fbpx

Fumatul nu mai e la moda

Acum cateva decenii, fumatul era un obicei elegant si rafinat, care apartinea doamnelor din inalta societate. Cu timpul, a inceput sa fie asociat cu paturile de jos ale societatii, iar pentru fetele „de familie” era tabu. Tocmai de aceea, in curand a evoluat catre un obicei al rebelilor, al celor care voiau sa fie altfel sau sa patrunda intr-un grup altfel.

Astazi, fumatul a ajuns ceva obisnuit, un obicei comun tuturor varstelor si tuturor claselor sociale. Strainii care vin in Romania sunt mirati sa vada atatia fumatori pe strada si in localuri. Asta pentru ca in SUA si in restul Europei nu mai e cool sa fumezi. A aparut moda reintoarcerii la natura, ceea ce inseamna ca acum e cool sa duci o viata sanatoasa, sa fii vegetarian si sa nu-ti introduci nimic toxic in organism. Nu mai sunt la moda hamburger-ii si cola, ci salatele de fructe si apa plata.

Sunt convinsa ca in curand moda va ajunge si la noi, deja primele semne se vad (iti spune ceva apa plata cu lamaie?) si vom fi mai degraba tentati sa ducem un mod de viata sanatos. Acest lucru combinat cu spiritul practic (tigarile se scumpesc pe zi ce trece) va duce la disparitia fumatorilor.

Dar de ce sa astepti pana atunci, cand poti sa faci o schimbare chiar acum? De ce sa nu fii libera chiar de azi? Nu am de gand sa-ti vorbesc despre efectele nocive ale fumatului. Nu am de gand sa vorbesc despre cancer, boli vasculare, combinatia COC – tigara, riduri, unghii si dinti galbeni, despre cati oameni mor in fiecare minut, despre cate zile din viata pierzi, sau despre sumele enorme pe care le poti economisi. Vreau sa vorbim despre ce poti face ca sa renunti la fumat.

E usor sa te apuci de fumat, probabil ca din doua-trei incercari reuseste oricine. Insa este foarte greu sa te lasi. Pentru a intelege de ce, trebuie sa stii ce se intampla in corpul tau atunci cand fumezi o tigara. Cea care face ca orice incercare de a renunta sa esueze este nicotina, un drog care intra in compozitia tutunului. Cu timpul fumatorii devin dependenti de ea. Cand inhalezi fumul, nicotina ajunge in plamanii tai si, de aici, in sange, apoi in tot corpul. Urme de nicotina se gasesc si in secretia colului uterin la fumatoare.

Ajunsa la creier (la numai opt secunde dupa ce iti aprinzi o tigara, mai repede decat drogurile administrate intravenos) substanta provoaca secretia dopaminei, un neurotransmitator care da senzatii de relaxare, buna dispozitie, liniste. De aceea, simti nevoia sa fumezi atunci cand esti nervoasa sau stresata. Pe masura ce creierul tau se obisnuieste cu drogul vei avea nevoie de o cantitate tot mai mare, deci vei fuma mai mult. Cu timpul in sangele tau va exista permanent o anumita cantitate de nicotina, si vei fuma doar ca sa mentii acea cantitate la nivelul potrivit.

Citeste si:  Sa intelegem psihoterapia, actorii si formele sale!

Cand incerci sa reduci numarul de tigari sau sa te lasi de tot, apare sindromul de abstinenta. Mai simplu, intri in sevraj. Printre simptome se numara: depresia, anxietatea, furia, nerabdarea, nervozitatea, insomnia, migrenele si o pofta de mancare crescuta. Sindromul de abstinenta se manifesta la cateva ore de la ultima tigara, si ajunge la apogeu dupa doua – trei zile. Poate sa inceteze dupa cateva zile sau dupa cateva saptamani, in functie de gradul de dependenta. In timp ce suporti sevrajul, gandeste-te la urmatoarele consecinte pozitive: la 20 de minute dupa ultima tigara, iti scade tensiunea, la 12 ore nivelul de monoxid de carbon din sangele tau revine la valorile normale, la doua saptamani circulatia si functiile plamanilor revin la normal, la o luna inceteaza tusea si scade riscul de infectii ale plamanilor.

Unii s-au gandit sa foloseasca dorinta oamenilor de a renunta la tutun si au inventat tot felul de medicamente care, chipurile, ajuta. Asa au aparut produsele cu nicotina (plasturi, guma de mestecat, spray nasal) care iti introduc in organism drogul de care esti dependent, asa incat sa nu mai simti nevoia sa fumezi. Mai nou exista tigari fara nicotina, pe care le fumezi fara sa iti alimentezi dependenta.

