Prevenirea factorilor de risc cardiovascular: ce putem face?

In fiecare an, in ultima duminica a lunii septembrie, Federatia Mondiala a Inimii sarbatoreste la nivel international “Ziua Mondiala a Inimii”. In acest an, Societatea Romana de Cardiologie, lanseaza o campanile de constientizare care are drept principal obiectiv informarea publicului larg cu privire la riscul de imbolnavire cardiovasculara (ateroscleroza si complicatiile ei). Hiper 3G, denumire sub care sunt reuniti principalii factori de risc, semnifica hipertensiunea si cresterea patologica a greutatii, glicemiei si grasimilor din sange (colesterol).

Bolile cardiovasculare (BCV) constituie principala cauza de deces, internare in spital si handicap fizic la nivelul populatiei adulte si varstnice din Europa. BCV reprezinta cauza a 42% dintre decesele inregistrate in randul populatiei masculine si respectiv 55% din decesele in randul femeilor din Uniunea Europeana, a informat Dr. Florin Mitu, Presedintele Corpului de Lucru Cardiologie Preventiva, in cadrul conferintei de presa organizata de Societatea Romana de Cardiologie, in data de 24 septembrie a.c. In randul deceselor, principala cauza o constituie boala coronariana, urmata de accidentul vascular cerebral (AVC).

Tendinta descrescatoate a mortalitatii CV din ultimii ani in anumite tari din Europa Centrala este datorata schimbarilor stilului de viata, in principal in ceea ce priveste alimentatia si fumatul. Un exemplu de succes, pe care specialistii romani il promoveaza ca un exemplu de urmat, este cel al Finlandei, care cu 30 de ani in urma inregistra cea mai mare rata a mortalitatii cardiovasculare. Prin programe de modificare a stilului de viata, campanii de constientizare si facilitarea accesului la medicatia profilactica, finlandezii au reusit sa scada rata de mortalitate cu peste 75%.

Citeste si:  Bulimia si anorexia - specificul lor cultural

In ultimii 20 de ani, durata medie de viata in Europa a crescut cu aproximativ 8 ani, din care peste 6 ani sunt datorati progreselor in cardiologie. Astfel, scaderea mortalitatii de cauza CV este explicate mai ales prin reducerea incidentei bolilor cardiovasculare prin masuri preventive. Controlul celor 4 factori de risc, hipertensiune, obezitate, diabet zaharat si tulburarea metabolismului lipidic, poate duce la scaderea cu peste jumatate a mortalitatii si imbolnavirii de cauza cardiovasculara.

Prezent la eveniment, Dr. Dan Deleanu, Presedintele Societatii Romane de Cardiologie a mentionat ca “cercetarile demonstreaza ca 80% dintre decesele provocate de afectiunile cardiovasculare ar putea fi prevenite daca s-ar controla optim factorii de risc cardiovascular, intre cei mai important fiind cei 3G, adica, greutatea corporala, glicemia si grasimile din sange. Societatea Romana de Cardiologie s-a aliniat la Declaratia de la Luxemburg din 2005 care a definit caracteristicile necesare pentru a obtine sanatatea cardiovasculara si lanseaza o campanile nationala de constientizare a populatiei Romaniei”.

Citeste si:  Luna martie - luna dedicata luptei impotriva cancerului de intestin gros

In cadrul evenimentului au fost propuse doua acronime prin care riscurile pot fi reduse, iar populatia poate beneficia de cea mai buna forma de tratament a bolilor cardiovasculare: preventia. Aceste doua acronime, cu impact major asupra sanatatii, sunt Hiper 3G, amintit mai sus, si FAN – renuntarea la Fumat, practicarea Activitatilor fizice moderate si mentionerea unei Nutritii echilibrate.

De asemenea, la nivel mondial, a fost elaborata o serie numerica cu o reala semnificatie, menita sa ne indrume in monitorizarea stilului de viata: 035 140 5 3 0. Acestea sunt valorile catre care populatia trebuie sa tinda pentru a se asigura ca este protejata impotriva bolilor cardiovasculare, “0” semnificand renuntarea la fumat, “3” fiind minimul de kilometri parcursi zilnic pe jos pentru o inima sanatoasa, “5” fiind portiile de legume si fructe proaspete pe care trebuie sa le consumam in fiecare zi, “140” – valoarea optima a tensiunii arteriale, “5” si “3” – valoarile maxime admise ale colesterolului HDL, respectiv LDL, la litru de sange exprimate ca <5mmol/l, respectiv <3mmol/l, iar cifra “0” din final semificand preintampinarea obezitatii si diabetului prin schimbarea stilului de viata.

Citeste si:  Un caine pentru copii

 “Ca medici am fost invatati sa tratam – preventia inseamna insa nu doar intarzierea complicatiilor bolii ci, mai mult decat atat, mentinerea starii de sanatate prin masuri simple referitoare la stilul de viata. In plus, niciodata nu e prea tarziu sa faci ceva pentru sanatatea ta – poti incepe chiar acum, ca in fiecare zi sa mergi pe jos 3 km, sa reduce raportul de calorii si sa nu fumezi”, recomanda la randul sau Prof. Dr. Dan Gaita, coordonatorul national al programului de preventie cardiovasculara.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.