Terapie pentru gelozie – cum depasim criza paroxismatica?

In terapia de cuplu apare deseori atunci cand vorbim despre gelozie – starea paroxismatica in care protagonistul atinge o intensitatea a trairilor maxima. Emotia irupe cu putere, trairea este intensa, energia alocata este foarte ridicata. Implicit, apare o diminuare si uneori o eludare a simtului realitatii. Partenerul, obiectul sau practic nu exista. Energia este mai curand distructiva si urmareste anihilarea obiectului.

Sa vedem cam cum se intampla lucrurile – sa ne imaginam o seara linistita, ea singura acasa. El plecat, in delegatie sau la parinti sau nu se stie unde, nu are mare importanta locul. Sta singura si priveste, o atmosfera aparent linistita. Putem sa mai putem in acest peisaj, un televizor sau un radio sau o muzica rock sau clasica, functie de gusturile fiecaruia. V-as propune sa o aveti in vedere pe ea. Aparent din senin, un gand se strecoara si se intreaba: oare nu s-a dus la Y (spun Y pentru a nu se regasi nimeni). Gandul urmator este la o neconcordanta, de exemplu: „ieri mi-a spus la telefon ca pleaca in delegatie, seful lui era preocupat de criza si se gandea sa nu mai trimita pe nimeni pe nicaieri, mi-a spus asta luna trecuta, eram in bucatarie”. Revedea scena cu el din bucatarie.

In actul urmator, se gandeste sa sune. O stare de furie, o stare de neputinta pare sa se instaleze. In acel moment starea de singuratate devine dureroasa, ceea ce vede in jur ii apare ca fiind foarte strain, foarte rupt de ea. Apare o stare de vid, de gol interior, iar scena in care el este absent devine dominanta. Singura forma de a alunga golul este de a-i auzi vocea. Intr-o prima faza se gandeste ca totusi este tarziu si poate are alta treaba. Apare o consolare rapida – „el ma iubeste”.

Citeste si:  Fierul, factorul declansant al anemiei

Dar starea trece repede si starea de gelozie cu scena in care el este cu Y si ea este intr-o casa straina ii apare ca fiind terifianta. Actul de a pune mana pe telefon este implicit – se trezeste practic cu telefonul in mana, nemaitinand minte cum de l-a luat. Imaginea sotului si a lui Y pare singura scena posibila. Furia capata un sens – sa ii arate ca nu este slaba, ca nu este proasta, ca nu vrea sa fie mintita (aici motivul cunoaste variatii insa semnificatia pare aceiasi – sa ii demonstreze ca nu este asa cum crede el ca este. Urmeaza discutia telefonica. Aici se intampla un lucru aparent ciudat.

Citeste si:  Off... iar am gripa

Indiferent de ceea ce se spune el, se va sprijini pe un element real, inconstestabil care sa-i ateste realitatea scenei. Sa remarcam ca nu conteaza daca el este sau nu cu Y. Faptul ca perceptia este reala sau nu, devine secundar. O anumita tonalitate a vocii lui, un anumit zgomot de fond, o anumita explicatie nu foarte reusita a lui sau pur si simplu faptul ca nu raspunde, pot sa fie la fel de bine sprijiniri ale starii. Discutia se desfasoara cumva. Ea nu este semnificativa in sine.

Ceea ce urmeaza este insa o amplificare la maxim a situatiei. Dupa ce convorbirea se termina, starea de furie se amplifica sprijinindu-se pe acel element desprins din realitatea convorbirii. Acel element, de obicei nebagat in seama la telefon, dar care revine cu obstinenta in minte dupa, devine pilonul central al unei suferinte, al unei furii, al unei stari de distrugere. Criza creste, golul pare dominant, suferinta impinsa la maxim. Sentimentul parasirii, sentimentul casei goale devin prea grele. Manifestarea creste astfel incat evidenta scenei dintre sot si Y se impune de la sine.

Daca el ajunge acasa, urmeaza o cearta, o stare de tensiune maxima. El nu poate sa ramana stana de piatra, ceea ce spune ea il atinge, intrucat ei au o legatura indiferent de modul in care este constituita aceasta relatie. De multe ori, el nu face decat sa nege realitatea sugerata de ea. Este evident ca acest cuplu nu poate contine gelozia si ca acest cuplu sufera impreuna. Multe elemente de gelozie isi gasesc sprijin tocmai acolo unde te astepti mai putin – la celalalt care prin negare nu face decat sa intareasca opozitia, starea de angoasa, gelozie, gol. Pana la urma ce motiv ai avea sa negi daca nu ai facut nimic? Inconstientul nu traduce negatia. Pentru el este o afirmatie. Daca spui unui copil „sa nu deschizi televizorul”, el gandeste: „uite o idee buna, nu m-am gandit la asta”.

Citeste si:  Produse refrigerate

Ce poti face? In criza paroxismatica a geloziei ea nu poate sa faca ceva decat sa diminueze starea. El nu poate decat sa incerce sa contina si sa astepte. In aceste momente nu se poate face altceva. Este necesar ca aceasta criza sa treaca. In aceste momente si terapeutul de cuplu nu face decat sa insoteasca familia pana in momentul in care se poate lucra cu ei.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.