Cum sa dobandim o postura corecta?

„Stai drept!” este probabil un sfat pe care ni-l amintim inca din copilarie, cand il primeam de la parintii si profesorii nostri. Cu toate acestea, nu intotdeauna reusim sa abordam postura corecta care ne confera prestanta, care denota incredere de sine si care este esentiala atat pentru sanatatea coloanei vertebrale cat si a organelor interne. Iata in continuare cateva informatii utile despre postura corecta si despre avantajele mentinerii acesteia:

De ce este important sa avem o postura corecta atunci cand stam jos sau in picioare? Adoptand permanent postura corecta, evitam:

Oboseala: unul dintre cele mai frecvente efecte negative ale unei posturi incorecte este oboseala. Muschii nostri functioneaza corespunzator daca oasele sunt aliniate astfel incat sa garanteze sprijinul necesar miscarii lor. Postura incorecta inseamna o aliniere gresita a oaselor si implicit suprasolicitarea muschilor, ceea ce conduce la stari de oboseala.
Deformari ale coloanei vertebrale: postura incorecta poate cauza afectiuni ale coloanei vertebrale, in special in regiunea lombara (ex. hernia de disc). Hernia de disc se produce atunci cand discul dintre doua vertebre este fortat intr-o pozitie in care preseaza pe un nerv spinal, provocand dureri cronice, senzatia de furnicaturi, amorteli, parestezii, imposibilitatea de a merge pe calcai sau pe varfuri.
Deteriorarea organelor interne: atunci cand obisnuim sa stam intr-o pozitie nefireasca, organele interne sunt supuse unui factor stresor suplimentar. Postura incorecta restrictioneaza mobilitatea organelor si le reduce capacitatea de functionare.
Dureri musculare: modificarile scheletale, provocate de adoptarea unor pozitii gresite, pot solicita suplimentar muschii spatelui si regiunea lombara. Acest efort poate duce la rupturi musculare (ruptura partiala sau completa a fibrelor musculare), scaderea elasticitatii ligamentelor si tendoanelor sau la tasarea nervilor spinali. Muschii gatului si ai umerilor pot fi afectati in egala masura.
Pierderea mobilitatii: adoptand permanent o postura incorecta se poate instala scaderea mobilitatii articulatiilor, a muschilor si a ligamentelor de la nivelul gatului, bratelor, picioarelor si al soldurilor. Pentru a contracara alinierea proasta a oaselor si pentru a ne pastra echilibrul, muschii sunt suprasolicitati, iar, in timp, anumite grupe musculare si ligamente se pot rigidiza, reducandu-ne astfel mobilitatea.
Un aspect neingrijit: conform studiilor in domeniu, persoanele care adopta o postura corecta par cu circa 5 kilograme mai slabe si cu cativa centimetri mai inalte.

Citeste si:  Statiunea Mamaia gazduieste pe 11 septembrie Triathlon Challenge

Cum identificam postura gresita? De cele mai multe ori identificam mai usor o postura gresita la ceilalti, dar nu si la noi. Este important de stiut ca postura gresita poate fi cauzata de o serie de factori, precum obezitatea, sarcina, dispunerea deficitara a spatiului de lucru, slabiciunea musculara, mobilitatea scazuta etc., precum si ca poate fi identificata usor, si in cazul nostru, daca acordam atentie urmatoarelor „particularitati”:

Arcuirea umerilor si regiunii superioare a spatelui catre interior;
Mentinerea gatului si capului intr-o pozitie orientata in fata si/sau in jos;
Arcuirea excesiva a regiunii lombare;
Obiceiul de a cara o geanta sau un rucsac greu pe un singur umar;
Obiceiul de a tine portofelul in buzunarul de la spate atunci cand stam jos;
Obiceiul de a tine receptorul telefonului cu capul inclinat intr-o parte, intre ureche si umar;
Obiceiul de a sta pe scaun inclinat in fata, fara a atinge spatarul cu umerii.

Citeste si:  Ce intreaba proaspetele mamici

Sfaturi pentru o postura corecta, atunci cand stam in picioare:

Trecerea de la o postura gresita la una corecta nu se poate face peste noapte, ci necesita timp, putin efort si perseverenta. Cu toate acestea, odata ce deveniti constienti de pozitia pe care o adoptati, va va fi mai usor sa faceti pasii necesari.
Atunci cand stati in picioare, lasati greutatea corpului pe partea din fata a talpii, nu pe calcaie
Lasati bratele sa atarne natural, pe langa corp.
Pozitionati picioarele astfel incat distanta dintre ele sa fie egala cu distanta dintre umeri.
Tineti genunchii relaxati si nu ii indoiti.
Tineti capul aliniat cu gatul si coloana vertebrala, nu aplecat in fata.
Tineti umerii drepti (nu inconvoiati in fata) si coloana vertebrala intr-o pozitie naturala.
Pentru a verifica daca postura dumneavoastra este corecta, faceti un test simplu: lipiti-va cu spatele de un perete. Daca umerii, posteriorul si partea din spate a capului ating in acelasi timp peretele, atunci postura este corecta.

Sfaturi pentru o postura corecta, atunci cand stam pe scaun:

Intotdeauna atingeti solul cu talpa piciorului; daca scaunul este prea inalt, ajustati-i inaltimea sau folositi un suport de picioare pentru a va sprijini picioarele.
Aliniati-va spatele cu spatarul scaunului.
Nu va inconvoiati umerii si nu va aplecati in fata.
Ajustati scaunul astfel incat genunchii sa fie la acelasi nivel cu soldurile, sau chiar un pic mai ridicati, iar bratele sa formeze un unghi de 75-90 de grade cu coatele.
Pe cat posibil, alegeti scaune care au incorporat un suport pentru spate: acesta simuleaza alinierea naturala a coloanei vertebrale si va va fi de mare ajutor pentru a va corecta postura.
Ridicati-va des de pe scaun si faceti cateva exercitii de intindere; acestea va vor ajuta sa va recapatati mobilitatea musculara si articulara.

Citeste si:  Exercitiul fizic: intre rolul profilactic si cel terapeutic

Sfaturi pentru o postura corecta, atunci cand ridicam/caram greutati:

Atunci cand ridicam/caram greutati, cel mai important lucru este sa lasam picioarele sa faca toata treaba, evitand sa suprasolicitam coloana vertebrala. Niciodata nu va aplecati, arcuind coloana vertebrala, pentru a ridica un obiect: indoiti genunchii, tinand spatele cat mai drept, lasati-va pe vine, apucati obiectul si reveniti la pozitia initiala.
Atunci cand ridicati un obiect apropiati-va de acesta cat mai mult, nu incercati sa-l ridicati de la distanta, apoi carati-l mentinandu-l cat mai aproape de corp.
Pentru a va mentine echilibrul atunci cand ridicati/carati o greutate, nu tineti picioarele prea apropiate, ci pastrand intre ele o distanta egala cu cea dintre umeri.
Atunci cand ridicati obiectul, incordati-va muschii abdominali: astfel veti pune mai putina greutate pe coloana vertebrala.
Priviti intotdeauna inainte atunci cand va deplasati carand un obiect greu, pentru a mentine coloana vertebrala intr-o pozitie optima.
Daca trebuie sa va schimbati directia de mers, opriti-va, apoi intoarceti-va catre directia dorita cu pasi mici si continuati sa mergeti.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.