fbpx

„Orice schimbare in rutina copilului poate indica o problema de sanatate mentala”

„Nu exista sanatate fara sanatate mentala” este una dintre devizele OMS la care adera cu fermitate psih. Diana Stanculeanu, coordonatoarea Centrului de Educatie Emotionala si Comportamentala pentru Copii. Un interviu despre ce ofera centrul recent deschis de Organizatia Salvati Copii, care sunt principalele riscuri cu care se confrunta copii si cum ar trebui sa reactioneze parintii pentru a ocroti sanatatea mentala a celor mici.

MpT.ro: Care sunt principalele obiective (pe termen scurt si mediu) ale Centrului de Educatie Emotionala si Comportamentala pentru Copii, deschis in Bucuresti

D.S.: Centrul s-a deschis in cadrul unui proiect cu finantare norvegiana, este finantat prin programul bilateral Romania-Norvegia, este vorba despre o finantare acordata Romaniei ca urmare a aderarii la UE. Romania si Bulgaria beneficiaza de aceasta linie de finantare, Romania avand ca privilegiu acela de a avea ca obiectiv de finantare si sistemul de sanatate si ingrijirea copilului. Si in acest context, Organizatia Salvati Copiii a accesat aceste fonduri.

Principalul obiectiv ale proiectului pe care l-am demarat a fost deschiderea acestui centru de educatie emotionala si comportamentala a copiilor, care isi propune sa ofere, atat pe termen scurt, mediu si lung, servicii de consiliere, psihoterapie, dar si protectie sociala – avem si un asistent social in echipa, pentru copii si adolescenti cu probleme de sanatate mentala sau cu risc de a le dezvolta, de pilda copii care provin din familii dezorganizate sau din medii socio-economice dezavantajate ori din familii in care un parinte are o astfel de problema de sanatate mentala – o mama cu depresie, de pilda, creste riscul ca si copilul la un moment dat sa dezvolte o astfel de problema de sanatate.

Insa, dincolo de obiectivul de a oferi servicii, centrul are si o componenta de training destul de dezvoltata, in sensul ca ne dprim sa dezvoltam parteneriate profesionale cu ceilalti profesionisti care au contact cu copilul, de pilda in scoala cu profesorii si educatorii, in sistemul de sanatate cu medicii de familie si medicii pediatri, dat fiind faptul ca foarte multi parinti inainte de a merge cu copilul la psiholog se opresc mai intai la pediatru sau la medicul de familie.

Daca cu acesti profesionisti nu avem o retea si o colaborare buna, dincolo de faptul ca sistemul de referire se fragmenteaza, nu putem dezvolta un sistem de follow-up – este important si pentru dumnealor sa stie ce se intampla cu pacientul, dar si pentru noi sa stim mai departe cum vor fi urmariti beneficiarii nostri sau in cazul in care apar recaderi, cine ni poate referi. Noi ne-am gandit ca dincolo de parteneriatele scrise, care sunt mai mult sau mai putin functionale, contextul in care ne adunam si invatam impreuna lucruri ar putea fi unul mult mai benefic. Si pentru ca in Romania, nici profesorul, nici educatorul, nu au o foarte buna pregatire in ceea ce priveste psihologia copilului, si nici medicul de familie sau medicul pediatru nu au competenta pe sanatate mentala, training-uri de tipul „Cum recunosc un copil cu anxietate?” sau „Ce fac cu un copil care are probleme de somn din cauze psihologice?” ne-ar putea fi de folos si noua si lor, atat pentru a invata, cat si pentru a strange relatia. Acesta ar fi celalalt obiectiv al centrului: servicii si dezvoltare de competente.

Training-urile profesionale, cu obtinere de credite, tinute ca la carte, sunt programate sa inceapa cu a doua luna a anului viitor, fiind in numar de sase in Bucuresti si cate patru in Targu Mures, Iasi si Timisoara. Intre timp, oferim lunar workshop-uri, cu durata de 2-3 ore, foarte focusate pe un continut specific. Chiar saptamana trecuta am derulat un workshop cu medici pediatri si de familie pe tema tulburarilor de somn, si cu 20 de invatatoare in scoala, pe managementul emotiilor in clasa de elevi. Urmatorul workshop este programat in ianuarie pe tema copilului cu anxietate, de asemenea cu medici de familie si medici pediatri. Pe langa informatia oferita in cele 2-3 ore, oferim si mai multe materiale informationale, astfel incat specialistii sa plece cu instrumente concrete la care sa se poata raporta ulterior.

