Dieta de dezintoxicare

Coloranti si conservanti. Dioxine si oxid de carbon. Indulcitori. Nicotina, gudron, monoxid de carbon. Cofeina si alcool. Grasimi hidrogenate. Sunt doar cateva din substantele toxice pe care organismul nostru le primeste zilnic. In conditiile astea, cu totii avem nevoie de o dieta de dezintoxicare.

Desi cand auzi cuvantul te gandesti mai intai la tratamentul alcoolismului sau al dependentei de droguri, dezintoxicarea se refera si la anumite metode naturale de a elimina din organism toxinele provenite din alimentatie si din mediul inconjurator.
Adeptii curelor de dezintoxicare cred ca toxinele mai sus amintite, adunate in organism provoaca o multime de probleme de sanatate: dureri de cap, celulita, balonari, oboseala cronica, imunitate scazuta, o stare generala proasta si, evident, acumularea de kilograme. Procesul de dezintoxicare te ajuta sa elimini toate substante nocive, iar ca rezultat vei avea o stare de bine, vei slabi, vei avea o piele mai frumoasa si vei scapa de toate celelalte mici probleme care iti dau batai de cap.

Citeste si:  Afla ce este intoleranta alimentara si cum se poate combate

Exista multe metode de dezintoxicare a organismului, de la cele usoare si placute precum sauna, masajul sau gomajul, pana la cele invasive sau mai putin placute: irigarea colonului, clisma si postul negru. La acestea se adauga tot felul de suplimente vegetale, bauturi detoxifiante si tonice pentru ficat.

Evident, dieta este o parte importanta a dezintoxicarii. Alimentele sunt impartite simplu: alimente bune si alimente rele. Cele rele trebuie eliminate complet din dieta. Aici vorbim de cofeina, alcool si tot ce contine lactate, grasimi trans sau hidrogenate, indulcitori artificiali, aditivi, conservanti, coloranti. Mai bine iti spun ce ai voie sa mananci pentru ca lista e mult mai scurta: peste, piept de pui, fructe, legume, orez nedecorticat, alune, seminte de tot felul si apa.

Citeste si:  Servicii medicale gratuite pentru locuitorii sectorului 6

Cam putine, nu? Asta e si parerea medicilor care cred ca o alimentatie atat de saraca in substante nutritive nu face bine nimanui. In plus, se pare ca organismul nostru nu ar avea nevoie de o cura de dezintoxicare pentru a scapa de toxine. Pana la urma, asta e rolul ficatului, plamanilor, al rinichilor si al pielii.
De asemenea, specialistii considera ca beneficiile dietei de dezintoxicare sunt usor de explicat. Nu mai ai dureri de cap pentru ca bei multa apa, deci nu vei fi deshidratata. Pielea iti devine mai frumoasa pentru ca mananci mai multe fructe si legume. Celulita dispare pentru ca faci masaj, sauna si gomaje. Iar senzatia de balonare nici nu ai cum s-o simti cand stomacul tau e mai tot timpul gol.

Citeste si:  Sa mancam sanatos chiar si in regim de slabire

Pe de alta parte, si medicii recunosc ca sunt si parti bune. Inveti sa mananci sanatos si sa renunti la tot ce e periculos, inclusiv cafea si alcool, iti educi vointa si devii mai motivata sa iti iei sanatatea in propriile maini.

Orice s-ar spune insa, cert e ca dieta de dezintoxicare te ajuta sa slabesti. Nici nu-i de mirare, avand in vedere ca vei manca numai fructe, legume si carne slaba.

Dupa cum vezi, exista pareri pro si contra. Sunt parti rele, dar sunt si beneficii. Care dintre ele cantaresc mai mult pentru tine? Numai tu poti decide. Nu lua insa o hotarare fara sa te asiguri ca stii totul despre dieta si ca starea de sanatate iti permite sa o urmezi.


5 Comentarii
  1. O sa fie cam greu cu dietele de dezintoxicare in pragul iernii cand ne asteapta friptura de porc, sarmale si alte bunatati. Acum chiar e o perioada in care vom avea nevoie de o foarte mare vointa ca sa ne dexintoxicam 🙂

  2. am tinut si eu o astfel de dieta asta-vara. Nu a fost de prea mare durata, dar credeti-ma ca mi-a fost cumplit de greu. A durat trei zile in care nu am consumat nimic altceva decat suc de citrice (lamai, grapefruit si portocale). Nu va dati seama cat de lesinata eram in a treia zi.

  3. e normal… intreaba orice nutritionist si iti va spune ca dietele fac mai mult rau decat bine. functioneaza in masura in care iti sunt potrivite ca numar de calorii si elemente nutritive oferite, si in masura in care exista o normalitate in alimentatie completa. normal ca erai lesinata daca ai consumat numai lichide…

  4. Eu am tinut trei zile cu supa de varza, fructe si legume. De fapt am incercat sa tin, pentru ca taman in a treia zi seara am mancat un mic. Ma durea capul atat de tare incat nici nu puteam sa-l tin pe perna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.