Forumul Diabeticilor din Romania: pacientii cu diabet, incotro?

Please select a featured image for your post

Fundatia Speranta Diabeticilor a organizat „Forumul Diabeticilor din Romania” in perioada 18-20 martie 2010, la Turda (Hotel Sun Garden). Forumul a reunit atat voluntari din cadrul Fundatiei, persoane diagnosticate cu diabet si apartinatori, cadre medicale si universitare, farmacisti, nutritionisti si psihologi, precum si reprezentanti ai companiilor farmaceutice si ai centrelor speciale de tratament al diabeticului.

Anihilarea pacientilor, listele de asteptare, tratamente invechite, absenta statisticilor

In cadrul conferintei de presa care a precedat evenimentul a fost conturat cadrul general, de ingrijorare a tuturor pacientilor cu boli cronice referitor la ingradirea accesului la tratament, lipsa medicamentelor, persistenta listelor de asteptare pentru aprobarea dosarelor, absenta programelor de sanatate pe hepatite.

Presedintele Fundatiei „Speranta Diabeticilor”, Maria Mesaros a precizat ca „in aceasta perioada diabeticii isi pot pierde unele drepturi obtinute in anii precedenti”, iar Cristian Rosu, presedintele Uniunii Nationale a Organizatiilor Persoanelor Afectate de SIDA (U.N.O.P.A) a mentionat faptul ca in mare parte vina apartine „guvernantilor, care acum, in vreme de criza, sacrifica sanatatea, educatia si cercetarea”. „S-a investit, dar s-a investit prost. Suntem pacienti cronici care, fara tratament, vom deveni aserviti sistemului”.

Citeste si:  Alergiile alimentare - rare, dar periculoase

Marilena Debu, presedintele Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Hepatice (A.P.A.H. – RO), a spus ca, pentru bolnavii de hepatita problema cea mai mare o reprezinta listele de asteptare, ca avem pacienti cu ciroza care sunt pe liste de asteptare de 6 luni. Marilena Debu a venit cu o veste buna – inaugurarea, acum o saptamana, a filialei Cluj a APAH-RO, printre membrii fondatori numarandu-se si Maria Mesaros, acesta reprezentand inca un exemplu de sprijin reciproc si unitate a structurilor COPAC. De asemenea, a fost anuntat si evenimentul „Ziua mamei cu hepatita” de la Cluj, din data de 27 martie, acesta facand parte dintr-o serie de evenimente organizate in luna martie in mai multe orase al tarii de catre APAH-RO si Houston NPA.

Citeste si:  Doar cateva zile ramase pentru a beneficia de taxa redusa de inscriere la Conferinta Management Performant in Institutiile Medicale din Romania 2013

Presedintele Asociatiei Nationale a Hemofilicilor, Nicolae Oniga, a avut o interventie extrem de concisa: „Se incearca anihilarea noastra!”. Pentru persoanele suferinde de hemofilie, guvernantii pregatesc revenirea la sistemele de tratament din anii 50 – 60 ai secolului XX. „Guvernul doreste desfiintarea tratamentelor ambulatorii si trimiterea tuturor hemofilicilor in spitale”, a declarat Oniga. „Ministerul arunca greul pe umerii nostri, iar noi meritam cel mai putin acest efort”.

Citeste si:  Ce mananca viitoarea mama si viitorul ei copil?

A existat un consens general privitor la faptul ca lipsa registrelor unice ale bolnavilor cronici, la nivel national, nu poate avea decat o explicatie: „poate moare bolnavul pana ii vine randul sa primeasca medicamentele si astfel se fac economii la bugetul sanatatii”.

Alte subiecte dezbatute in cadrul Forumului:

Hemoglobina glicata, automonitorizarea, educatia pacientului cu diabet

Aspecte juridice si administrative

Lansarea revistei „Diabeticii Azi”

„Proclamatia Durerii” prezentata si la Forumul Diabeticilor

Legea pacientului – un subiect extrem de dezbatut


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.