Curs de fizioterapie pentru pacientii si familiile pacientilor cu fibroza chistica

Please select a featured image for your post

Asociatia de Fibroza Chistica din Romania (www.afcr.ro) organizeaza in perioada 20-21 noiembrie 2010 un curs de fizioterapie pentru pacientii care sufera de aceasta afectiune si pentru familiile lor.

Cursul va fi sustinut de catre dr. Borka Peter, medic fizioterapeut din Ungaria, cu multa experienta si care a acceptat sa vina in Romania pentru a informa pacientii si apartinatorii asupra celor mai noi tehnici de fizioterapie aplicate in tratamentul fibrozei chistice (mucoviscidozei). Pe langa informatiile legate de fizioterapie participantii vor beneficia si de alte prezentari pe tema fibrozei chistice (mucoviscidozei) si vor putea pune intrebari legate de legislatie, drepturile pacientului, activitatea AFCR.

Citeste si:  Stem SURE recolteaza si tesut de cordon ombilical

Evenimentul se desfasoara pe data de 20 noiembrie (sambata) intre orele 11.00 si 18.00 si pe 21 noiembrie (duminica) intre orele 09.00-14.00 la Hotel Razvan, Calea Calarasilor nr. 159, sector 3, Bucuresti.

Viata pacientului cu fibroza chistica (mucoviscidoza) este una dificila, el trebuind in fiecare zi sa infrunte boala si sa faca fata tratamentului care il solicita foarte mult. Ore intregi petrecute in fata aparatului de aerosoli, fizioterapie respiratorie, zeci de pastile inghitite intr-o zi – cam asa arata programul zilnic al unui copil sau al unui adult care sufera de fibroza chistica. Tratamentul este unul permanent, aplicat in fiecare zi, fara exceptii. Orice clipa de renuntare la acest stil de viata inseamna cedare in lupta pentru viata.

Citeste si:  Singuratatea, izolarea si deteriorarea fizica fac rau la sanatate

Potrivit statisticilor internationale, unul din 30 de europeni este purtator al genei care provoaca fibroza chistica si unul din 2.500 de copii se naste cu aceasta boala. Peste 40.000 de copii si tineri adulti, traiesc, in prezent, cu handicapul fibrozei chistice in tarile europene. Unii ajung pana la 50 de ani… altii mor la 3 ani, depinde de tara in care traiesc in Europa.

Citeste si:  Invatatul acasa

In Romania au fost diagnosticati pana in 2009 aproximativ 350 de pacienti, din care aproape 300 de copii si numai 50 de adulti. Acest numar nu este cel real, deoarece numarul este mai mare din cauza pacientilor inca nediagnosticati.

Inscrieri: Cadrele medicale care doresc sa afle mai multe despre afectiune sau sa discute cu pacientii in legatura cu problemele pe care acestia le au, sunt asteptate sa se inscrie la eveniment. Atat pentru pacienti cat si pentru cadrele medicale inscrierile se fac trimitand un mail pe adresa silviu.badoiu@houston.ro sau sunand la numarul de telefon 0733.076.384.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.