Tratarea plagilor

Indiferent cat de mult te-ai stradui, la un moment dat aparitia ranilor usoare este inevitabila. Nu traim intr-un bol de cristal, asa ca cel mai bine ar fi sa luam la cunostinta niste reguli elementare de tratare a plagilor. Nu este vorba de neindemanare si nu te gandii ca tu nu ai cum s-o patesti. Daca te grabesti sa tai marunt ceapa si iti scapa cutitul putin mai spre stanga, cu lama exact pe degetul tau, daca fierul de calcat are o pornire instantanee spre mana ta, daca lama de ras se incapataneaza sa intre mai adanc decat iti doresti sau daca pur si simplu ai alunecat pe scari sau la schi, toate aceste mici accidente iti vor crea leziuni. Sunt cativa pasi pe care trebuie sa-i urmezi intocmai, pentru a nu exista riscul infectarii ranilor.

Stoparea hemoragiei
Hemoragiile care nu sunt grave se opresc aproape instantaneu in momentul in care aplici presiune asupra ranii. Daca sangerarea este de natura venoasa, atunci un pansament, ar trebui sa fie suficient. In cazul celor arteriale insa se compreseaza vasul pe traiect, adica sa apesi pe el la o distanta oarecare cu unul sau doua degete sau chiar cu pumnul. Daca te tai la deget in vreme ce prepari o mancare, sangerarea se poate opri ridicand degetul deasupra capului. Este o tehnica „babeasca”, insa are un efect garantat. Regiunea sangeranda, in special cea capilara trebuie ridicata.

Citeste si:  Sindromul oboselii cronice

Curatarea
Nu cred ca este un secret pentru nimeni faptul ca orice rana trebuie igienizata. Acesta este si aspectul cel mai important al tratarii plagilor. Spala usor zona din jurul plagii cu apa calduta si sapun si dezinfecteaza apoi cu spirt medicinal sau cu tinctura de iod sau cu betadina. Plaga in sine va fi curatata neaparat cu peroxid de hidrogen diluat sau aceeasi miraculoasa betadina. Este foarte important ca acest procedeu sa fie respectat, deoarece microbii ajung foarte repede pe tesuturile afectate. Nu are sens sa iti complici singura starea si sa fii nevoita apoi sa faci vaccinul antitetanos sau sa iei antibiotice.

Citeste si:  Piciorul atletului (ciuperca piciorului)

Inchiderea
Dupa ce ai dezinfectat cu grija perimetrul din jurul plagii si rana in sine, aplica un pansament steril fixat. Acesta se face din bandaj sau leucoplast. Te poti folosi de bandajul circular sau de cel incrucisat, pentru ca sunt cel mai simplu de realizat. Pentru bandajul circular, se aplica trei, patru ture de fasa, in sens circular, bineinteles, la nivelul zonei afectate. Pentru cel incrucisat, se aplica doua, trei ture de fasa, tot in sens circular, iar urmatoarele doua ture se asaza oblic, in forma cifrei 8. Acest tip de bandaj este foarte folositor atunci cand ne ranim la articulatii, dar si la gat, antebrat sau piept. Daca totusi ai impresia ca rana este mai adanca si nu vrei sa risti sa ramai cu cicatrice, atunci apeleaza la benzile adezive, care ajuta la o inchidere mai estetica a ranii. Daca plaga este insa foarte adanca, trebuie sa mergi la medic intr-un interval de maxim 10 ore de la accident pentru sutura si agrafe.

Citeste si:  Relaxare spate in scaun

Cicatrizarea
Timpul aproximativ de vindecare al unei plagi este intre doua si trei saptamani. Odata formata cicatricea, vei mai avea insa de suportat inca alte sase luni pentru estompare sau pentru disparitia completa a semnului. Oricat de mult ne-am dori o perioada mai scurta de vindecare, natura nu ne permite. Totusi, te poti folosi de pudrele de cartilagiu de os, oxidul de zinc, vitaminele A si C, balsamul de Peru sau violetul gentian pentru ca timpul vindecarii propriu-zise sa se reduca la maxim.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.