Reguli de igiena intima

Fiind o zona foarte sensibila, vulva necesita o toaleta specifica, altfel decat restul corpului pentru a evita proliferarea germenilor. Iata ce trebuie sa stim pentru a avea o igiena intima ireprosabila.

Cum?
– Lenjeria se schimba zilnic. Stim ca tanga sau stringul sunt preferate voastre, dar sunt mai putin recomandabile. Predispun la frecare si, deci, la dezvoltarea micozelor. Uitati si de materialele sintetice si optati pentru lenjerie 100% din bumbac.
– Spalati lenjeria la minim 40 de grade.
– In timpul menstruatiei, schimbati absorbantul de cel putin 3 ori pe zi. Nu pastrati un tampon mai mult de 4 ore.
– Evitati pantalonii prea stramti.
– Dupa ce-ati avut scaun, stergeti-va din fata inspre spate pentru a evita transmiterea bacteriilor.
– Spalati-va pe maini nu doar dupa, ci si INAINTE de orice contact cu sexul dumneavoastra. Insistam pe aceasta regula intrucat pare cea mai ignorata.
– La piscina sau la mare, nu stati prea mult cu costumul ud. Uscati-va bine dupa dus. Umiditatea favorizeaza dezvoltarea bacteriilor.
– Consultati regulat un ginecolog. Controlul anual este absolut necesar pentru a preveni si detecta eventuale infectii.

Citeste si:  Bebelusii tratati cu antibiotice se pot imbolnavi mai usor de astm

Cat de des?
– Sexul se spala o data pe zi. Iar acum ne referim la toaleta externa (vulva, labii, clitoris) caci vaginul se curata singura. In caz de transpiratie excesiva sau caldura, va puteti spala de doua ori. Dar nu mai mult.
– Toaleta externa este recomandabila si dupa fiecare contact sexual. Dupa dus, stergeti-va bine cu un prosop uscat pentru a elimina umezeala.

Citeste si:  Plimbarea copilului

Cu ce?
Alegeti-va cu grija produsul de igiena intima. Vaginul adaposteste o serie de bacterii, numite flora vaginala, al caror echilibru trebuie respectat. Nu folositi produse prea agresive, nici gelul de dus obisnuit. Alegeti un gel bland, fara sapun, fara parfum, cu ph neutru, care respecta delicatetea zonei. Exista produse dedicate.
Evitati sa aplicati pe sexul vostru produse cosmetice precum deodorante, uleiuri sau creme. In ceea ce priveste servetelele umede, acestea trebuie sa respecte aceleasi reguli ca gelul si sa nu contina alcool.

Citeste si:  Obezitatea creste riscul de recidiva in cazurile de cancer

Atentie cu dusurile vaginale
Metoda era practicata mai ales dupa contactul sexual, cu scopul de a evita o sarcina nedorita. Ea nu este doar ineficienta ca metoda contraceptiva, ci si nesanatoasa intrucat favorizeaza dezvoltarea micozelor precum vaginoza. De fapt, spalaturile vaginale strica echilibrul florei vaginale. Excesul de curatenie mai mult rau face. Nu uitati: vaginul se curata singur. Multumiti-va cu o buna si corecta igiena vaginala externa.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.