Terapia celuilalt este (si) terapia noastra?

Sa ne referim la cerere. Cand vorbim despre adresarea catre un psihoterapeut, avem in vedere mereu o cerere. Fara aceasta cerere, nu putem sa vedem ceea ce urmeaza sa se intample. Nu intotdeauna cererea este evidenta. Ea nu apare intotdeauna de la prima ora si nu este pusa in cuvinte de la inceput. Uneori, cererea se contureaza ulterior, iar prima sau primele ore au ca scop crearea contextului pentru a putea sa fie formulata. Alteori cererea este insotita de rusine, timiditate, prudenta etc. Dar nevoia de a consulta un psihoterapeut ramane o baza care contureaza existenta unei cereri.

Exista insa un domeniu aparte si anume, cel in care obiectul consultatiei este o alta persoana decat cel care suna. Aici avem doua situatii – prezenta efectiva a persoanei vizate sau absenta ei. Cel mai des acest lucru se intampla cu copiii. Cum copilul nu poate sa solicite, sa vina, sa plateasca singur consultarea unui psihoterapeut, prezenta parintilor pare implicita. Aceasta stare faca insa sa existe o problema – „cineva cere pentru altcineva”.

Citeste si:  Importanta sanatatii

Mult mai evident insa, este in cazul parintilor in varsta. Aici parintii sunt considerati neputinciosi si au nevoie de o sprijinire pentru un demers psihoterapeutic. Ca urmare, au loc consultatii pentru altcineva. Am putea considera ca este numai un act de insotire, adica o persoana este adusa de alta, similar unui sofer de taxi care aduce o persoana la o adresa. Dar daca soferul de taxi sau partenerul unui pacient raman in afara ariei cabinetului, aici problema este complet diferita. Insotirea are loc inclusiv in cabinet si ea pare fireasca.

In aceste cazuri vom vorbi despre prezenta unei persoane in acest arial ca parte integranta a terapiei. Aceasta situatie impune o abordare mai exacta. Faptul ca parintii vin cu copilul face ca prezenta lor in terapie sa fie o parte importanta, intrucat ei nu sunt acei oameni care transporta, ci sunt parti integrante. Ei vorbesc, participa, asociaza, intreaba. Similar si pentru celelalte situatii cu care se confrunta un membru de familie. Nu este numai un apartinator, ci este un participant.

Citeste si:  Preventia - principala arma impotriva bolilor metabolice si cardiovasculare

Uneori, este o cererea a celui care contacteaza pentru a-si rezolva el insusi starea, alteori este vorba despre legatura familiala. Cert este ca persoana pentru care s-a consultat nu poate sa vina singura. Decizia privind continuarea psihoterapiei este luata de cei implicati. Dar aceasta decizie este importanta pentru ca intrebarea este in ce mod va continua? Fie va fi vorba despre o terapie individuala sau despre una de familie. Aceasta inseamna prezenta unei persoane sau a multor persoane. Nu este implicit una sau alta. Aceasta discutie nu poate intotdeauna sa fie luata in cursul unei singure sedinte si poate este necesara o perioada mai lunga. Dar aspectul important este de implicare a tuturor pentru crearea unui dispozitiv de lucru adecvat.

Exista situatii cand o intrebare de tip: „Ce sa fac cu mama?” este, in fapt, o cerere de a rezolva atat problema actuala (cu) mama sau (a) mamei, cat si a celor care au fost din trecut. Pentru ca mama este resimtita ca o parte interioara pe care persoana o simte ca fiind in suferinta si de care este nemultumita. Uneori, acest demers are nevoie de timp pentru a se desfasura. Adica cel care gandeste, nu se preocupa intotdeauna de acest lucru si va incerca sa rezolve situatia adecvat.

Citeste si:  Sarcina ectopica

Speranta ascunsa si nespusa, atunci cand este adus un membru al familiei care exprima o boala, este ca terapeutul sa ia de pe capul familiei copilul bolnav, parintele in suferinta sau pur si simplu ceea ce se intampla intre ei si sa rezolve adecvat situatia. Dorinta ascunsa este una de a scapa de problema. Iar fantasma este ca, la finalul sedintei, vor avea inapoi o persoana sanatoasa. Capacitatea magica, speranta vor face ca psihoterapeutul sa fie investit cu o forta magica pe care sa o poata controla. Faptul ca toti sunt implicati este de obicei surprinzator si creeaza o miscare de speriere si de retragere din terapie. Daca ea este depasita, rezultatele pot sa fie bune.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.