Hipertensiunea oculara – ce este, cum afecteaza vederea, cum o tratam?

Globul ocular poate fi asemanat cu o minge de fotbal, aproape perfect rotunda, umpluta, pe langa diverse structuri anatomice, cu un lichid, numit umoare apoasa, si un semi-lichid gelatinos, ca albusul de ou, numit vitros. Toate aceste structuri si fluide ocupa un anumit volum in globul ocular, volum care determina o anumita presiune in interiorul ochiului, numita presiune intraoculara sau tensiune oculara: cu cat volumul lor insumat e mai mare, cu atat determina o presiune intraoculara mai mare, si invers.

Tinand cont ca:

structurile anatomice intraoculare (cu rare exceptii) au un volum constant;
corpul vitros (tot cu rare exceptii) are si el un volum constant;
doar volumul de umoare apoasa poate varia in sensul cresterii lui (fie prin producerea in exces, fie prin dificultati in eliminarea ei din ochi) sau – mult mai rar – in sensul scaderii lui,

putem spune ca factorul care variaza in diverse situatii patologice este volumul umoarei apoase – prin urmare, in functie de acesta se va modifica si presiunea intraoculara.

In cazurile in care urmarea apoasa este secretata si eliminata in anumite limite, normale, presiunea va fi normala inauntrul globului ocular, numindu-se „tensiune intraoculara (TIO) normala”.

In cazurile in care echilibrul dintre productia si eliminarea umoarei apoase se deregleaza, volumul de umoare apoasa creste in interiorul ochiului, ducand la „hipertensiune intraoculara” (HTIO).

Exista mai multe modalitati de masurare si evaluare a acestei presiuni oculare, valorile exprimandu-se in „milimetri coloana de Mercur” – mm Hg.

De retinut: fiziopatologia tensiunii oculare este complet independenta de cea a tensiunii arteriale (pe care o masuram la brat, dupa cum stim cu totii), de aceea, NU au legatura una cu alta: poti sa ai o tensiune arteriala perfect controlata si in limite normale, chiar joase si, totusi, sa ai o tensiune oculara foarte mare! Lucrul e valabil si invers!

Citeste si:  Gustari sanatoase pentru copii

Ce este „TIO normala”?

Este presiunea intraoculara care nu produce modificari in interiorul globului ocular, respectiv, nu apasa pe nervul optic, producandu-i modificari patologice (largirea excavatiei, afectarea fibrelor nervoase retiniene, si altele).

In mod generic, se considera o „TIO normala” ca avand valori intre 10 si 22 mm Hg, dar aceste valori trebuie corelate si cu:

Grosimea corneei (pahimetria), astfel: pe o cornee mai groasa – peste 520-540 microni, valoarea masurata a TIO este ajustata in sensul scaderii valorii, iar la o cornee mai subtire, valoarea e ajustata in sensul cresterii valorii finale; aceste ajustari se fac conform unor masuratori si tabele speciale.

De exemplu: la o presiune masurata de 28 mm Hg, dar pacientul are o cornee de 580 microni (deci, o cornee relativ groasa), se face o ajustare in minus, ducand la valoarea finala de doar 22 mm Hg! La o presiune masurata de 21 mm Hg, dar pacientul are o cornee de doar 480 microni grosime, TIO reala, deci ajustata, va fi in plus, adica spre 26-27 mm Hg!

Modificarile patologice de la fundul de ochi: unui pacient o presiune de 19-20 mm Hg poate, precoce chiar, determina afectarea nervului optic, in timp ce unui alt pacient, o tensiune de 24-26, chiar mai mult, nu determina, nici chiar in timp, modificari ale nervului optic; deci, pentru primul pacient din exemplul nostru, TIO de 20 mm Hg este deja mare, fiind considerata „hipertensiune oculara”, iar pentru cel de-al doilea pacient, chiar si o TIO de 26 mm Hg poate fi considerata normala!

Iata de ce nu e chiar atat de usor sa stabilim care este „tensiunea oculara normala” !

Ce este „tensiunea oculara crescuta”?

Prin analogie, putem spune ca o presiune oculara peste 22-23 mm Hg, dar ajustata cu valoarea pahimetriei, precum si cu existenta, sau nu, a modificarilor nervului optic, este o hipertensiune oculara.

Citeste si:  Cum sa ne protejam ficatul?

Apare, inevitabil, intrebarea: care sunt modificarile nervului optic determinate de cresterea presiunii oculare si cum se diagnosticheaza?

