fbpx

Dezbateri legate de particularitatile si provocarile profesiei de farmacist la editia a XII a Farma Practic

Please select a featured image for your post

Intre 11-13 mai 2012 s-a desfasurat la Hotel Germisara din statiunea Geoagiu Bai cea de-a XII-a editie a simpozionului Farma Practic organizat de catre Houston, companie independenta de comunicare medicala si organizare evenimente. Manifestarea a reunit peste 100 de farmacisti si asistenti de farmacie in principal din judetele Timis, Caras Severin, Hunedoara, Mehedinti.

Printre lectorii care au sustinut prezentari in cadrul evenimentului s-au numarat: conf. dr. farm. Felicia Gligor, farm. Rodica Aluas, farm. Geza Horvath, farm. Maria Polinicencu, dr. Sorin Verman, farm. Delia Clonda, dr. Mihaela Cerbu, Viorel Vodita, ing. chim. Sofia Irimie, dr. Simedrea Voicu, dr. Ioana Marin, dr. Alin Jiboteanu, Alexandra Chitaru, Corina Ancuta, Carmen Schiau, Ana Padureanu.

Programul conferintei creditat cu 16 puncte EFC si 12 EMC a fost structurat pe doua zile, reusind astfel sa ofere un cadru propice de comunicare intre participanti si lectori, dar si de socializare. Ca la fiecare editie Farma Practic, interactivitatea a jucat un rol important, dezvoltandu-se un continuu schimb de opinii intre cei prezenti in sala si lectori. In urma raspunsurilor corecte oferite la intrebarile fulger organizatorii au acordat si un premiu participantului care a raspuns corect la cele mai multe intrebari, premiu care a constat in participarea gratuita la urmatoarea editie a Farma Practic.

Simpozionul a oferit tuturor celor care au participat atat informatii legate de afectiuni si produse nou lansate sau deja prezente pe piata, cat si dezbateri legate de particularitatile si provocarile profesiei de farmacist precum importanta unei bune coordonari manageriale in farmaciile independente in perioada de criza, despre riscul calitatii, sau prezentari despre alternativele de tratament disponibile in farmacie in cazul durerii, despre fitoterapie, infectii ORL, administrarea corecta a medicamentelor si alimentatia la sugari.

Farmacistii si asistentii de farmacie prezenti, dar si lectorii au acordat o atentie deosebita temelor care prezentau solutii diverse pentru managementul farmaciei mai ales in perioada de criza. Printre solutiile prezentate de catre Europharm Distributie se numara: reducerea costurilor – impact pozitiv in lichiditati si totodata in profitabilitatea situatiilor financiare; reducerea stocurilor – impact pozitiv in lichiditati; monitorizarea rezultatelor si luarea deciziilor – impact pozitiv in vanzari si in incasari; eliminarea locatiilor neprofitabile; amanarea investitiilor. De asemenea, au fost precizate care sunt aspectele pe care trebuie sa le avem in vedere cand luam decizii in perioada de criza: asigurarea continuitatii activitatii farmaciei; asigurarea posibilitatii de a efectua plati catre furnizori, catre angajati, catre institutiile statului; asigurarea unui grad cat mai mic de indatorare. Conducerea farmaciei trebuie sa urmareasca optimizarea stocurilor prin luarea unor decizii strategice si prin identificarea produselor cu viteza mare de rotatie, deci cu impact negativ in lichiditati. Astfel se diminueaza riscul de a avea pe stoc produse care pot fi scoase de pe lista medicamentelor compensate sau produse deteriorate.

O alta prezentare apreciata a abordat problematica managmentului riscului calitatii. Scopurile acestui tip de management sunt multiple: de la siguranta si sanatatea pacientilor, cresterea calitatii serviciilor de sanatate si a reputatiei furnizorului de servicii, la fidelizarea pacientilor si scaderea riscului pierderii calitatii produselor farmaceutice, astfel asigurandu-se echilibrul beneficiu/risc terapeutic. Rolul farmacistului este crucial. Acesta asigura si monitorizeaza temperatura, controleaza autorizatiile de functionare ale furnizorilor si clientilor cu care distribuitorul desfasoara activitati comerciale si realizeaza retragerile de pe piata ale medicamentelor.

Citeste si:  Anticonceptionalele cu estrogen, de cinci ori mai riscante pentru femeile supraponderale

Prezenta pentru a doua oara la evenimentele Farma Practic, conf. dr. farm. Felicia Gligor a sustinut o tema care a atras atentia auditoriului: metabolismul medicamentelor si interactiunile medicamentoase. Metabolismul medicamentelor face referire la transformarea medicamentului, printr-o reactie enzimatica, in unul sau mai multi compusi activi sau inactivi din punct de vedere farmacologic. Transformarea medicamentelor poate avea loc in ficat, plaman, rinichi, intestin, piele etc. Principalul organ responsabil de metabolizarea medicamentelor este ficatul, deoarece fluxul sanguin hepatic fiind mare – primeste aproximativ 1,5 l de sange/min. Diferitele etape ale metabolismului conduc la formarea de substante hidrosolubile mai usor de eliminat prin mediul apos (bila, urina, saliva etc).

Intrebata despre parerea pe care o are in ceea ce priveste colaborarea medic-farmacist, conf. dr. farm. Felicia Gligor, presedintele Colegiului Farmacistilor Sibiu a precizat ca aceasta relatie este deosebit de importanta, pentru ca „uneori poate nici medicul si nici farmacistul nu dispun de timpul necesar explicarii de la A-Z a tratamentului pe care pacientul il urmeaza. Iar daca aceasta colaborare nu exista, medicul si farmacistul nu se pot completa unul pe altul. Aceste doua profesii sunt surori, iar scopul este reprezentat intotdeauna de binele pacientului”.

Citeste si:  Colesterolul si bolile de inima

Dr Voicu Simedrea este de parere ca lipsa unui sistem informatic sta in momentul de fata in calea unei mai bune colaborari intre medic-farmacist. „Este nevoie de o retea informatica bine pusa la punct, ca ceea ce prescrie doctorul sa ajunga direct in farmacie. Medicul poate trimite catre farmacist un fisier al unui pacient, ce diagnostic, ce medicament ar trebui sa ii fie prescris, iar farmacistul poate da feedback. O alta solutie de imbunatatire a acestei relatii este reprezentata de comunicarea organizata, existenta unei agende de evenimente medicale comune, la care sa participe atat medicii, cat si farmacistii, in vederea dezvoltarii unor obisnuinte de comunicare si facilitarii unor dezbateri care au la baza practica zilnica atat a medicului, cat si a farmacistului si relatia ambilor cu pacientul”.

Urmatoarele editii ale seriei Farma Practic sunt organizate la Poiana Brasov – Hotel Alpin, dupa cum urmeaza:

– Farma Practic editia XIII 15-17 iunie 2012 – pentru farmacistii si asistentii de farmacie din judetele Buzau, Prahova, Ilfov, Dambovita, Giurgiu;
– Farma Practic editia XIV 29 iunie-1 iulie 2012 – pentru farmacistii si asistentii de farmacie din Bucuresti.

Pentru detalii si inscrieri la evenimentele viitoare: 021-317.09.43; 0725.221.018 sau evenimente@houston.ro, www.houston.ro.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.