Trusa de prim ajutor

Trusa de prim ajutor nu ar trebui sa lipseasca din nicio casa, dar devine cu atat mai importanta daca ai copii. Cu totii avem medicamente sau pansamente, dar nu este de ajuns ca ele sa fie „pe undeva prin casa”, in unele situatii viteza cu care actionezi este extrem de importanta si nu e momentul sa cauti toate cele necesare prin dulapuri si sertare. Strange toate medicamentele si obiectele necesare si pune-le intr-un loc la care sa ajungi usor, dar la care sa nu aiba acces copiii.

Nu este neaparat sa cumperi o trusa de prim ajutor gata facuta. Poti improviza punand cele necesare intr-o cutie de pantofi. Ai grija ca de fiecare data cand folosesti un obiect din trusa sa il inlocuiesti imediat. S-ar putea sa ai nevoie de el mai repede decat crezi. De asemenea, este necesar sa verifici periodic termenul de valabilitate al medicamentelor.

Citeste si:  Broccoli si soia tin in frau doua proteine care duc la raspandirea cancerului in organism

Sa vedem ce trebuie sa contina trusa ta de prim ajutor.

Antisepticele nu trebuie sa lipseasca din casa ta daca ai copii. Stii foarte bine cat de des cade si se raneste un copil nestamparat. Apa oxigenata, Perogen, iod, alcool medicinal, Rivanol, toate acestea sunt utile, cu mentiunea ca Rivanolul poate fi mai potrivit pentru copii caci nu ustura. Un unguent cu antibiotic este, de asemenea, necesar pentru a asigura vindecarea ranii.

Analgezicele si antitermicele vor fi folosite pentru tratarea durerilor usoare si moderate, respectiv pentru reducerea febrei. Din aceasta categorie fac parte Aspirina, Paracetamolul, Nurofenul, care trebuie sa fie prezente in trusa ta in varianta pentru adulti si varianta pentru copii. Atentie! Aspirina nu se administreaza copilului cu febra daca nu stii care ii este cauza. La copii, febra e provocata de obicei de o infectie virala (gripa, raceala, varicela, oreion), caz in care aspirina este contraindicata, deoarece poate declansa sindromul Reye. Pentru copii, sunt mai potrivite medicamentele sub forma de praf din care se prepara o bautura calda, de exmplu Fervex sau Daleron.

Citeste si:  Drepturile copiilor si tinerilor cu handicap fizic - intre deziderat si realitate

Antiacidele iti vor fi de folos dupa o masa prea bogata sau prea condimentata, cand pot aparea, la orice varsta, durerile sau arsurile in stomac. Antiacidele vor alunga aceste neplaceri. Asigura-te ca ai in trusa ta Antacid, Rennie sau Dicarbocalm.

Antidiareicele sunt foarte utile pentru copii si nu numai. Cauta Smecta sau Saprosan.

Antiemeticele sunt necesare pentru a atenua senzatia de greata si a preveni varsaturile. Daca cineva din familie sufera de rau de miscare, se vor dovedi utile si in cazul drumurilor cu masina. Cauta Metoclopramid sau Emetiral.

Citeste si:  Corpul uman ar putea contine o gena "placebo"

Daca cineva din familie sufera de alergii, antihistaminicele, cum este Claritine, nu trebuie sa lipseasca din trusa ta. Ele sunt utile si in caz de soc anafilactic. De asemenea, este indicat sa ai la indemana si o crema pe baza de hidrocortizon, pentru a calma mancarimile provocate de reactii alergice sau afectiuni dermatologice.

In cazul in care cineva se raneste, vei avea nevoie de pansament steril sau comprese cu rivanol pe care sa le aplici dupa curatarea ranii. Acestea se fixeaza cu bandaje care se lipesc cu leucoplast. Pentru zgarieturi sau taieturi mici sunt de ajuns plasturii.

Cateva accesorii trebuie sa fie prezente in trusa ta. Aceata categorie include termometrul, de preferat unul rectal daca ai copii mici, o foarfeca pentru taiatul bandajelor si o penseta pentru extragerea tepilor sau a cioburilor din piele.


Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.