Foarte pe scurt, presiunea oculara actioneaza prin „apasarea” pe fibrele nervului optic, determinand o atrofiere de diverse grade a lor.

Aceste modificari pot fi observate la examenul fundului de ochi, cand se constata o „adancitura” in nervul optic, numita excavatie; aceasta, daca depaseste 25-30% din suprafata papilei nervului optic, poate fi considerata patologica si trebuie urmarita.

Afectarea nervului optic poate fi diagnosticata si prin examenul campului vizual sau/si prin tomografia nervului optic (HRT sau OCT).

Cand creste TIO?

Tensiunea oculara este semnul cel mai important care ne atrage atentia asupra existentei unui glaucoma – afectiune cu potential foarte sever, daca nu e diagnosticata la timp si tratata, astfel incat sa nu avanseze.

Pe langa glaucoma, cronic sau acut, primitiv sau secundar, tensiunea oculara mai poate creste in inflamatii oculare (uveite, iridociclite), in traumatisme oculare, in special cele contuzive, mai ales asociate cu subluxatie de cristalin, in unele forme de cataracta – cataracta intumescenta, in tumori oculare, in tratamente cu corticoizi, sau dupa unele operatii oculare (transplant de cornee, vitrectomie cu ulei de silicon, s.a.).

De obicei, hipertensiunea oculara nu are simptome specifice. Astfel, cel mai adesea, cresterea tensiunii oculare poate fi resimtita de pacient nespecific, ca o jena oculara, oboseala oculara sau lacrimare. Acuitatea vizuala nu este influentata de tensiunea oculara, dar poate fi influentata de modificarile secundare determinate de tensiunea oculara: astfel, in cresteri bruste si foarte mari ale TIO, cum se intampla in glaucomul acut (atacul de glaucom), edemul cornean determinat de tensiunea oculara foarte mare, determina o vedere incetosata semnificativ; in inflamatii oculare insotite de TIO crescuta (iridociclitele hipertensive) vederea este, de asemenea, scazuta in diverse grade.

Tratamentul tensiunii oculare crescute (hipertensiunii oculare) se face, intr-o prima faza, prin administrarea locala de medicamente care, fie scad productia de umoare apoasa, fie faciliteaza eliminarea acesteia din globul ocular.

Citeste si:  Examenul de bacalaureat al adolescentului

„Arsenalul” de inceput trebuie sa fie minim, in sensul ca, functie de valoarea TIO ce trebuie scazuta, vom incepe doar cu un fel de picaturi, urmand ca ulterior, la nevoie, sa fie combinat cu un al doilea, sau chiar al treilea fel de picaturi. TIO trebuie monitorizata indeaproape sub tratamentul de inceput, pana se ajunge la stabilizarea ei.

Daca arsenalul medicamentos nu reuseste sa scada TIO sau sa o stabilizeze la un nivel dorit, scaderea TIO se poate obtine in unele cazuri printr-un tratament Laser (trabeculoplastie Laser) sau prin interventie chirurgicala; aceasta din urma este de neevitat cand TIO e atat de importanta sau de indelungata, incat determina lezarea progresiva a nervului optic (vizualizata la examenul fundului de ochi, dar si pe tomografii sau/si pe campul vizual).

Operatia are ca principiu realizarea unui „orificiu”, a unei fistule, prin care umoarea apoasa este eliminata din interiorul globului ocular in spatiul periocular subconjunctival. Acest orificiu poate fi efectuat in tesutul propriu ochiului (in trabecul), sau se poate face prin implantarea unui mic dispozitiv, ca un tubulet, prin care sa se elimine umoarea apoasa, cum am aratat mai sus (sunt ExPress).

Medicul oftalmolog specialist in glaucom si in afectiunile segmentului ocular anterior va fi acela care va hotari tratamentul optim fiecarui pacient cu hipertensiune oculara, si anume, cand sa inceapa tratamentul, cum sa fie ajustat si cand se recomanda operatia Laser sau chirurgicala.

Articol realizat de Dr. Ozana Moraru, Medic chirurg oftalmolog – Clinica Oculus, Bucuresti

INTREABA SPECIALISTUL! Aveti intrebari legate de preventia, diagnosticul si tratamentul afectiunilor oculare? Aflati raspunsul de la un specialist de talie mondiala!
Trimiteti intrebarile dvs. la office@medicpentrutine.ro!


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.