a copilului si sa-l umileasca, nicidecum sa-l ajute sa scape de aceasta temere;
sa nu lasati copilul sa urmareasca emisiuni ori filme care contin elemente inspaimantatoare si nu ii cititi povesti ce il pot speria, inainte de ora de culcare;
sa dati intunericului o conotatie pozitiva, prin joc. Cititi-i sau inventati povesti in care intunericul are un rol pozitiv si in care personajele sale favorite reusesc sa isi depaseasca teama de intuneric;
sa explorati cu lanterna, impreuna cu copilul, dormitorul acestuia. Tineti copilul de mana, dar permiteti-i lui sa va conduca in locurile unde vrea sa ajunga. Dupa explorare, puteti lasa lanterna la indemana copilului;
sa incurajati expunerea graduala la intuneric, lasandu-l pe cel mic sa stabileasca ritmul. Achizitionati pentru camera sa un intrerupator care va permite sa stabiliti intensitatea luminii si lasati-l pe cel mic sa hotarasca nivelul de la care incepeti. Pentru a urmari progresele, realizati un grafic in care sa notati gradul de intensitate a luminii, noptile in care nu a mai simtit nevoia sa vina la dvs. in camera si cele in care a dormit cu lumina stinsa. Stabiliti recompense pentru fiecare etapa parcursa si laudati-l pe copil, chiar si pentru cel mai mic progres;
sa ramaneti cateva minute cu copilul in camera, dupa stingerea luminii, si sa discutati despre cum arata dormitorul sau in intuneric. Lasati copilul sa vada in dvs. faptul ca intunericul nu va sperie. Dupa aceea, puteti sa lasati usa de la dormitorul copilului putin intredeschisa si sa-i explicati ca sunteti in apropierea sa;
daca teama copilului persista, in ciuda respectarii pasilor de mai sus, si influenteaza negativ viata de zi cu zi a copilului, adresati-va unui psiholog specializat in terapia copilului.

Citeste si:  Psihoterapia

Articol realizat de Psih. Ana-Maria Nataletu
Terapeut sistemic Cuplu – Familie – Copil

INTREABA SPECIALISTUL! Aveti intrebari legate dezvoltarea emotionala si psihica armonioasa a copilului?

Aflati raspunsul de la un specialist in terapia cuplului, familiei si copilului!

Trimiteti intrebarile dvs. la office@medicpentrutine.ro!

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.