Elimina stresul pe perioada sarcinii

Conform unor studii realizate de o echipa de cercetatori americani, a iesit la iveala faptul ca inteligenta cognitiva si cea emotionala, precum si capacitatea de relationare ale viitorului bebelus depind foarte mult de conditia psihica a mamicii si de felul in care ea evita posibilele situatii stresante.
Este dovedit stiintific ca stresul produce in corp hormoni de stres, precum adrenalina si cortizolul, hormoni care au rolul de a mentine organismul intr-o stare de alerta si de agitatie continua.
Acesti hormoni sunt responsabili si de activitatea sistemului imunitar, care scade foarte mult atunci cand trecem printr-o perioada stresanta.
Bebelusii nascuti in urma unor sarcini in care stresul a fost prezent pe toata durata ei, vor fi mai pregatiti pentru solicitarile fizice, dar mai putin inteligenti si mai expusi bolilor de orice fel.
De la nastere si pana in jurul varstei de 6 ani, creierul copilului se afla intr-o stare de maxima receptivitate, fapt ce demonstreaza ca traieste intr-o stare de transa hipnotica, fiind ca un burete care absoarbe tot ce aude si vede, fara sa fie insa constient de ele si de ce reprezinta ele.
Prin urmare, este bine ca viitoarele mamici sa fie mai atente pe perioada sarcinii, sa traiasca intr-un mediu cat mai armonios, frumos si plin de afectiune.
Este dovedit stiintific faptul ca muzica clasica sau cea ambientala ajuta la dezvoltarea capacitatilor cognitive si la creativitatea viitorului bebelus.
Graviduta trebuie sa fie foarte receptiva la lucrurile poiztive, sa asculte muzica buna si linistitoare, sa citeasca si sa vizioneze filme care ii produc stari emotionale armonioase.
Daca iti place sa canti sau sa dansezi, cu atat mai bine, insa nu exagera cu miscarile. Nu uita sa vorbesti zilnic cu micutul care este la tine in burtica, pentru a-i transmite ca este dorit, iubit si foarte asteptat de parinti si bunici.
Uita-te la desene animate sau mergi la cursuri de pictura, daca vrei sa-i transmit aceste mici placeri si prichindelului.
Daca esti mai credincioasa din fire si iti place sa te rogi la Dumnezeu, nu te sfii sa faci acest lucru in continuare pe perioada sarcinii. Si nu uita sa-l inveti si pe prichindel cand va creste cateva rugaciuni pe care sa spuna seara inainte de culcare.

Citeste si:  Varicele

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.