Citeste si:  Circulatia sangelui

Marile companii farmaceutice au lansat chiar medicamente pentru a ne ajuta in lupta cu fumatul. E vorba de Zyban, care contine clorhidrat de bupropion, substanta ce interactioneaza la nivelul creierului cu dopamina pentru a reduce dorinta de a fuma si de Chantix, care impiedica nicotina sa-si faca efectul la nivelul creierului. Chantix inca nu a ajuns in Romania, dar Zyban se gaseste deja de ceva vreme si il poti gasi si la EFarma.

Nu neg ca aceste leacuri sunt de ajutor in ce priveste dependenta fizica, dar ce ne facem cu cea psihica? Multi dintre fumatori nu simt nevoia fizica sa fumeze, si nu simt simptomele sevrajului. Sunt si unii care pot sta zile intregi fara sa puna mana pe o tigara daca sunt foarte ocupati si au in permanenta ceva de facut, dar imediat ce se plictisesc sau ies in oras cu prietenii revin la obiceiul lor. Gestul de a duce tigara catre buze, nevoia de a avea o ocupatie atunci cand ne plictisim, pretextul pentru a lua o pauza atunci cand muncim, aici este de fapt dependenta si aici trebuie „lucrat”, iar medicamentul cel mai bun este, fara indoiala, vointa.

6 Comentarii
  1. Stiu pe cineva care a reusit sa se lase cu nicorette. bine, la inceput mesteca o groaza de pastilute din alea in fiecare zi. si chiar ii provocau o ameteala. A reusit in vrea cateva saptamani.

  2. Eu sunt una din norocoasele care nu au devenit dependente, desi fumam cam un pachet pe zi , si asta in ultimii 10 ani.
    M-am lasat acum o luna si ceva de fumat pentru ca nu imi mai place, si nu simt si nici nu am simtit vreun efect secundar al renuntarii la acest obicei…poate doar somnolenta ridicat in prima saptamana si atat.
    Depinde de la om la om cat de usor este si ce simptome se manifesta in urma renuntarii la tutun. Totul este sa vrei cu adevarat sa te lasi, pentru ca altfel, daca o faci pentru ca esti obligat sau constrans de imprejurari, este o incercare esuata din start. Cum scrie si mai sus, totul tine de vointa.

  3. sunt fumatoare as vrea ca pe viitor sa ma las de fumat, de la a ma lasa de fumat si a bea apa cu lamaie..nici gand.Daca in europa sau sua etc…este cool sa fi vegetarian sa bei apa cu lamaie si salate in romania nu se va intampla prea curand asta si ma bucur.De craciun sa nu mananc un gratar de porc proaspat sau sorici, carnati sau d epasti drob, niste oua in tigaie…sa nu faci faci lucrurile astea ca nu e cool e cea mai mare prostie.Atunci pt ce traim? sa mananc salaie si ierburi de gradina?toata viata asta..unde ajungem..Ca sa mananci sanatos trebuie sa ai bani. CE pret au frustele si legunele iarna…cam ridicat. Faceti ce credeti ca e bine pt voi si ce vreti aia sa faceti , nu ce e cool in restul lumii. O viata avem

  4. mi-am cumparat o tigara electronica, de care sunt foarte multumita. e foarte simplu de utilizat, mai ales ca am un pachetel in care tin si filtrele si tigara iar ca sa o incarc nu trebuie decat sa pun pachetul la incarcat cu totul. nu m-am ingrasat absolut deloc pentru ca mi-am luat rezerve cu nicotina, iar nicotina e cea care intrevine in echilibrul glicemiei din organism, iar daca redeuci unsor cate un pic din nicotina, nu exista nici un risc sa te ingrasi, pt ca organismul se adapteaza foarte rapid. asa ca tigara electronica este cea mai buna metoda dca sa te lasi de fumat,t. pot sa va dau si nr de tel de unde am cumparat-o 0728 767 498 http://www.renuntalafumat.ro

  5. Fumatul ca si alcoolul impulsioneaza activitatea creierul in timpul noptii. Spre deosebire de alcool dependenta de nicotina nu doar ca excita creierul in cazul dozei dar si il trezeste sa ceara urmatoarea doza in lipsa nicotinei din organism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.