fbpx

Patima jocurilor de noroc, eliminata cu medicatia anti-dependenta

Conform unui nou studiu, este posibila tratarea jocului patologic de noroc cu medicamente ce scad impulsivitatea si cresc inhibitia. Cercetatorii de la Universitatea Minnesota au constatat rezultate pozitive la jucatorii patologici tratati cu medicamente folosite de regula in adictiile la substante.

Persoanele care sufera de jocul de sansa patologic isi perpetueaza acest comportament in ciuda consecintelor daunatoare ce se resfrang asupra lor insisi, precum si asupra familiilor lor.

Dr. Jon Grant si echipa sa au folosit sarcini care masoara cognitia pentru a identifica motivatiile acestui tip extrem de comportament. Intr-unul din cele trei studii bazate pe medicatie au fost cooptati barbati si femei diagnosticati in principal cu tulburare a jocului patologic de noroc. Fiecare dintre cele trei grupuri de cercetare au avut intre 70 si 100 de participanti.

Citeste si:  Agresivitatea: un rau necesar?

Cercetatorii si-au propus sa inteleaga cum iau jucatorii decizia de a paria sau nu, concentrandu-se pe doua procese cerebrale: impulsul si inhibitia.

Pentru a grupa indivizii in categorii corespunzatoare diferentelor biologice dintre ei, Grant a separat jucatorii patologici in doua grupuri de subtipologii majore: jucatorii aflati sub influenta impulsului (indivizii care pariaza atunci cand dorinta devine prea puternica pentru a putea fi controlata), si jucatorii care nu afiseaza o inhibitie naturala a comportamentelor impulsive (indivizii care declara ca sunt incapabili sa nu joace chiar in contextul in care impulsul este minim sau aproape inexistent).

Citeste si:  Osteoporoza poate duce la infirmitate

In cadrul primului grup, jucatorii condusi de impuls au raspuns favorabil la tratamentul cu medicamente ce blocheaza sistemul de opioizi din creier (ex.: naltrexona) sau anumiti receptori ai neurotransmitatorului excitator glutamat (ex.: memantina). Grant a descoperit ca istoricul familial joaca un rol important in imbunatatirea rezultatelor de recuperare la participantii din acest grup.

Persoanele al caror istoric familial prezenta adictii au avut rezultate chiar mai bune la inhibatorul opioid, folosit cu succes in cadrul altor studii pentru a scadea nevoia de a uza de substante precum alcoolul.

In cel de-al doilea subgrup, al jucatorilor care intampina dificultati in inhibarea comportamentului adictiv si reactioneaza la cea mai mica dorinta de a paria, participantii au raspuns favorabil la tratamentul cu medicamente ce actioneaza asupra unei enzime specifice, catecol O-metil-transferaza, care joaca un rol major in functia cortexului prefrontal.

Citeste si:  Beneficiile uleiurilor de par

Cercetatorii au descoperit ca scazand functia enzimei creste abilitatea individului de a-si inhiba dorinta de a paria.

„Intelegand aceste diferite subtipologii, putem tinti miezul biologic al bolii prin tratament individualizat. Daca privim jocul patologic de noroc ca pe o adictie si incercam sa intelegem rolul impulsului si al inhibitiei, devenim apti sa alegem tratamentul cu medicamente cel mai eficient”, declara Dr. Grant.

Sursa: Colegiul American de Neuropsihofarmacologie

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.