fbpx

Teama de relatii de cuplu: de unde provine si cum o depasim?

Teama de relatii de cuplu apropiate a fost de multe ori catalogata drept imaturitate sau „instabilitate emotionala”. Cu toate acestea sunt numeroase persoane carora un cuplu strans sau o relatie emotionala foarte apropiata le inspira teama. Riscurile majore apar abia atunci cand aceste persoane se decid totusi sa intre in astfel de relatii apropiate ca pe urma, involuntar, sa nu faca altceva decat sa le saboteze, daunandu-si lor si, mai ales, celui apropiat.

In mileniul al treilea apar din ce in ce mai multe surse de generare a acestor temeri, de la aspecte financiare si pana la lipsa de timp. Pe aceste subiecte s-a discutat mult in literatura de specialitate si nu numai. Cu toate acestea, exista cateva motive despre care se vorbeste rar si care sunt din ce in ce mai frecvente in viata omului modern.

„Bagajul emotional” – Sunt foarte multe persoane care, de-a lungul anilor au strans numeroase experiente emotionale negative in ceea ce priveste relatiile de cuplu si ajung, la un moment dat, sa dezvolte, ca mecanism de aparare, un comportament evitant in ceea ce priveste intrarea in relatii similare. Pana la urma nu exista nicio garantie ca istoria nu se poate repeta.

Citeste si:  Invingerea timiditatii

Cu toate acestea, orice relatie este, in sine, o provocare si un exercitiu, si nu de putine ori experientele noastre, oricat ar fi de neplacute ne pot servi ca instrument de auto-cunoastere. Cateodata uitam ca ne putem folosi de ce am invatat in relatiile trecute nu pentru a ne feri de cele viitoare, ci pentru a le modela astfel incat ele sa ajunga sa devina ceea ce ne doream de la inceput.

„Presiunea unei vieti incartiruite in tipare” – Frecventa printre persoanele cu o personalitate independenta, presiunea intrarii intr-o viata ce pare, din start, intransigent definita, produce de multe ori teama.

Pana la urma insa, relatiile sunt o constructie a ambilor parteneri, iar destinul lor este plamadit de cele doua persoane care se afla in relatie. Nu exista relatii predefinite. Fiti sinceri cu partenerii si partenerele voastre si spuneti-le ce va doriti si ce nu va doriti de la cuplul vostru. Pana la urma doar voi decideti ce se intampla si nu se intampla intre voi!

Citeste si:  Cuplurile aleg sa doarma in paturi separate, dupa nasterea primului copil

„Teama de deteriorare a carierei” – Intr-un mileniu in care cariera este pentru multi dintre noi un aspect extrem de important al vietii, in care investim foarte mult timp, multi se pot simti infricosati de ideea ca un cuplu ar presupune o diminuarea a eforturilor dedicate consolidarii si dezvoltarii acesteia. Multe persoane considera ca implicarea intr-un cuplu reclama foarte mult timp si energie, ceea ce le-ar putea periclita ascensiunea profesionala. Intr-adevar, o zi are doar 24 de ore, iar performanta profesionala necesita eforturi sustinute.

Cu toate acestea, de multe ori, in cuplurile moderne, cantitatea isi pierde din valoare in fata calitatii. Nu este nevoie ca partenerii sa isi faca timp, ore in sir, unul pentru celalalt. Daca activitatile petrecute in cuplu, in putinul timp pe care cei doi si-l pot permite, sunt alese astfel incat ambii parteneri sa fie satisfacuti din punct de vedere emotional, iar clipele petrecute impreuna sa fie valoroase, uniunea dintre ei are toate sansele sa reziste, cei doi simtindu-se impliniti ca membri ai acestui cuplu.

Citeste si:  Bijuteriile din metale pot provoca alergii care afecteaza pielea

Oricare ar fi motivele care nasc teama de apropiere, cata vreme exista dorinta, exista si o cale de a depasi aceste temeri. Cel mai important lucru este sa fim sinceri cu noi insine, sa ne ascultam gandurile si sa ne analizam emotiile. Exista persoane care aleg sa ramana in afara unui cuplu toata viata si decizia acestea nu ii afecteaza niciodata. Problematic nu este sa nu facem parte dintr-un cuplu, ci sa fugim de acesta atunci cand o relatie apropiata este, poate, tot ce ne dorim mai mult.

Articol realizat de psiholog Alexandru Manescu.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.