MpT.ro: Care a fost ideea care a stat la baza deschiderii unui astfel de centru? Exista date statistice care sa fii indicat nevoia deschiderii centrului?

D.S.: Din nefericire, pe Romania nu avem niciun studiu epidemiologic care sa ne arate cati copii din tara noastra au o problema de sanatate mentala si care ar fi aceea. Avem insa statisicile la nivel european, oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii, si nu prea avem motive sa credem ca suntem mai sanatosi decat ceilalti europeni, astfel incat am imprumutat procentele lor raportate la populatia infantila din Romania. Aceste statistici spun lucruri nu foarte imbucuratoare, respectiv circa 20% dintre copii, intr-un moment al copilariei lor, vor dezvolta o problema de sanatate mentala. Cele mai frecvente dintre acestea fiind tulburarile de anxietate, depresia, ADHD si problemele de comportament.

Cu primele doua clasate – tulburarile de anxietate si depresia – mai exista o mare problema, si anume aceea ca fiind apanajul acelor copii asa-zisi cuminti, care stau cumintei si acasa si in clasa, acestea raman adesea nediagnosticate, copiii nu sunt recunoscuti ca avad o problema de sanatate mentala. Pe cand cei cu ADHD sau cu probleme de comportament, care se manifesta foarte mult in exterior, care ne atrag imediat atentia pentru ca ne deranjeaza intr-un fel sau altul, ne vin diagnostice pe banda, trimise de medici psihiatri. Aceasta ar fi fost una dintre nevoile de a deschide un astfel de centru.

Citeste si:  Catina alba, un superfruct ce lupta cu obezitatea si efectele imbatranirii

A doua, in Romania, un serviciu de consiliere, de psihoterapie este disponibil fie in sistem privat, la niste preturi prohibitive pentru multi parinti, fie in spitalul de psihiatrie, unde stigma este imensa si unde aleg sa nu ma duc pentru ca „asta spune foarte multe despre mine ca familie”, „ca am un copil nebun”, „ca nu vreau ca vecinii sa afle asta” s.a.m.d.

Centrul ofera acest serviciu in mijlocul comunitatii, este gratuit, aici functioneaza o echipa multidisciplinara: avem si psihiatri de copii, psihologi, psihopedagogi – care fac interventie in scoala, unde se afla copilul, deci nu este absolut necesar sa vina mereu la centru, logoped – pentru acei copii care au si dificultati de limbaj, asistent social – pentru cazurile sociale, precum si o asistenta medicala.

MpT.ro: Cum poate un copil sa devina beneficiarul serviciilor oferite de centru? Exista criterii de eligibilitate si daca da, care sunt acestea?

D.S.: Toata lumea este binevenita. Accesul se face pe baza de programare, in fiecare zi de luni pana vineri, intre orele 09:00 si 18:00. Probabil ca la un moment dat, din cauza ca echipa este relativ mica – suntem 12 specialisti, iar Bucurestiul este mare, s-ar putea sa intampinam o problema de numar de solicitari si sa ajungem la ceea ce se numeste „lista de asteptare”, pentru ca deocamdata nu prea avem alternative unde sa referim si noi la randul nostru.

Pana atunci insa, primim orice copil sau adolescent cu o problema de sanatate mentala, nu oferim servicii pe termen lung pentru copiii cu autism, deoarece nu avem nici competenta necesara, nici facilitati… eventual, evaluare, diagnostic, dar nu si servicii pe termen lung. De asemenea, atunci cand este cazul consiliere si psihoterapie se ofera si parintilor. Experienta ne-a aratat ca atunci cand copilul are o problema, si in familie gasim o problema. Exista atat serviciul de informare/educare/consiliere parinti, cat si psihoterapie parinti sau grupuri suport pentru parinti.

MpT.ro: Care sunt cele mai frecvente probleme de comportament in randul copiilor? Vorbiti-ne in cateva cuvinte despre acestea.

D.S.: Problemele de comportament sunt doar o parte a problemelor de sanatate mentala cu care copilul se poate confrunta si pe care le-am amintit mai sus. Acestea se regasesc mai degraba la copilul hiperkinetic, in ADHD, copilul care ajunge deseori sa impinga, sa se bata, sa intre intr-o belea de un fel sau altul.

