Autismul, o afectiune mai des intalnita la copii decat diabetul sau cancerul

Please select a featured image for your post

In Romania nu exista centre specializate de tratare a autismului. Asigurarea unui asemenea tratament necesita costuri foarte mari, aproape imposibile pentru un parinte cu un venit mediu pe luna Nicoleta Tanasescu, mama unui copil de 5 ani care sufera de autism, povesteste ca „mai intai am avut probleme cu Robert, fratele lui geaman, caruia medicii i-au depistat cancer pe vremea cand avea doar trei ani si noua luni. La o luna dupa diagnosticul de cancer al unuia dintre copii, l-am aflat si pe cel de autism al lui Eduard. Lui Edi i s-a pus diagnosticul inainte de a implini patru ani, dupa ce l-au consultat mai multi medici. M-a ingrijorat ca Eduard nu a rostit nici un cuvant pana atunci, nici macar o silaba. El era un copil vesel, alerga mereu prin casa, batea din palme, nu statea deloc locului, nu venea la mine cand il strigam. Medicul de familie si cel logoped ne-au spus, mie si sotului, sa mai asteptam cu vizitele la specialisti, motivand ca Edi este geaman si, in special, baiat, iar gemenii se dezvolta mai greu. Primul neurolog consultat a scris diagnosticul de «note autiste» in fisa medicala de la spital, insa a uitat sa-mi spuna si mie verdictul. Am aflat cu uimire ca am pierdut aproape un an din recuperarea fiului meu. Intre timp, Robert a urmat un tratament cu citostatice si s-a vindecat de cancer, dar mergem in continuare la medic. Eduard a recuperat si el foarte mult in anul urmator, dupa ce i-am administrat un tratament homeopatic. Am inceput apoi logopedia si i-am gasit o echipa ca sa lucreze terapia ABA temeinic, adica acasa, in parc si la o gradinita particulara. La gradinitele de stat nu l-au primit cu terapeut in spate, dar am inteles situatia. Cand i s-a pus diagnosticul, Eduard avea 4 ani fara o luna, dar varsta lui mentala era de un an si zece luni. Acum, dupa un an de lucru, copilul meu vorbeste bine, in propozitii, spune ce doreste si ce nu, si a ajuns aproape la varsta lui cronologica. Mai are insa probleme de socializare si de initiere si mai trebuie sa fie ajutat. Terapia lui Edi, cu tot ce implica, logopedie, terapeuti, tratament homeopatic, gradinita particulara, se ridica la 5.000 de lei pe luna, in medie. Medicul de familie nu crede nici acum ca Eduard are autism, mai ales dupa ce a inceput sa vorbeasca”, marturiseste Nicoleta Tanasescu. Ea si sotul ei au infiintat o asociatie care apara drepturile copiilor si adultilor diagnosticati cu tulburari din spectrul autist (TSA). Initiativa a fost provocata si de faptul ca in Romania nu exista centre de tratament specializate pentru astfel de persoane. Terapia unui copil autist costa 1.000 de euro pe lunaReprezentantii Congresului European de Neuropsihiatrie de la Barcelona au anuntat ca, anual, un copil din 166 dezvolta autism in primii ani de viata si are nevoie de ingrijiri speciale. Autismul este, astfel, o afectiune mai des intalnita decat cancerul, diabetul, SIDA sau sindromul Down. Patru din cinci copii cu autism sunt baieti. Autismul apare fie la nastere, fie la varsta de 18 luni. Medicii neurologi spun ca micutii cu autism nu sufera de o boala psihica, ci de o tulburare severa de dezvoltare de natura neurobiologica, care-i interiorizeaza si ii face sa traiasca intr-o lume «a lor». In Romania, mai mult de trei mii de copii sunt diagnosticati cu tulburari din spectrul autist (TSA), potrivit estimarilor specialistilor. Dintre acestia, doar o mie urmeaza tratamente. Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile a lansat, in luna noiembrie, programul „Impreuna invingem autismul!”, o campanie de strangere de fonduri, conceputa pentru ca toti copiii cu TSA sa inceapa sau sa continue terapia ABA (analiza comportamentala aplicata), recunoscuta pe plan mondial ca fiind un tratament eficient pentru recuperare. Potrivit reprezentatilor fundatiei, terapia unui copil cu autism costa cel putin o mie de euro lunar, bani necesari pentru plata materialelor si a terapeutilor. Statul roman ofera parintilor copiilor cu autism un ajutor de handicap de 500 de lei pe luna. Campania, ce se va incheia in luna aprilie 2009, are ca scop major sa sensibilizeze medicii si autoritatile publice din sistemul sanitar, pentru ca acestia sa se implice in ajutarea copiilor autisti, au completat reprezentantii Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile. Elena Gulin

Citeste si:  Ingrijirea zilnica a bebelusului

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.