Eu si psihoterapeutul: o relatie aparte

Cand ne referim la relatia psihoterapeutica avem in vedere ceea ce se intampla intre un pacient si un terapeut. Relatia psihoterapeutica este diferita de oricare alt tip de relatie si presupune o implicare din partea ambilor participanti. Sa caracterizez o asemenea relatie este foarte dificil daca ma adresez celor care nu au parcurs o astfel de experienta si inutil celor care au parcurs-o deja. Sa plecam de la cateva caracteristici fara a avea pretentia de a le epuiza pe toate.

Relatia terapeutica se desfasoara exclusiv in spatiul si timpul stabilit de comun acord. Rostul acestei reguli este simplu; asta inseamna ca numai in limitele impuse se poate lucra. Prin aceasta, relatia terapeutica este diferita de toate celelalte relatii pentru ca nu mai exista altfel de relatii impuse de o limitare de spatiu si timp. Cei doi sunt acolo pentru a lucra.
Dar in acest context sunt doua persoane implicate care simt, gandesc, au reverii, sunt libere in ceea ce se intampla in ei. Pentru ca aceasta libertate sa functioneze este necesara o excludere a actului, a facutului, a temelor pentru acasa, a unei interventii active. Daca un pacient are dificultatea de a merge cu liftul, relatia terapeutica incurajeaza capacitatea acestuia de a pune in cuvinte aceasta stare, ceea ce ii vine sa spuna si nu urmareste sa invete un pacient sa mearga cu liftul.

Citeste si:  Fii un model de sanatate pentru cei mici

In cadrul relatiei nu se dau sfaturi. A da sfaturi este o cerere frecventa pentru cei care nu au parcurs aceasta experienta. Un sfat rezulta dintr-o interventie in realitatea celuilalt. Un sfat suna cam asa : „eu stiu ce este mai bine pentru tine” ca urmare te pot indruma in directia potrivita tie. Daca eu stiu mai bine decat tine aceasta inseamna ca eu am o putere asupra ta, ca sunt mai intelept, mai inteligent, mai cunoscator. Acest tip de relatie de putere nu este una caracteristica relatiei psihoterapeutice, o putem numi o relatia politica intrucat puterea reprezinta un interes politic si nu psihoterapeutic.

Citeste si:  Marea Britanie se mandreste cu primii bebelusi fara boli genetice

Cand ne referim la o relatie psihoterapeutica putem sa ne apropiem mai mult de ideea unui pact, incheiat intre doua persoane egale. Pactul dintre cei doi se refera la inconstientul, suferinta, simptomul, campul psihic al pacientului si exclude partea de ” act „. Relatia este stabilita avand ca obiectiv acest pact.
Acest pact nu se desfasoara oricand, oriunde ci intr-un cadru bine stabilit, definit de ore fixe, regulate, de durate ale sedintelor fixe, de moduri definite de tratare a situatiilor aparte (concedii, perioada de absenta, intarzieri, plata sedintelor). Rolul cadrului este de a limita. Prin acest aspect cadrul are o functie paterna de limitare in cazul cererilor de incalcare a limitelor inerente unei relatii terapeutice.

De asemenea, cadrul are si o functie de stabilitate, terapeutul este mereu acolo, in limitele mentionate mai sus. Aceasta functie de stabilitate si continere este o functie materna. Cadrul este o componenta esentiala a relatiei terapeutice. Citandu-l pe Bleger putem afirma o data cu el ca relatia dintre cadru si procesul terapeutic este asemanator cu cel dintre figura si fond. Daca avem o figura pe o foaie, atentia noastra se centreaza pe figura (pe proces), devenim interesati de foaie (cadru) doar atunci cand apar deformatii ale paginii, daca pagina e patata, rupta, cu un model aparte, etc. Cand pacientul sau terapeutul au dificultati de mentinere a stabilitatii cadrului si / sau a limitelor sale, atunci relatia terapeutica cuprinde un ceva aparte. Analiza acestor dificultati este un material care odata inteles este tradus si asimilat in procesul terapeutic.

Citeste si:  Servicii gratuite de consiliere, reintegrare sociala si terapie integrativa pentru persoanele diagnosticate cu afectiuni oncologice din zona Bucuresti-Ilfov

Intr-o relatie terapeutica ce functioneaza, trairile pacientului sunt centrate pe terapeut. Pacientul transfera asupra terapeutului, propriile relatii, propriile trairi, proiecteaza propriile asteptari. Aceasta este o componenta importanta a relatiei terapeutice si provine din faptul ca un pacient este o fiinta vie care are capacitatea de a simti, de a stabili relatii, de a pune in legatura diferite situatii, de a lasa liber ceea ce este in el.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.