Avem insa si probleme de comportament de severitate sub-clinica… Copiii nostri se bat in scoli foarte adesea, deci au comportamente agresive extrem de frecvente si chiar daca nu avem de-a face cu un diagnostic, cu acei copii trebuie lucrat pentru ca, neadresata, aceasta vulnerabilitate poate sa genereze la randul ei probleme mai serioase.

MpT.ro: Putem afirma ca unele probleme de sanatate mentala sunt mai degraba apanajul baieteilor? Sau, dimpotriva, al fetitelor?

D.S.: Da, putem afirma acest lucru. Baietii sunt mai predispusi la probleme de comportament pentru ca vin, din pacate, cu o serie de stereotipii. Aceasta este o realitate la care trebuie sa ne raportam: Romania este inca o tara extrem de traditionalista atunci cand vine vorba de mesajele de gen transmise in educatie. In continuare, baietii nostri nu au voie sa planga „pentru ca nu sunt fete”, trebuie sa se joace cu masinile si cu tractoarele „pentru ca de aia sunt baieti”, intr-un conflict este bine sa „arda si ei vreo doua, ca de aia sunt baieti”, pe cand fetitelor le este mult mai tolerat un comportament de plans, de victima, de retragere…

Ideea este ca aceste mesaje, dincolo de faptul ca ajung sa construiasca niste stereotipuri de gen, construiesc in timp si niste vulnerabilitati emotionale, pentru ca, un baiat neincurajat sa-si exprime emotiile – „pentru ca asta nu este un comportament de baiat”, nu va stii cum sa faca un management emotional bun si va face un infarct la 40 de ani… pentru ca probabil va ajunge si intr-o functie de conducere dat fiind ca „baietii trebuie sa fie competitivi” sau va avea o foarte proasta manageriere a crizelor lui de furie, va fi mai degrava violent sau agresiv in comportament in momentul in care experimenteaza aceasta emotie [NR: furia]. Toate acestea ii fac pe baieti foarte buni candidati la ceea ce noi numim in psihologie „probleme de externalizare”, acele probleme de comportament care sa vad.

Fetele, dimpotriva, dezvolta un tip de problema pe dimensiunea interna, sunt mai anxioase, mai depresive, au un foarte prost management al emotiei de tristete, spre deosebire de baieti care sunt cu emotia de furie, si sunt foarte bune candidate in timp pentru depresie si anxietate.

Citeste si:  Contraceptia de urgenta

O alta patologie unde diferentele de gen isi fac simtita influenta negativa este cazul ADHD/ADD. Vorbim de ADHD, respectiv de sindrom hiperkinetic cu deficit de atentie, pe de o parte, si vorbim de ADD, in care exista doar deficitul de atentie. ADD-ul ramane diagnosticat in cazul fetelor ,pentru ca sunt cuminti, nu sunt hiperkinetice, dar ele au o problema de atentie care le afecteaza destul de mult performanta la scoala. In cazul lor, in Romania, boala ramane nediagnosticata. Eu pana acum nu am intalnit niciun medic psihiatru care sa fi pus diagnosticul de ADD, la fel nu am primit fetite diagnosticate cu ADD sau ADHD. Vesnic baietii sunt cei care vin cu aceasta ipoteza de diagnostic. Si aici intr-o oarecare masura diferentele de gen se vad si fiind socializati intr-o anumita directie, scapam din vedere foarte multe lucruri.

MpT.ro: Privind in trecut, putem afirma ca incidenta problemele de sanatate mentala in randul copiilor a crescut? Daca da, care ar putea fi cauzele pentru aceasta?

D.S.: Da si nu. Cu siguranta primii ani de viata sunt fundamentali pentru calitatea vietii noastre si pentru sanatatea noastra mentala, pentru ca si atunci cand apare o problema, adresata in acest interval de varsta , ea se rezolva mult mai usor. Ba mai mult, primii ani de viata ar trebui valorizati foarte mult si din perspectiva dezvoltarii de abilitati sociale si emotionale la copii prescolari, acestea fiind niste factori de protectie foarte buni pentru ce inseamna mai tarziu problema de sanatate mentala.

Ne ferim cumva sa punem diagnostic clinic inainte de 6-7 ani, pentru ca pana atunci vorbim mai degraba de ipoteze, de riscuri, vedem cum evolueaza lucrurile inainte de a se structura un anumit tip de tulburare.

