De curand o persoana proaspat absolvent de facultate ma intreba daca terapia chiar functioneaza? Dubiul sau era evident. Realizam cat de absurd i se parea sistemul acesta, il cunostea din filmele americane in care te duci sa vorbesti cu cineva intins pe o canapea. El descria ceea ce vedea, doua persoane care vorbeau sau cel putin una din ele vorbea. Aceasta este o lectura posibila a acestei imagini dar oare chiar asta este?
Ma intrebam de ce nu vad cum vede el. Raspunsul l-am gasit mai tarziu – eu nu vad doua persoane care vorbesc ci sunt o echipa care au ceva de facut. Nici eu nu cred ca daca mergi undeva, te intinzi si incepi sa vorbesti atunci se petrece ceva. Dar ceea ce nu am reusit sa-i transmit celui care m-a intrebat si mi-a scapat cu desavarsire este acest aspect descriptiv. Eram ca in fata unui tablou, doua persoane si vedeam lucruri diferite. Dar limbajul ne juca o festa. Pentru el „a vorbi” era un fel de a flecari iar pentru mine nu era un vorbit ci o actiune bine pusa la punct. Amandoi foloseam acelasi verb „a vorbi”.
De ce spun ca este ceva clar definit? Pentru ca exista o regula fundamentala – intr-o psihoterapie nu spui orice ci lucrurile din minte asa cum sunt in mintea pacientului. Pacientul relateaza ceea ce se petrece in el in timp real. Acest mod de a aborda asigura eficienta momentului si vindecarea. Nu este o intamplare, nu este o discutie libera ci este un tratament al unui pacient. Acest lucru vine dintr-o regula importanta si aceasta este cea care face diferenta intre a discuta si a analiza.
Vorbitul este liber, este o forma de comunicare importanta. Lucrurile asa cum sunt in mintea pacientului in acest moment sunt altceva decat un vorbit. Acest mod de a aborda face ca diferenta dintre cele doua tablouri sa devina esentiala.
O alta chestiune care poate sa fie extrasa – „ce inseamna a functiona?”Cand un lucru functioneaza si cand nu functioneaza? Verbul in sine pare usor derutant. Legea gravitatiei functioneaza? Economia functioneaza? As spune ca in relatie cu legea gravitatiei, problema functionarii nu prea exista, pare ceva implicit si indubitabil, este un dat. Cu economia parca lucrurile sunt mai complexe. O economie functionala este una care da rezultate bune, care are profit si eficienta. Am putea sa vorbim despre aceasta paralela si sa ne intrebam daca psihoterapia functioneaza?
Nu am putea spune ca scopul psihoterapiei este sa asigure profitul. Mai curand am putea sa vorbim despre o nevoie de realizare a unei identitati. Profitul ramane sa si-l stabileasca fiecare pacient. Exista insa un ideal – al progresului, al mersului inainte, al eficientei. In acest ideal regasim multe stari importante insa apare o problema. Ne intereseaza mersul inainte al unui om. Dar ce inseamna asta? Daca am avea un model de om al progresului, al societatii contemporane atunci am putea sa vorbim despre progres si eficienta. Si atunci psihoterapia ar deveni o modalitate politica de abordare, un fel de spalare a creierului in scopul adaptarii, in scopul realizarii unui model social aflat in ordine. In economie lucrurile sunt mult mai clare.
Psihoterapia nu are un scop politic sau social, nu urmareste sa implementeze un model aflat in mintea terapeutului. Terapeutul nu are un model anterior. El, prin profesia sa, urmareste sa descopere ceea ce este pacientul si nu ceea ce are sau poate avea acesta. Cum isi foloseste pacientul ceea ce este, devine modul sau de a se afirma. Asadar functioneaza psihoterapia? Daca prin „a functiona” am intelege aceasta descoperire, aceasta devenire a propriei identitati atunci am putea afirma ca functioneaza. Dar sensul utilizat al cuvantului „functioneaza” este altul – el presupune un model functional, ideal, anterior. Cand o economie functioneaza, cel care afirma asta are in minte un anumit mod de raportare la societate ceea ce nu este cazul psihoterapiei pusa in permanenta sa descopere noi moduri de a fi.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.