text size: A | A | A

Coltul Misoginului

Halloween: fii penibila in cadru organizat

de Maximus, 29 Octombrie 2013


Lumea se tot plange de sarbatorile astea importate in mod cu totul ipocrit. Ca, vai, sunt comerciale. Ca, vai, am pierdut esenta. De parca e o chestie care se pastreaza ca buretii in sutien si care se scamoseaza sau isi pierde din consistenta la spalari repetate. Ca, vai, nu ne pretuim valorile. De parca inimile de plus prost chinezesc si dovlecii de plastic la fel de chinezesc ne-ar impiedica s-o facem. Lumea se plange asadar, in timp ce sta cu mana pe telefon si cu ochiul pe email asteptand sa vada invitatiile picand. In calitate mea de unul dintre putinii oameni lucizi din tara asta, doresc sa va supun atentiei o alta ipoteza. Astea sunt tampenii si mataieli de individe care vor sa fie profunde si nu stiu cum. Cam ca indivizii care plonjeaza intr-o piscina goala, cu capul in galeata propriilor limitari. Eu cred ca sarbatorile astea au fost importate pentru ca femeile urate sa aiba pretext de iesit din casa.

Stiti cum bunicii nostri asteptau americanii. I-au tot asteptatsa vina sa-i salveze de comunisti si de saracie. Americanii n-au venit, dar si-au trimis stolurile de lilieci, vampiri si paianjeni cu un scop cel putin la fel de nobil : Halloweenul este singura sarbatoare cand o femeie urata poate iesi din casa si se poate desfasura conform adevaratei naturi, iar toate astea cu riscuri minime. Este sarbatoarea care permite momente de respiro unei prefacatorii generalizate. Sigur, deghizarile nu-i sunt straine nici ei, dar nivelul este cu totul altfel.

Sa va explic.

Internetul abunda (si Flu.ro nu face vreo exceptie, vedeti articolele colegei Andra despre cum sa va imbracati, respectiv machiati hidos poimaine seara) in materiale care, spre deosebire de toate celelalte, te invata cum sa fii mai respingatoare. Stiu, stiu, exista mitul vampiroaicelor sexy, dar ca orice alt mit, nu am cunoscut muritor care sa-l confirme.

Asadar, uratenia, din defect, devine scop in sine. Fiintele tenebrelor, asa cum si le imagineaza femeia secolului XXI, culturalizata cu filme precum Twilight si Scarry Movie, vor avea liber la umblat in cluburi, iar industria le va spune "E ok sa fii hidos! Vino sa ne incerci shoturile si sa ne cumperi rahatii falsi si sprayurile cu miros de flatulenta!". Chiar si cele acceptabile se vor contamina pana la inexistenta oricarei deosebiri de celelalte.

Nu, nu va fi roman gotic, nu va fi film noir, nu vor fi nici povesti din folclorul scandinav. Va fi kitsch, ruj prost si mult, mult negru in jurul ochilor. Cozi ieftine de draci, cornite de demon clocite in vreun depozit din Dragonul Rosu si masti de venetiene cazute in dizgratie si saracie, dupa ce clientii lor, majoritar soferi de tiruri, au pierdut din cauza crizei dreptul la bonuri de masa.

Acelea prin ale caror cutii craniene deloc hamletiene mai adie inca aburi fals-intelectuali vor pretinde ca o fac « de fun » si ca petrecerile tematice sunt, oh, asa de cool ! Petrecerile tematice nu sunt cool. Petrecerile tematice ofera o scuza oamenilor penibili de a fi penibili in mod "legal", "legitim".
...continuare in pagina 2

Pagina
1 2
Flu.ro
share on facebook
Iti place Flu? Arata asta cu un like mai jos:

rating
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10
nota obtinuta 7.3
comentarii (17)
1. Raluca
October 30th, 2013 at 10:22am
Sunt simpatice articolele tale! insa ce nu inteleg, Tot feministele sa protesteze ca saracutii de voi platiti intrarea in unele cluburi in timp ce fetele nu? Protestati voi, doar e in interesul vostru. Si daca nu s-a intamplat pana acum inseamna ca nu va deranjeaza sa platiti in plus :)
2. Maximus
October 30th, 2013 at 11:45am
Raluca, sa iti desenez.
Voi cereti egalitate. Voi pretindeti ca sunteti independente financiar. Voi pretindeti ca va sustineti singure.
Atunci de ce nu va simtiti umilite de favoritisme? Vi se pare ca aveti un statut comparabil persoanelor cu dizabilitati?
Mie, daca as fi in pantofii vostri cu toc, un astfel de tratament mi s-ar parea umilitor.
Deci, e o chestiune de demnitate, nu una pecuniara. Asa ca n-am eu de ce protesta. Eu scot banul si-mi platesc locul. N-am nevoie, nu pretind tratamente speciale.
3. Norina
October 30th, 2013 at 12:52pm
Max, spoken like a true feminist. Eu nu prea pot tine pasul cu tine.

Sa te uiti mai ales la sfarsit, la min. 10.05.

Astea-s fetele. Deloc inteligente.

Ca daca ar fi s-ar prinde si ele de niste lucruri.
Ar gandi singure. Fara carja masculina.

Nu s-ar lasa pacalite.

Mintite.

Manip***te.

Dar uita-te rugu-te la min. 10.05 si-o sa vezi prototipul femeii obisnuite.