Nu stiu daca sunt mai multe probleme de sanatate mentala decat inainte, sau si noi ne-am educat sa le cunoastem, sa le identificam mai repede, deci si valul de informatie si de cercetare in domeniu ne ajuta sa recunoastem mai usor o patologie sau un risc.

Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem, traim si un context social destul de agitat, in care parintii petrec din ce in ce mai putin timp cu copiii lor, acesta este un factor de risc pentru cei mici, mai ales cand acel timp petrecut nici nu este unul de calitate, benefic copilului. Parintii sunt foarte stresati, sunt foarte putin disponibili emotional, uita sa stransmita multe mesaje educationale pozitive copilului si, in acest context, copiii prezinta riscuri suplimentare. Deci, putem sa ne asteptam la aparitia din ce in ce mai timpurie a multora dintre problemele pe care le vedeam inainte la copii mult mai mari.

MpT.ro: Putem spune ca parintii sunt reticenti in a cere sfatul unui specialist in sanatate mentala atunci cand vine vorba despre comportamentul copiilor? Societatea actuala influenteaza in vreun fel aceasta atitudine?

D.S.: Avem, in primul rand, stigma pe care am mentionat-o deja. Stigma asociata problemei de sanatate mentala este mare. Eu ca adult cu greu ma urnesc la psiholog, pentru ca asta inca spune despre mine, in Romania anilor 2009-2010 ca sunt „nebun”, nu ca am o problema emotionala sau ca am o problema de sanatate. Pentru un parinte este cu atat mai dureros cu cat daca problema este a adultului ea poate fi cat de cat gestionata, dar sa-si stie copilul afectat de o problema de sanatate este cu atat mai dificil.

Apoi, experienta cu serviciile de sanatate mentala in Romania nu este una buna. Spitalele noastre de psihiatrie sunt in continuare ziduri groase, ferestre cu gratii, halate albe, destul de multa medicatie, destul de putina disponibilitat umana pentru pacient.

Mai mult decat atat, nu avem o educatie a mersului la psiholog, in sensul ca ne adresam medicului sau unui serviciu de sanatate mentala cand problema este severa, de pilda, avem schizofrenie sau tentativa de suicid. Dar un copil anxios, caruia ii mai si spunem cu usurinta „un copil timid”, de cele mai multe ori nici nu este bagat in seama. Problemele pe care el le-ar putea avea sunt considerate, de cei mai multi profesori si uneori chiar si de catre parinti, mofturi, chiar daca calitatea vietii acelui copil nu este cea care ar putea sa fie, chiar daca potentialul acelui copil nu este pe deplin realizat, din cauza ca acel copil nu stie sa ridice mana sa spuna „Eu vreau sa raspund la intrebare!”, pentru ca are aceasta dificultate emotionala, nu are curaj, nu are incredere in el. Pot parea fleacuri lucrurile acestea, pentru foarte multi dintre adultii din jurul nostru, dar nu sunt, mai ales pentru copilul respectiv.

Organizatia Mondiala a Sanatatii are o deviza care mie imi place foarte mult: „Nu exista sanatate fara sanatate mentala”… Noi mai avem de invatat pana la ajungem la aceasta deviza in viata noastra!

MpT.ro: Cum ar trebui sa reactioneze parintii atunci cand vad un comportament necorespunzator la copilul lor?

Citeste si:  EXPOMEDIKA: un pas inainte pentru sistemul medical romanesc, intre 5 si 8 iunie la Palatul Parlamentului

D.S.: Ati spus un lucru foarte mare… Faptul ca ei „vad un comportament” inca este bine, pentru ca inseamna ca parintele se uita si-si observa copilul. Putini fac asta! In Romania, desi avem o lege care interzice pedeapsa corporala apicata copilului, peste 70% dintre parinti admit, in studii si in cercetari, ca isi bat copiii. Abuzul, fizic si emotional, neglijarea copilului… acestea sunt comprtamente de risc major pentru problemele emotionale ale copiilor. Avem un sistem educational in care comportamentul unui profesor de a bate elevul este taxat doar daca ajunge la stiri sau este filmat cu telefonul mobil si postat pe Internet… dar sunt nenumarate situatii in care profesorul bate copilul, incidentul nu ajunge la stiri, iar comportamentul este in continuare tolerat in acea scoala. Deci, o alta reactie a adultului care este mai degraba factor de risc, decat factor de protectie.

