Tulburarile alimentare

Avand la dispozitie atatea feluri de alimente, atatea rafturi de supermarket pline cu de toate, multe persoane nu pot sa aleaga ceea ce trebuie, sa gaseasca un echilibru intre silueta, sanatate si placerea de a manca. Am auzit cu totii de anorexie si bulimie; acestea sunt cele mai mediatizate tulburari alimentare, dar, din pacate, nu sunt singurele. Exista si altele la fel de grave care afecteaza la fel de multi oameni. Exista tratamente pentru toate, important este sa le recunosti si sa ceri ajutorul atunci cand consideri ca nu poti sa te descurci singura.

Hiperfagia

Hiperfagia sau binge eating se aseamana oarecum cu bulimia, cu diferenta ca bolnavul nu isi provoaca voma. In timpul unui episod de hiperfagie, bolnavul mananca mult mai mult si mai repede decat este normal chiar daca nu ii este foame. Masa continua pana cand isi simte stomacul prea plin. Atunci intervin sentimentele negative: vinovatie, dezgust, depresie. De obicei, episoadele apar atunci cand bolnavul este singur. Inca nu se stie exact ce provoaca hiperfagia, dar se pare ca ar avea legatura cu depresia si neputinta de a controla propriile emotii. Furia, oboseala, stresul, plictiseala pot declansa episoadele, dar si dietele prelungite sunt un factor important. Bolnavii mananca mult mai ales dupa ce au tinut o dieta prelungita sau dupa ce au sarit peste cateva mese. Riscurile sunt multiple: diabet zahart de tipul 2, tensiune crescuta, colesterol crescut, boli de inima, obezitate, anumite tipuri de cancer, ulcer.

Citeste si:  Femeile stangace au o speranta de viata mai redusa decat dreptacele

Hiperfagia nocturna

Hiperfagia nocturna (night eating syndrome) este caracterizata printr-o lipsa a poftei de mancare dimineata pana spre pranz si episoade de hiperfagie seara si noaptea. Afectiunea este o combinatie intre o tulburare alimentara si insomnie. Chiar daca a luat masa de seara, bolnavul se trezeste noaptea pentru a manca sau nu reuseste sa adoarma si mananca pentru a avea o ocupatie. El nu va consuma foarte multe calorii, insa trezitul in timpul noptii ii face cel mai mult rau. Una din cauze ar fi un dezechilibru hormonal care nu lasa bolnavul sa adoarma sau sa aiba un somn linistit.

Citeste si:  Foita contraceptiva ofera protectie relativa

Ortorexia

Daca unii nu se mai pot opri din mancat dulciuri si grasimi, altii au exact problema contrarie. Ortorexia consta in refuzul de a manca orice aliment considerat nesanatos. Dieta sanatoasa, dusa la extrema, devine o obsesie. Bolnavul se simte vinovat daca pur si simplu tine in frigider o cutie de margarina. Dieta lui ajunge sa fie aceeasi cu a unui anorexic, si, intr-adevar, adesea se pune acest diagnostic. Diferenta este ca ortorexicul nu simte nevoia sa slabeasca, nu se considera supraponderal. El isi doreste doar sa manance alimentele sanatoase. Ortorexia poate pune in pericol viata bolnavului, provocand malnutritie si deficienta de vitamine si minerale, pana la punctul in care organele nu mai pot functiona.

Pica

Pica este o boala rara si putin cunoscuta. Tocmai de aceea, ramane de multe ori nedescoperita. Numele bolii provine de la denumirea latina a cotofanei, pasare cunoscuta pentru obiceiul de a manca orice. Aceleasi obiceiuri le are si bolnavul de pica: are tot felul de pofte ciudate, in special pentru produse nealimentare (creta, pamant, var, vopsea de pe pereti, detergent, sapun, cuie, hartie, sticla, gheata, par, etc) sau pentru produse care intra in compozitia alimentelor (faina, malai, carne cruda, cartofi cruzi, ulei, drojdie). Pica se intalneste la toate varstele, dar in special la femei insarcinate si copii cu probleme psihice. Obiceiul de a manca orice poate fi extrem de periculos in conditiile in care se inghit substante toxice – vopsea cu continut de plumb, pamant pe care a curs benzina, detergenti care contin clor – sau obiecte dure si ascutite care pot perfora sau bloca intestinul – cuie, monede. Cea mai probabila cauza a boli este o deficienta biochimica in organismul bolnavului: anemie prin deficienta de fier, spasmofilie, o hipovitaminoza, dar crizele pot fi provocate si de existenta unor paraziti intestinali, care extrag sangele din peretele intestinului.

Citeste si:  Igiena este principala arma impotriva virusilor

Un comentariu
  1. E bine de stiut toate astea. Sunt convinsa ca exista foarte multi oameni care au probleme cu alimentatia chiar daca nu sunt bulimic8i sau anorexici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.