fbpx

O treime dintre pacientii cu cataracta risca sa-si piarda vederea

Cataracta neoperata la timp poate duce la pierderea vederii, atentioneaza specialistii clinicii de chirurgie oftalmologica Oculus. In Romania, aproximativ o treime dintre pacientii care se prezinta la medic vin in stadii extrem de avansate, cand interventia chirurgicala nu mai poate salva vederea.

Cataracta este una dintre afectiunile oculare cu consecinte ireversibile pentru sanatatea ochiului. Neoperata la timp, cataracta afecteaza functionarea normala a vazului. Operatia cataractei in faza incipienta inlatura acest risc major pentru sanatatea ochiului, complicatiile intra-operatorii fiind minime.

Tratarea cataractei (opacifierea cristalinului) prin interventie chirurgicala, cu conditia sa fie intr-un stadiu incipient al bolii, este una dintre cele mai sigure si eficiente proceduri chirurgicale, recuperarea pacientului fiind rapida si integrala.

Citeste si:  Copilul meu vorbeste urat: ce e de facut?

„Cauza majora a ajungerii uneori tardive a bolnavului pe masa de operatie este faptul ca vechea generatie de medici de familie nu trimite imediat pacientii la un control oftalmologic complet si le recomanda amanarea operatiei, iar cataracta se acutizeaza. In al doilea rand, pacientii ajung foarte tarziu sa se opereze din motive ca lipsa de timp, de infrastructura sau pur si simplu neglijenta si o insuficienta educatie medicala”, afirma dr. Ozana Moraru, medic oftalmolog chirurg si director general adjunct in cadrul clinicii Oculus.

Necesitatea prevenirii pacientilor asupra minimalizarii extreme, in cazul operarii timpurii, a riscurilor de pierdere a vederii din cauza cataractei mature (albe) este tema uneia dintre sesiunile de chirurgie live, sustinuta de echipa Centrului Oftalmologic Oculus in cadrul Congresului National de Oftalmologie care are loc la Sinaia, in perioada 29 septembrie – 2 octombrie a.c.

Este pentru prima oara cand Congresul National de Oftalmologie dedica o sesiune de chirurgie live unei teme dedicata riscurilor cataractei neoperate (foarte matura). Cazuistica ultimilor ani releva ca a scazut sensibil varsta la care se manifesta cataracta matura, o boala rezervata in general generatiei a treia.

Citeste si:  Daca ai probleme cu somnul, schimba-ti obiceiurile si odihneste-te mai bine!

„Tragem un semnal de alarma pentru ca pacientii sa constientizeze riscurile majore la care se expun prin amanarea operatiei de cataracta. Am observat ca in jur de o treime din pacienti vin in stadii extrem de avansate, cand complicatiile pre-operatorii, intra-operatorii si post-operatorii sunt iminente. S-a simtit nevoia unui avertisment in acest sens, caci daca se intarzie foarte mult, exista riscul producerii glaucomului acut facotoxic si implicit pierderea vederii”, a mai declarat dr. Ozana Moraru.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.