Mai avem si parintii deosebit de educati, atenti, disponibili care observa ca ceva nu este in regula si merg la medicul de familie sau la medicul pediatru care, in foarte multe dintre cazuri nu recunoaste problema, pentru ca nu are competenta necesara. In unele situatii, o eticheteaza rapid ca fiind „fleacuri” sau „mofturi”. Sau, in alte situatii, cele fericite, fac referirea, trimiterea catre un serviciu de specialitate, catre un psiholog sau un psihiatru. Iar aici, pe principiul „Omul sfinteste locul”, in functie de cabinetul la care ajungi beneficiezi de atentie si un serviciu de calitate sau poti beneficia de o reteta, poate cand nu este cazul.

Personal, mi-as dori parinti care sa observe, care sa spuna „cred ca este o problema, nu stiu despre ce este vorba, am nevoie de asistenta”. Probabil ca aceasta este cea mai corecta atitudine pe care o pot avea parintii.

Cu siguranta, ne-am putea dori acelasi lucru si de la cadrele didactice. De ce? Pentru ca un copil petrece sase ore din zi la scoala si restul orelor din zi, acasa. In niciun alt context din viata lui nu petrece atat de mult timp. Deci parintele si educatorul, respectiv bona, bunicii, raman adultii de referinta. Eu, chiar daca am ochiul format, nu pot sta in scoli pentru a recunoaste copiii cu probleme. Pentru aceasta exista psihologul scolar si profesorii copiilor nostri, care pot identifica si pot referi. De asemenea, in momentul in care un copil ajunge aici, intr-un cabinet de consiliere sau de psihoterapie, aici petrece o ora pe saptamana. Daca parintii, educatorii si medicii de familie sau pediatri, ca vorbeam mai devreme de parteneriate, nu sunt dispusi sa invete de la noi acele elemente, de multe ori simple, de care au nevoie pentru a implementa aceste principii care fac terapia eficienta si dincolo de ora petrecuta de copil in cabinet. Oricat de bun ar fi un psiholog sau un psihiatru nu poate sa aiba eficienta interventia lui daca este limitata la acea ora pe saptamana. Iar aici avem nevoie de profesori si de parinti sa ne fie parteneri in acest demers de a-i face bine copilului.

MpT.ro: Care este primul semnal care trebuie sa indemne parintele sa se adreseze unui psiholog/psihoterapeut in legatura cu comportamentul copilului sau?

D.S.: Indiferent de varsta sau de criteriul de gen, copilul are nevoie, si este de dorit sa aiba, o rutina a zilei. O rutina care presupune o igiena a somnului, a alimentatiei, un stil de joaca pe care parintele ar trebui sa-l cunoasca, un anumit tip de reactie emotionala si de comportament fata de cei din jur. In momentul in care, pe o perioada de la cateva zile in sus apar schimbari semnificative in aceasta rutina a copilului ar trebui sa-mi pun, ca parinte, un semn de intrebare. Copilul mananca mai putin sau mai mult decat de obicei, se joaca mai putin sau mai mult decat de obicei, doarme la fel ca inainte sau doarme prea mult, are insomnie, se trezeste noaptea cu cosmaruri… Si-a pierdut bucuria de a se juca – acesta este un indicator de sanatate foarte la indemana de observat… De la FB pe linie sau note relativ bune, brusc vine acasa cu note proaste sau teme nefacute ori brusc incepem sa primim telefoane de la profesorul-diriginte sau educatoare, spunand „Nu stiu ce s-a intamplat cu copilul dvs., dar parca nu mai este el/ea insasi?”…

Sunt intrebari foarte simple care ar trebui sa ne transmita un semnal de alarma: cu acel copil se intampla ceva! Poate ca este o problema situationala care se va rezolva rapid, de la sine, sau se va rezolva prin simplul fapt ca eu, ca parinte, ii spun copilului meu ca va de ca de cateva vreme nu prea este in apele lui si il intreb daca doreste sa-mi povesteasca. S-ar putea copilul sa vorbeasca si lucrurile sa se rezolve la acel nivel… Sau s-ar putea sa descoperim ca este ceva mai grav de atat si atunci ar fi bine sa stim cui sa ne adresam, din timp.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.