Atentie la TBC

Lumea medicala da alarma: tuberculoza e unul din cei mai periculosi „criminali in serie”. Si, totusi, stim prea putine despre ea- cum „opereaza”, cum izi alege victimele, cum ataca… Remediem situatia: iata portretul-robot al infractoarei si cele mai bune metode de aparare.
Aproximativ 2 miliarde de oameni sunt infectati cu bacilul Koch si 2-3 milioane mor, anual,in intreaga lume, din aceasta cauza.
Tuberculoza ne-a insotit, fidela, o intreaga istorie: arheologii afirma ca o epidemie de TB a facut ravagii in perioada…neoliticului. In timp, omenirea si-a varsat necazul pe ea spunandu-i in fel si chip: oftica, ftizie, boala saraciei… A fost nevoie de interventia oamenilor de stiinta (obiectivi si impartiali, cum cere fisa postului), pentru a-i da numele „oficial”: tuberculoza. Si au facut-o in momentul cand au descoperit ca boala se asociaza cu noduli mici sau tuberculoame.
Persoana infectata cu dusmanosul bacil Koch nu este obligatoriu bolnava. Daca are un sistem imunitar solid organismul se apara eficient: microscopicul invadator este invelit in niste formatiuni mici; ramane in viata, dar asa, legat fedeles, nu poate face nimic- nu se inmulteste , nu se raspandeste in trup, nu „ataca” alte persoane. Acesta este stadiul tuberculozei latente, pe care multe persoane infectate il depasesc. El poate fi descoperit prin teste specifice.
Daca organismul este prins pe picior gresit, intr-un moment cand sistemul imunitar este slabit si lasa garda jos, bacteria isi face de cap: se inmulteste rapid si tuberculoza devine activa.
5% din pacientii cu TB latenta vor dezvolta tuberculoza activa in urmatorii doi ani dupa ce au fost infectati. Acest procent este „recoltat” dintre cei care:
-traiesc sub acelasi acoperis cu o persoana cu TB activ
-sufera de o alta afectiune sau infectie
-traiesc in conditii vitrege
-petrec mult timp in medii aglomerate
-fac exces de alcool, fumeaza si/ sau consuma droguri
-victime usoare pot fi, de asemenea, varstinicii, nou nascutii, persoanele care muncesc in medii toxice
Simptomele care o dau de gol
…sunt uneor inexistente- boala apare „pe sest”. Alteori, simptomele sunt mult prea „discrete”- poti sa crezi ca ai o banala stare gripala. Care sunt, totusi, semnele atunci cand sunt?
-tusea iritativa care dureaza mai mult de 2-3 saptamani, in ciuda faptului ca a fost „bombardata” cu tratamentul clasic pentru viroza respiratorie.
-febra, transpiratii nocturne, frisoane, expectoratie.
-anorexie, scaderea in greutate
-dureri toracice
-dispnee
Arz-o focul de tigara
Nu intamplator fumatorii ingroasa randurile bolnavilor cu TB: ei ajung sa considere tusea un „rau necesar”, „accesoriu” firesc al tutunului „beut”. Cand isi dau seama ca s-a ingrosat gluma si merg la medic, afla, cu stupoare, ca au deja caverne in plamani.
Planul de aparare, pas cu pas!
Pasul 1: mergi la control
Medicii ne tot bat la cap: controlul tuberculozei nu mai este o „afacere privata”, nu e doar „problema fiecaruia dintre noi”. Este o chestiune de aparare a sanatatii publice. Simptomele de mai sus trebuie sa ne imprime directia: spre cabinetul medicului de familie- prima veriga din reteaua de depistare si control al bolii.
Pasul 2: fa-ti analizele!
Diagnosticul il pune doar medicul, pe baza analizelor specifice. Cu cat este depistata mai din timp boala, cu atat este mai usor de tratat, iar vindecarea este mai rapida.
Pasul 3: boala se vindeca, dar nu de bunavoie si nesilita de nimeni
Tratamentul se administreaza sub stricta supraveghere medicala si dureaza minimum 6 luni. Tentatia de a il intrerupe dupa cateva saptamani, cand starea sanatatii s-a ameliorat, este o capcana: boala nu se va vindeca, va reveni sau va croniciza, devenind mult mai greu de tratat. Tratamentul se sustine printr-o alimentatie variata si echilibrata -organismul are nevoie de „combustibil” de cea mai buna calitate, ca sa riposteze impotriva TB: produse bogate in albumine, fainoase, dulciuri, grasimi si verdeturi.
Cat costa si cine achita nota
Medicatia este gratuita, dar exista si costuri pe care le suporta pacientul: transportul, absenta de la serviciu (4-5 luni) si, nu in ultimul rand, stigma sociala- teama celor din jur ca s-ar putea contamina. Bazata pe ignoranta : dupa 2 saptamani de tratament , TB nu mai este contagioasa. Nu este nicio rusine sa fii bolnav, rusinos este sa nu faci ceea ce trebuie ca sa nu mai fi bolnav.
Nu ne costa nimic sa ne acoperim gura, cand stranutam sau tusim, daca stim ca suntem afectati, deci avem „de exportat” bacili. Nu ne costa nimic daca mergem la control medical, daca stim ca traim alaturi de o persoana afectata. Nu ne costa nimic sa traim sanatos, fara droguri si tutun, fara exces de alcool, mancand echilibrat, facand miscare in aer liber, evitand stresul, ocolind, pe cat posibil, mediile aglomerate- spitale-cazarmi, penitenciare.

Citeste si:  Cartofii fierti, consumati in orice preparat, ajuta la intarirea sistemului imunitar

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.