Drama oamenilor seriosi
de Irina, 15 Octombrie 2009
Exista anumiti oameni care uita sa se bucure. Care robotesc de dimineata pana seara, sunt seriosi, confunda un mod scrobit de a se misca cu eficienta, au mare grija la tinuta lor, isi numara vocalele pana sa apuce sa le pronunte si se simt importanti. Importanta le creste pe oase ca niste negi. Ei nu vad, dar in urma lor lasa o dara negricioasa, cu un aspect dubios. E tristetea care curge din ei. E viata netraita pe care o lasa in spate, ca si cum ar accidenta un iepure cu masina si l-ar lasa sa moara pe marginea drumului. Oamenii acestia seriosi, care se iau atat de in serios, care se uita mustrator in cel mai bun caz la cei care mai practica si autoironia, nici macar nu-si dau seama ca sufera de o hemoragie.
Oamenii seriosi ma intristeaza. Ei cred ca au un fel de contract cu viitorul si ca vor incasa "profitul" dupa "n" ani, iar atunci se vor simti eliberati de "obligatii" si isi vor da voie sa se bucure. Acum nu se pot bucura pentru ca au un contract de onorat. Ceea ce ei nu stiu este ca acel contract are doar o parte semnatara, si anume propria lor persoana. Caci soarta, viitorul, Dumnezeu, sau cum vreti sa-i spuneti, nu a pus nicio stampila in dreptul celei de-a doua "parti implicate". Valoarea contractului lor este nula. Este incredibil cum oamenii seriosi, care se pricep atat de bine la afaceri, au incheiat cel mai prost targ din viata lor si ca, daca ar exista o competitie echivalenta Zmeurei de Aur din cinematografie pentru economie, ei ar fi cu siguranta incoronatii din fiecare an.
Oamenii seriosi spun mereu "hai sa terminam cu prostiile astea" si se uita la tine cu compatimire atunci cand le vorbesti, de pilda, despre o gargarita pe care ai vazut-o in parc. Si cu o indulgenta "limitata" oarecum. Oamenii seriosi nu beau niciodata prea mult, nu merg niciodata prea mult pe jos, nu stau niciodata prea tarziu noaptea, nu privesc niciodata rasaturile. Ei isi economisesc puterile si energia "pentru lucrurile cu adevarat importante". Oamenii seriosi nu iubesc niciodata prea mult pentru ca asta i-ar distrage.
V-am spus deja ca oamenii seriosi ma intristeaza. Sa va spun de ce. Pentru ca oamenii seriosi nu s-au nascut seriosi. Si nimic nu ma poate face sa cred ca devii asa in urma unui eveniment fericit. Nu, cu siguranta, nu. Trebuie sa se intample ceva “urat” ca sa devii atat de scrobit. Atat de teapan. Ca sangele tau sa circule mereu cu viteza regulamentara, niciun centimetru pe secunda mai mult. Oamenii acestia au fost candva neseriosi. Nu au umblat mereu prin viata cu o agenda in mana, nu si-au facut mereu scheme ale sentimentelor, nu au trasat mereu sageti catre obiective care trebuie bifate. Oamenii seriosi au avut candva gustul imbatator al excesului, dar l-au pierdut intre timp, l-au schimbat pe aroma salcie a masurii.
Aceasta este caracteristica lor principala: sunt masurati. Sunt cumpatati. Isi cantaresc cu grija paharul de whiskey, tigarile pe care le fumeaza, kilometrii pe care ii au de parcurs. Si ii catalogheaza pe ceilalti ca sunt inconstienti. Cand, de fapt, ei sunt cei care pun un pariu extrem de riscant cu viitorul. Ce este uimitor e ca acest gen de pariu nu le creste in niciun fel secretia de adrenalina. Pentru ca nu stiu cat de multe risca, ce pierd si faptul ca recompensa este un valatuc de fum, un nor, un miraj, o fata morgana. Ceea ce ei cred ca vor avea, vor dobandi este o iluzie. Cea mai mare iluzie pe care o pot crea, pe care si-o pot insusi si in conformitate cu ea, isi ghideaza existenta.
...continuare in pagina 2
