fbpx

Perioada de coacere a murelor

Please select a featured image for your post

Dintre fructele care cresc in Romania, murele se culeg cel mai tarziu. In functie de soiul lor si de locul in care cresc, vom vedea cand se coc murele . Spre sfarsitul lunii iulie se coc, adica se innegresc la culoare, primele bobite. Procesul de coacere dureaza mult, in luna octombrie inca mai putem culege mure. In general, perioada cea mai bogata in mure e sfarsitul lui august – prima jumatate a lui septembrie. Fructele se coc neuniform, in functie de expunerea la soare. Pe acelasi rug de mure intalnim boabe verzi, rosii si negre.
Rugii cresc spontan, pe vaile raurilor, pe marginea drumurilor, pe langa garduri, acolo unde se pot agata de ceva. Tepii rugilor de mure sunt extrem de ascutiti, inteapa mult mai rau decat aceia ai zmeurei. Murele salbatice, din zona de deal, sunt mai aromate decat cele cultivate in gradina. Exista si un soi de mure fara tepi, pe care le putem cultiva intr-un loc expus la soare, punandu-le la dispozitie araci, fiindca altfel se tarasc pe sol. Trebuie doar sa le udam din cand in cand si sa stim ca nu rezista, peste iarna, unor temperaturi sub – 17 grade Celsius. Murele cu rugii drepti rezista la orice temperaturi si se intind cu repeziciune.

Citeste si:  Flori pentru inmormantare
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.