Tristetile copiilor nostri

Se intampla destul de frecvent sa dam importanta doar sanatatii fizice a copiilor nostri. Ne ingrijim sa manance bine, sa-i ferim sau sa-i tratam de boli, dar se intampla tot frecvent ca ei sa aiba nevoie si de protejarea sau tratarea sufletului.

Trebuie, deci, sa fim atenti la tristetea care cuprinde uneori sufletul copilului. Si mai ales la cauzele ei. In functie de varsta si de temperament, copilul e mai mult sau mai putin sensibil la ceea ce i se intampla, la atitudinea celorlalti fata de el, la starea atmosferica a mediului familial.

Atunci cand e foarte mic copilul percepe aproape instinctiv starea de bine-liniste sau cea de disconfort-suparare a celor apropiati cu care intra in contact, dar mai ales pe cea a mamei care-l alapteaza si il ingrijeste in mare parte a zilei. In masura in care nu intelege prea mult din sensul cuvintelor nu-si va da seama ca doi maturi poarta o discutie contradictorie in prezenta lui, daca ei reusesc sa pastreze un ton linistit. Va fi insa cu siguranta afectat daca se intamapla des sa auda un ton ridicat sau mama lui e stresata psihic atunci cand il alapteaza.

Citeste si:  Adevaruri despre slabit: Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta

Pe masura ce creste, copilul incepe sa inteleaga si sensul discutiilor care se poarta in prezenta lui. Si chiar daca, preocupati de propriile conflicte, nu ne dam seama de faptul ca el ne aude, sau ni se pare ca nu intelege – el percepe mai usor starea de tensiune. De aceea trebuie sa fim mai atenti la ceea ce discutam sau macar sa incercam dupa ce ne-am linistit noi insine sa facem astfel incat sa-l linistim si pe el. Sunt copii care reactioneaza vizibil la starea de tensiune existenta in casa, dar sunt si unii care se inchid in ei si acumuleaza starile de tristete. Alteori ei nu inteleg prea bine subiectul discutiilor, dar il interpreteaza defavorabil – aceasta ii determina cu atat mai mult sa se fereasca sa ne impartaseasca gandurile si grijile lor.

Citeste si:  Fa-ti copilul sa renunte la perfectionism

Sunt si situatii in care starea psihica a copilului este afectata de modul in care el se incadreaza in colectivul de copii la gradinita, la scoala sau atunci cand ies afara sa se joace, iar uneori chiar cu proprii frati sau veri. In aceasta privinta are o mare importanta propriul temperament, dar si educatia pe care o primeste si mediul familial in care este crescut. Sunt, de exemplu, copii care, datorita situatiei materiale a parintilor, au o atitudine superioara fata de ceilalti sau exista copii marcati de conditiile precare de trai in care cresc; altii au tendinta de a glumi exagerat pe seama aspectului fizic al altor copii. Copilul care este tinta glumelor devine o victima tot mai sensilbila in masura in care pune la suflet astfel de glume. Trebuie sa discutam uneori cu cel mic astfel de situatii din ambele unghiuri, adica sa-l invatam sa nu fie nici victima dar nici agresor al altora.

Citeste si:  Cum slabesti dupa sarbatori?

Copii suprind uneori si discutii despre relatiile dintre maturi, despre anumite complicatii aparute in familie sau intre familii apropiate si uneori pot afla astfel adevaruri dureroase pe care adultii au incercat sa le ascunda sau pot interpreta gresit anumite informatii prinse din zbor – aceasta le afecteaza impresia despre propria persoana sau despre ceea ce simt altii pentru ei.

Cel mai important dintre toate este sa fim atente la semnele starii de tristete a copilului sau copiilor nostri si sa nu lasam aceasta tristete sa se acumuleze. Sa-i invatam sa gandeasca pozitiv si mai ales sa invatam pentru ei sa gandim si noi pozitiv, sa evitam certurile si reprosurile la adresa celor dragi sau glumele jignitoare.


5 Comentarii
  1. am niste vecini care isi iubesc foarte tare copiii (cred eu) si care le pun la dispozitie tot ce au nevoie material. in schimb nu ii intereseaza deloc mici surprize, Mos Nicolae, indeplinirea unor dorinte ale celor mici,..chestii de-astea de..suflet. considera ca sunt cei mai buni parinti din lume, ca celor mici nu le lipseste nimic si ca probleme nu au copiii – cum sa aiba ca doar nu au sefi sa le taie din salariu sau alte greutati ale vietii. nu accepta ca astia mici sa fie suparati, iar daca se intampla asta, le spun direct: \”mai, dar ce mari probleme aveti voi? ca doar nu va intereseaza nimic, noi ne ocupam de tot\”… Foarte trist! si doar stim- eu cel putin imi aduc aminte – cat poate sa te supere si sa ti se para ca s-a terminat lumea daca un coleg a vorbit cu tine urat la scoala, de exemplu. si sa ti se repete in continuu: astea nu sunt probleme… pai iti vine sa iti iei lumea in cap cat esti tu de copil si de \”fara greutati4\”

  2. asa e marissa. cei mici au nevoie de incurajare, de mici surprize, de povesti, de Mos Craciun, de Iepurasul de Paste! nu sunt de ajuns banii! si ce rezolvi daca stai toata ziua la serviciu ca sa \\\\\\\”aduci bani pentru copii\\\\\\\”, cand tu nici nu esti acolo sa ii vezi crescand, sa le dai sfaturi, sa ii ajuti cu problemele lor oricat de banale ar putea sa iti para tie!

  3. si ce ne facem daca copilul sau copilita creste ca o natura visatoare careia ii va fi greu sa accepte lumea in care traim, si care dupa cum observati nu devine mai buna?! poate trebuie din cand in cand si o doza de realitate dupa varsta de 9-10 ani.

  4. tot ce putem face, draga keyra, este sa le oferim sprijin si caldura, sa-i invatam sa pretuiasca frumosul, inteligenta, bunatatea, perseverenta, s.a.m.d.;sa fie toleranti, sa stie sa aleaga pentru ei insisi, sa iubeasca lumea si oamenii asa cum esunt si totusi sa nu-si piarda speranta ca se pot schimba in mai bine;
    cu alte cuvinte sa facem cum stim mai bine si sa luptam si sa speram ca viata lor va fi frumoasa!

  5. natura visatoare a unui copil nu este efectul grijii parintilor fata de supararile copiilor, dar neglijenta poate duce la un dezechilibru psihic, mai mult sau mai putin acut si vizibil…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.