Cum sa gasesc un psihoterapeut „LGBT-friendly”

Pentru societatea actuala din Romania a gasi un psihoterapeut ”LGBT-friendly” este, cu siguranta, o sarcina mai dificila decat in multe dintre tarile Uniunii Euroepene, insa nu una imposibila. Daca faceti parte din comunitatea LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender) si doriti sa va adresati unui terapeut, insa vreti sa va asigurati ca acesta va va oferi serviciile corespunzatoare si adecvate nevoilor dumneavoastra, iata cateva sugestii.

Intrebati. Nu uitati ca, chiar de la primul telefon, un psihoterapeut este supus confidentialitatii profesionale, deci nu trebuie sa aveti nicio rezerva in a intreba daca respectivul specialist lucreaza cu persoane gay. Puteti, de asemenea, sa intrebati daca in trecut a mai avut clienti cu alta orientare sexuala sau daca are cursuri sau o pregatire suplimentara in acest domeniu. Toate acestea nu inseamna ca trebuie sa supuneti terapeutul la un tir de intrebari fulger prin care el sau ea trebuie sa isi dovedeasca competentele profesionale, insa orice specialist ar trebui sa inteleaga ca persoanele gay prezinta provocari specifice in viata personala si ca este firesc ca un potential client sa se intereseze de toate aceste aspecte inainte de a incepe o interventie psihoterapeutica.

Citeste si:  Parteneriat in lupta cu tuberculoza: "Traim impreuna, respiram impreuna"

Mergeti pe recomandarile apropiatilor. Exista posibilitatea ca anumite persoane din cercul dumneavoastra de prieteni sa fi urmat interventii psihoterapeutice si ca terapeutii lor sa se fi dovedit a fi ”gay friendly”. Daca aveti o asemenea informatie nu ezitati sa o folositi. Inseamna ca specialistul respectiv s-a dovedit a fi receptiv si deschis fata de aspectele specifice ale comunitatii LGBT.

Citeste si:  4-6 iunie, Sala Palatului: Expozitia "BIONATURA FEST-hrana si frumusetea oferite de natura"

Mergeti pe recomandarile organizatiilor de specialitate. O sursa foarte importanta o constituie organizatiile de specialitate din zona dumneavoastra (in acest sens, Asociatia ACCEPT Romania pune la dispozitia comunitatii LGBT o linie de informare – (021)252 90 00). De obicei, aceste organizatii pentru promovarea drepturilor comunitatii LGBT, au liste cu date de contact ale psihoterapeutilor ”gay friendly”. Vizitati-le site-urile web sau telefonati-le pentru mai multe informatii.

Evaluati terapeutul. Daca in cele din urma ati ales un psihoterapeut, nu sunteti, sub nicio forma, obligati sa ramaneti in terapie ”orice ar fi”. Daca pe parcursul interviului preliminar sau chiar al terapiei simtiti ca terapeutul nu este confortabil cu orientarea dumneavoastra sexuala sau va face sa simtiti ca orientarea dumneavoastra sexuala este o problema, aveti dreptul sa intrerupeti terapia. De asemenea, citand-o pe psihoterapeuta americana Fran Borwn va recomandam sa ”Fugiti de psihoterapeutii care incearca sau se ofera sa va trateze homosexualitatea sau sa va repare orientarea sexuala”.

Citeste si:  Doar 10% din medicii de familie asigura asistenta medicala primara in zone rurale

Credeti in instinct. In cele din urma nu uitati sa credeti in propriul instinct. Procesul terapeutic este menit sa atraga dupa sine dezvoltarea dumneavoastra umana, astfel ca, daca pe parcursul sau, instinctul dumneavoastra si ceea ce simtiti va spune ca terapeutul nu va judeca orientarea sexuala si va sprijina in construirea unui stil de viata mai bun, care include perfect aceasta particularitate a sexualitatii dumneavoastra atunci inseamna ca ati gasit un psihoterapeut ”gay-friendly.”

Articol realizat de: psih.-diplom. Alexandru Manescu


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.