Luna copiilor la Opera

De ziua copiilor, invitatii speciali Roxana Constantinescu si Marian Pop vor da viata povestii Cenusaresei, pe scena ONB
De ziua copiilor, povestea binecunoscuta si indragita a Cenusaresei, momente comice savuroase concepute de regizorul austriac Peter Pawlik si muzica plina de viata a celebrului compozitor italian Gioacchino Rossini vor fi regasite de spectatori mai mici sau… mai mari in „LA CENERENTOLA” (Cenusareasa) – vineri, 1 iunie (19:00).

Povestea fetei modeste care isi gaseste printul la bal va prinde viata intr-o distributie de valoare reunind artisti invitati, care isi desfasoara activitatea pe scenele importante ale lumii, dar si solisti si colaboratori ai ONB: Roxana Constantinescu (rolul titular), Gheorghe Vlad, Marian Pop, Antonela Barnat, Rodica Vica, Petre Burca, Marco di Sapia. Conducerea muzicala ii apartine dirijorului Adrian Morar.

Citeste si:  Cancerul de piele, poate fi combatut prin terapie genetica

Sub genericul „Luna copiilor la Opera”, la finalul tuturor evenimentelor lunii iunie ce le sunt dedicate, toti copiii care trec pragul Operei vor primi dulciuri din partea teatrului. Sponsorul campaniei este LIDL DISCOUNT S.R.L.

Invitati speciali pe scena ONB

Roxana Constantinescu, cea care va interpreta pe scena ONB rolul Angelina, este una dintre cele mai valoroase tinere mezzosoprane de origine romana, cu o extraordinara cariera internationala. Debutul sau in afara tarii s-a petrecut in septembrie 2007 pe scena Operei de Stat din Viena, unde a evoluat in opera Flautul fermecat (Wolfgang Amadeus Mozart). In prezent, Roxana Constantinescu face parte din echipa acestei institutii prestigioase.
Solista a studiat canto la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti si a absolvit in anul 2003 ca sef de promotie. A primit o bursa Erasmus, la Hochschule fur Musik und darstellende Kunst din Viena. Palmaresul artistei include premii obtinute la importante concursuri internationale precum: concursul de canto din Verviers (Belgia), concursul de muzica organizat in anul 2006 de Radiodifuziunea din Munchen, concursul de canto Helga und Paul Hohnen desfasurat la Koln, iar in 2011 a fost nominalizata la Premiile Grammy. Repertoriul Roxanei Constantinescu cuprinde roluri ca: Lola din Cavalleria rusticana (Pietro Mascagni); Cherubino din Le Nozze di Figaro, Dorabella din Cosi fan tutte (W. A. Mozart); Rosina din Il barbiere di Siviglia, Angelina din La Cenerentola (Gioacchino Rossini).

Citeste si:  Alergii de toamna

Baritonul Marian Pop care va interpreta pe scena ONB rolul personajului Dandini, colaboreaza in prezent cu importante teatre lirice din tara si strainatate. In ultimii douazeci de ani, artistul a fost angajat al teatrului din Basel (Elvetia), al teatrelor lirice din Viena (Staatsoper si Volksoper) si al Operei Nationale Romane din Cluj-Napoca.

Citeste si:  Copilul tau curios

Repertoriul lui Marian Pop este alcatuit din roluri ca: Contele Almaviva din Le Nozze di Figaro si rolul titular din Don Giovanni (W.A. Mozart), Figaro din Il Barbiere di Siviglia si Dandini din La Cenerentola (G. Rossini), Belcore din L’Elisir d’amore (G. Donizetti), Marcello din La Bohame, Renato din Un Ballo in Maschera (G. Verdi), rolul titular din Cyrano (David DiChiera).

Alaturi de Roxana Constantinescu si Marian Pop, baritonul italian Marco Di Sapia va interpreta rolul personajului Alidoro. Artistul a fost aplaudat pe scena ONB la premiera acestui spectacol, in 2008.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.