ASTA E! min. 10.05
4. Admin
October 30th, 2013 at 1:01pm
Norina, ti-am sters linkul. Flu.ro nu permite postarea de linkuri catre site-uri porno.
5. Nori
October 30th, 2013 at 1:07pm
A, da? Pai am mai postat un link d-asta si nu l-ati sters. Ala nici macar nu era un film porno. Era un documentar despre inteligenta femeii.
Nu-l puteti lasa nici macar cu titlu de film documentar cu putina nuditate si sex?
6. Admin
October 30th, 2013 at 1:19pm
Nori, repet. Nu permitem publicarea de linkuri catre site-uri porno si nici materiale pornografice.
7. Maximus
October 30th, 2013 at 1:25pm
Norica, hai sa-ti explic eu.
Nenea Google e rau si exigent.
Cand vede anumite cuvinte, linkuri, imagini, nu mai livreaza publicitate in pagina aia. Daca nu mai livreaza, nu da nici bani.

De-aia nu te lasa adminul cel rau sa te desfasori cum ti-ar placea. Na! Ne-am intalnit in locul nepotrivit, pisi.
8. Nori
October 30th, 2013 at 1:44pm
Pai io stiu asta. Da', shi io ma repet, am mai postat un link catre filme documentare. Si nenea admin nu l-a sters. Shi io, cand am vazut asa, am prins curaj. Da' nu vezi ca ulciorul nu merge de doua ori la apa. Sau la pornoflick?
9. Admin
October 30th, 2013 at 2:03pm
Norina, daca s-a intamplat asa, a fost din cauza neglijentei noastre.
10. Nori
October 30th, 2013 at 2:12pm
Ha, ha,ha
Admin, aveti pe undeva, in subsolul unui articol un link porno. Te rog sa-l stergi, eu sunt o doamna respectabila si nu suport sa traiesc cu ideea ca site-ul meu preferat promoveaza, as we speak, imagini si filme cu continut sexual explicit.

Deci, fa-ti mataluta datoria si sterge link-ul respectiv. Acum !!!!
11. Raluca
October 30th, 2013 at 3:55pm
Deci, tu in ce te costumezi de Halloween, Max? :))
12. Maximus
October 30th, 2013 at 4:01pm
In Kasim, Raluca. :)))))
13. Maximus
October 30th, 2013 at 5:36pm
Nori, pssst, psst, aici trebuia sa raspunzi. Eu te-nteleg ca esti in spume din cauza lui Abramburicu, dar nu e cazul sa dai in foc.
Chill, baby, chilll.

Ma rog, daca asa te simti bine si mai eliberezi din presiunea frustrarilor...
14. Norina
October 31st, 2013 at 4:22am
Max.
Eu si cu Kasim folosim ip-uri diferite.
Dar mancam aceleasi prajiturele. Nici n-am stiut de existenta prajiturelelor. Nu era un subiect care sa ma intereseze. Dar a inceput sa ma intereseze cand am vazut siguranta cu care Abramburicu (si tu) decreta ca venerabilul domn Kasim nu exista.
Asta e. Si ieri am facut proba.

La minutul ''Curata boala :))))))" mi-am zis:
Nu, la Max e mai mult decat o banuiala. E certitudine. Bazata pe mai mult decat ''se aseamana la scris'' sau ceva de genu'. Pe prajiturele. Damn, iti jur ca habar n-aveam de ele.

Max, tu ai vazut Vanilla Sky?

Kasim exista. Si este un cititor al acestui site.

Si eu nu de psiholog am nevoie. Ci de el.

Anul asta, de Hallloween te-ai costumat in Julianna.

Looks like I have to give that six-pack. Unde s-o trimit? La adresa Str. Ion Minulescu, Nr. 3-5, Sector 3, Bucureşti?

What a shitty guy you are....
15. oana
October 31st, 2013 at 10:22am
Te provoc:
http://www.perfecte.ro/love-sex/cum-sa-aduci-un-barbat-la-picioarele-tale-in-7-pasi-simpli-tactici-care-nu-dau-niciodata-gres.html
16. Maximus
October 31st, 2013 at 10:58am
Norina: la-sa-neeee! la-sa-neeee!

Oana: Promite, promite, nimic de zic.
17. Norina
October 31st, 2013 at 2:16pm
Te-ai suparat pe mine, cumva?
Friends?
Zi-mi de care bere bei sa stiu ce-ti trimit si te las!
Posteaza si tu un comentariu la "Halloween: fii penibila in cadru organizat"
Nume *
Mail (nu va fi publicat)*
Comentariu
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu
coltul misoginului
Noua strategie de marketing religios: biserica in forma de pantof
Noua strategie de marketing religios: biserica in forma de pantof
Stiti ca, in ultimul timp, mallurile si-au extins rolul de centre de cumparaturi si au devenit un [...]
top 5
Calculeaza IMC
Greutatea dvs. (in kg )
Inaltime (in cm)
Calculeaza
Calculeaza necesarul caloric:
Greutatea dvs. (in kg )
Inaltime (in cm)
Varsta

Efort depus
Calculeaza
Calcul fertilitate:
Data ultimei menstruatii
Numarul de zile dintre menstre:
Zile
Menstruatie
Zile
Calculeaza
newsletter
Ultimele comentarii
Ada (2017-11-15 15:16:32) Cum sa slabesti fara sa tii regim? Metoda constientizarii Haine eftine de calitate http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Ada (2017-11-15 15:15:09) Kirsten Stewart – noua imagine a cosmeticelor Chanel Cauti haine eftine? Vino aici http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Ada (2017-11-15 15:13:48) Dieta de 7 zile pe baza de lamaie Internet magazin de imbracaminte la moda la preturi mici http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Ada (2017-11-15 15:11:47) Tendinte miri 2016 Va recomand un magazin de imbracaminte stilata si la moda, preturi accesibile si calitate inalta http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Siti Aminah (2017-11-15 11:18:31) Un drum rapid catre casa dupa ce bei: barul la domiciliu Buna, numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugeram că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe ...
horoscopul de azi