Terapia de familie psihanalitica in dependenta de computer a copiilor

Intalnim deseori situatia in care un parinte este ingrijorat de modul in care se relationeaza copilul cu computerul. Petrece mult timp in fata calculatorului, se joaca mult timp, pierde notiunea timpului, vine de la scoala si nu-l mai intereseaza nimic, pur si simplu incepe sa se joace. La aceasta se adauga si un alt set de plangeri – cele legate de agresivitate, de violenta jocurilor, a posturilor TV sau a desenelor animate.

Aceste plangeri redau o stare de ingrijorare, de preocupare fata de binele copiilor, inamicul pare sa fie computerul sau tv-ul sau postul de desene animate. Sa ne rezumam insa la jocurile pe computer care sunt o adevarata atractie pentru numerosi copii. Ce este in esenta un computer? Este un aparat si atat? Fiecare utilizator de computer stie ca nu este doar atat ci un obiect care cuprinde propria sa activitate, specificul sau, un loc de depunere a fisierelor text, muzica, film, tabele, etc. specifice persoanei sale. Din momentul achizitionarii computerul este un obiect personal si personalizat. Pe multe desktopuri veti gasi imaginea copilului, a catelului, imagini dragi. Am putea spune ca un computer este un loc de depunere a ceea ce este foarte personal, a ceea ce este intim, a ceea ce este important, a ceea ce este placut pentru fiecare persoana.

Citeste si:  Ce mancam pentru a avea ochi frumosi si sanatosi?

Pe de alta parte exista jocul. Un joc care nu se termina niciodata, un joc care prinde prin imagine, un joc care presupune diferite abilitati. Exista jocuri de grup, in retea si jocuri individuale precum si jocuri in spatiul virtual cu altii de oriunde din lume. Jocul video este foarte atractiv. Dar el creeaza in acelasi timp o granita – o granita intre copil si parinte. Ce vede parintele la copilul care se joaca? Il vede in fata calculatorului, petrecand mult timp, preocupat de ce este acolo, ignorand lucrurile din jur, traind intens diferite momente ale jocului, succesele si insuccesele. Parintele este dus intr-un rol exclus, pe dinafara.

Acest obiect este un membru al familiei, el preocupa pe toata lumea. In el se depun emotii, trairi, informatii. Este un depozit in sine care face ce i se cere. Uneori un adversar al relatiilor familiale alteori incurajand familiile si tinandu-le in legatura. Computerul are o functie – devine ceea ce sunt membrii familiei.

Citeste si:  Sfaturi de educatie pentru baietei

Totusi, deseori parintii sunt ingrijorati si doresc o interventie pentru acest simptom al copilului. In acest caz Terapia Familiala Psihanalitica propune o formula de interventie bazata pe participarea familiei. Este ca si cum o familie se intalneste cu o situatie cu care nu stie ce sa faca. Copilul este mereu pe calculator, parintii sunt mereu suparati si il dascalesc mereu. Copilul are o legatura cu computerul si nu pare sa aiba decat relatii conflictuale cu parintii, cu ceilalti membrii ai familiei. Terapia are rolul de a reface aceste legaturi de familie, aducandu-le in fata prin intermediul simptomului. Pentru ca acest lucru sa se intample este necesara si prezenta celorlalti membri ai familiei, impreuna cu o echipa de psihologi.

Citeste si:  Consumul de cafea ajuta la prevenirea cancerului si a cirozei

Ceea ce copilul depoziteaza in computer, in joc poate sa fie adus si altfel in familie. Dar pentru ca acest lucru sa se intample este necesar sa nu mai existe atmosfera de tensiune, de cearta permanenta, de hartuire pentru impunerea unui program. Alianta familiala exista si atunci cand lucrurile sunt foarte tensionate. Rolul terapiei este de a permite aliantei sa isi caute forma apropiata si prin care familia poate sa functioneze adecvat.

De asemenea, parintii incep sa se adreseze terapeutilor doar cand mai apar probleme, cand copilul are probleme la scoala, cand crizele din familie se accentueaza, cand apar situatii speciale, cand exista un ceva care este mai ingrijorator decat simptomul jocului pe computer.

In general, faptul de a avea o problema in familie presupune o terapie de familie. Avantajul unei terapii familiale psihanalitice este ca ea se desfasoara la nivelul inconstient al legaturilor familiale.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.