Sa intelegem psihoterapia, actorii si formele sale!

Cand ne confruntam cu intentia de a incepe o psihoterapie, avem de-a face cu mai multe situatii posibile. Vorbim de mai multe tipuri de organizare a actiunii de psihoterapie, iar ceea ce merita subliniat este ca psihoterapeutul nu este o persoana care se intalneste cu un pacient, are niste intalniri cu acesta prin care va face cutare sau cutare lucru in favoarea acestuia, ci este o activitate constanta, organizata care face parte integranta din programul celor implicati.

Pacientul este cel care isi ia un timp pentru el. Adica faptul de a se intalni la aceleasi ore si aceleasi zile cu un psihoterapeut, iar ca acesta asigura intervalele respective de timp, sunt elemente care asigura un fundament al acestei activitati.

Intre psihoterapeut si pacient se realizeaza o intelegere care se bazeaza pe respectarea reciproca a anumitor reguli. Regulile vizeaza cu precadere realitatea relatiei lor – timp, spatiu, bani, vacante, modul de asezare, cererea de respectarea a unor reguli care sa impiedice acting-out etc.

Citeste si:  6 Motive pentru care iti alaptezi copilul

Poate prima conditie pentru realizarea unei psihoterapii este raspunsul la intrebarea „Cine este pacientul?”. Intrebarea poate parea aparent simpla si lipsita de orice ambiguitate. Am putea raspunde ca pacientul este (sunt) persoana (persoanele) prezente in cabinet. Dar pacientul poate sa fie divers:

Poate sa fie o persoana si atunci vorbim despre o terapie individuala. Este forma de lucru cea mai raspandita si care are cele mai puternice conotatii. Este o relatie stabila, constanta prin care cele doua persoana au ca obiect de lucru continuturile psihice ale pacientului.
Poate sa fie un cuplu si atunci obiectul celor prezenti este legatura de cuplu in prezenta ambilor parteneri. In acest caz vorbim despre specificul terapiei de cuplu care consta in caracterul deschis, manifest si obligatoriu al sexualitatii si, respectiv, al actului sexual.
Poate sa fie o familie si atunci vorbim despre prezenta in cabinet a doua generatii intre care exista o legatura de rudenie. Astfel prezenta unui cuplu si a copiilor lor este formula generica dupa care putem descrie o terapie de familie. Cele mai multe astfel de terapii pleaca de la o suferinta individuala care este necesar sa fie insotita de membrii familiei. Acestia pot sa fie copiii care nu pot veni singuri, ci insotiti la terapie si care au nevoie de mediul familial pentru a realiza o asemenea actiune, batranii care sufera si care exprima prin suferinta lor ceva familial, alte cazuri, multe din ele putand sa fie considerate ca sociale sau inaccesibile in cadrul unei relatii individuale.
Poate sa fie un grup. In acest caz vorbim fie de grupuri reale deja constituite, cum ar fi o clasa dintr-o scoala, sau membrii unei colectivitati. Ori putem vorbi despre o institutie in care functionarea grupala este defecta sau in care se intampla procese psihologice care scapa bunei functionari.

Citeste si:  Persoanele care sforaie pot slabi

Pentru fiecare din acesti posibili pacienti vorbim despre un specific care este unul de interpretare, de intelegere si schimbare a situatiei respective. Schimbarea consta in intelegerea impreuna cu psihoterapeutul a ceea ce se intampla cu pacientul. Faptul ca un pacient intelege ceea ce se petrece nu echivaleaza cu schimbarea. Aceasta este o preconceptie. Este adevarat ca fara aceasta intelegere nu se poate realiza ceva. Dar numai intelegand ceea ce se intampla nu se poate realiza schimbarea. Adica daca cineva iti explica ceea ce se petrece in tine, aceasta nu inseamna ca simptomul va trece, iar cauzele care l-au determinat vor disparea.

Citeste si:  Vitaminele si antioxidantii nu reduc riscul aparitiei cancerului

Pentru a vorbi cu adevarat de schimbare este necesara si modalitatea in care actioneaza aceste cauze precum si relatia cu terapeutul.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.