Criza trece, ranile raman… Unde intervine psihoterapia?

Terapia nu este o optiune doar in momentele de criza sau de maxima suferinta. Aceste momente dificile nu apar de nicaieri. Faptul ca ele contin o doza mare de realitate, nu inseamna ca aceasta realitate este unica. Faptul de a pierde pe cineva este o realitate in sine. Dar nu pierderea in sine face momentul dificil, ci ceea ce simte cineva, universul lui psihic. Sa luam o situatie simpla – ea, in varsta de 30 de ani, se desparte de el, este parasita pentru o alta femeie. Aparent, nimic dificil, ci doar o situatie – daca o lasam asa. Practic, vorbim de realitatea unei situatii.

Daca adaugam insa, trairea persoanelor implicate vom obtine o situatie dificila. Fara aceasta traire, fara aceste preocupari interioare, nu putem sa vorbim despre o situatie nici macar tensionata, ci doar de genul „m-am trezit dimineata si am plecat la serviciu”. Lumea reala este constituita din fapte. Faptele nu au o valoare in sine, ele doar exista. Faptul ca ploua sau e senin nu este o variabila buna sau rea, ci o stare a vremii – asa e vremea acum. Daca s-ar raporta doar la fapte, oamenii ar deveni un fel de roboti pe care i-ar interesa doar realitatea.

Citeste si:  Stangacii au sanse sa fie sportivi mai buni decat dreptacii

Dar in cazul nostru ea simte ca „toata lumea ei a fost distrusa, simte ca nu este interesata de nimic, de serviciu, de prieteni, ca nu se mai bucura de nimic, este foarte debusolata si nu se vede deloc traind singura, deseori simte furie”. O situatie pe care, probabil, ati auzit-o de mai multe ori. Ascultand aceste trairi, putem sa adaugam la faptul descris mai sus – „acesta este un fapt care genereaza o stare de criza si de suferinta”.

Faptul nu il putem modifica dupa cum nu putem modifica vremea. Trairea nu o putem schimba pentru ca asta simte persoana in momentul respectiv. Aparent nu putem vorbi despre o schimbare. Prinsi in aceasta enigma ne putem deplasa spre starea de tensiune – ce face ca acest fapt sa fie atat de dificil pentru o persoana? Raspunsul la aceasta intrebare nu mai are legatura cu acest fapt, ci cu alte fapte si evenimente trecute, care au determinat o anumita pozitie a persoanei.

Spre exemplu, in acest caz putem vorbi despre un alt fapt – niciodata nu a fost singura, niciodata nu a fost pe picioarele ei, intotdeauna a existat un cineva – parinte sau partener, care sa fi fost cel care asigura nevoile protagonistei. Acest fapt a fost posibil in virtutea altor relatii – cele cu parintii, care au incurajat mereu incapacitatea persoanei de a se gestiona. Treptat, construim o imagine a relatiilor persoanei, a familiei originare in care s-a conturat ca om, a faptelor care au generat o anumita situatie etc. Acest demers, care pleaca de la un moment de criza, este suficient sa intelegem ca aceasta reactie nu este intamplatoare si este o suita de fapte care pleaca de la relatii.

Citeste si:  Descoperirea ce ar putea revolutiona lumea: "Elixirul tineretii"!

Terapia este locul unei relatii care reia relatiile anterioare. Ceea ce putem face este sa oferim unei persoane o perspectiva care sa-i traduca ceea ce se intampla. Putem sa o insotim in trairea respectiva. Intensitatea trairii se raporteaza la cineva, copilul cand sufera cauta continerea parintelui, a locului cunoscut. Odata ce intensitatea crizei a trecut, putem vorbi despre cresterea persoanei respective, despre invatarea capacitatii, dorite de altfel, de a se autogestiona, de a fi pe picioarele ei, de a contura un alt tip de relatii cu ceilalti. Dar acest lucru nu se poate intampla in plina criza.

Citeste si:  Cum sa-l imbraci mai usor

Este necesar ca o criza sa se diminueze pentru a permite elaborarea, integrarea emotionala a diferitelor trairi, relatia cu obiectele etc. Ca urmare, depasirea crizei reprezinta inceputul si nu finalul unei relatii terapeutice. In acest exemplu al nostru, tema se duce spre relatia cu parintii, spre istorie, si aceasta se intampla nu pentru ca „asa se face”, ci pentru ca incolo ne conduce protagonista. Cum o face? Prin ceea ce vine din ea, prin asociatiile ei, prin continuturile pe care le are si care seamana intr-un fel sau altul cu experiente trecute.

Crizele noastre isi au originea in faptele care s-au intamplat cu mult timp in urma si care nu au fost depasite. Crizele sunt explozii prin care ceea ce este interior, profund, este aruncat afara si ajunge in constientul nostru derutat de asemenea lucruri.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.