text size: A | A | A

Controverse

Invatatoarea-gardian e una dintre noi

de Irina, 03 Aprilie 2015


Probabil, pana la ora asta, oricine stie cine e Monica Chiorean. In cazul in care ati deschis televizoarele mai tarziu, este o invatatoare din Cluj cu metode inedite de predare: tipat, umilit si jignit elevul. De clasa intai. Elementul de noutate a fost invitatia adresata celorlalti copii si implicarea lor directa in procesul de predare: copilul care nu-ntelege sa scrie 17-14=3 si nu 17-14=03 trebuie adus pe calea cea dreapta de catre intregul colectiv.

Inregistrarea a ajuns subiect de stiri, invatatoarea a fost injurata la Starea natiunii, cu cenzurarile de rigoare. Suntem socati, mainile se frang in tastarea a mii si mii de comentarii pe FB. Vai, dar cum este posibil! Dar de-aia ne trimitem copiii la scoala? Dar in timpurile noastre! Dar asta e metoda pedagogica! Sunt invitati inspectori, ministrul isi asuma raspunderea pentru suspendarea invatatoarei, invitatii din studiouri vor sa curga sange, sa se gaseasca responsabili.

Intre timp, cei de la Vax Populi merg prin sate si-ntreaba oamenii ce parere au despre profesorii ”duri”. Soc si groaza! Majoritatea covarsitoare considera ca e bine ca ale lor odrasle sa fie tinute la respect, altoite, sa stie de frica, domnule, ca bataia e rupta din rai, si unde da mama (si-nvatatoarea) creste.

Asadar? Unde-i adevarul? Ne dorim copii care se duc la scoala de drag si invata intr-o atmosfera relaxata sau copii care ”stiu de frica”? Oribila expresia, mai ales ca nu vad cum se imbina cunoasterea cu frica. N-am auzit ca angoasatii, anxiosii sa aiba sanse mai mare in a lucra in, sa zicem, cercetare sau universitati.

Care e spiritul adevarat al societatii noastre? Cel care incurajeaza sau cel care inhiba violenta impotriva copiilor? Cati dintre noi reactioneaza cand vad un copil bruscat? Cati dintre noi cred ca un copil are nevoie de ”disciplinare” si ce anume intelegem prin ea? Cati dintre noi au in mental drept ideal de copil pe cel ”cuminte”, cu care intretin raporturi de ascultare, de supunere (”e bun, ma asculta”, zic mamicile), adica unele de tip ierarhic si nu parteneriate?
Invatatoarea asta poate va fi scuipata de sistem ca si cum ar fi singura lui masea stricata. Dar, la fel ca-n cazul asistentei care suporta singura consecintele tragediei de la maternitatea Giulesti, invatatoarea nu e decat un simptom. Al unei extrem de precare igiene sociale si de mentalitate.

Ne iritam ipocrit acum daca o vedem mai mult decat ceea ce este: una dintre noi. O regula, nu o exceptie. Copilul care nu se conformeaza nu este lamurit, ci marginalizat. Copilul care se revolta nu este chestionat, ci ii este suprimata vocea. Redusa la tacere, la ascultare.

In mod similar, copilul care nu respecta regulile comunitatii scolare, care nu se supune rigorilor ei nu este integrat, ci este ajutat de parinti sa le eludeze. Caciula furata este indesata bine pe cap si mergem mai departe in ritm cadentat. La fel ca-n cazul coruptilor, ii injuram pe cei mari, dar ii ungem pe cei mici, le indesam plicuri in buzunare, le strecuram prin dosare ca sa rezolvam si noi mai repede si mai usor, s? nu mai stam la coada. Suntem ”descurcareti”. Cumparam, credem noi, normalitatea fiind... anormali.
...continuare in pagina 2

Pagina
1 2
Flu.ro
share on facebook
Iti place Flu? Arata asta cu un like mai jos:

rating
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10
nota obtinuta 10
comentarii (2)
1. alexandra
April 6th, 2015 at 4:44pm
se face mare caz din asta acum, de parca e recenta povestea, se intampla zilele astea, anul asta, nu se stia ca inca mai exista profesori extrem de agresivi. sunt destui asa, caci au probleme cu capul. ca sa lucrezi in invatamant, in Romania, trebuie sa ai putine probleme cu capul. ca sa poti suporta elevii care te bat ei, ca sa suporti parintii care-ti cer socoteala in privinta notelor proaste, ca sa poti sa te descurci cu 1000 lei, trebuie sa ai putine probleme cu capul. in felul asta, e foarte usor sa o dai in extrema cealalta, de agresivitate. pe de alta parte, toti am prins profesori agresivi, care mai articulau si le-am supravietuit tratamentului. am iesit normali, avem poate si cariera, suntem ok. invatamantul insusi e la pamant, deci sa nu cautam O PROBLEMA la el. el insusi, cu totul, e o problema. si nu numai. si cand se intalnesc toate datele problemei...
2. Irina
April 6th, 2015 at 5:23pm
Sistemul e problema.
Dar aici e și o chestie de mentalitate. Ca societate, suntem permisivi cu violența împotriva copiilor.
Nu doar (unele) învățătoare agresează copii (unele sunt chiar invitate s-o facă), ci înșiși părinții îi bruschează.
Posteaza si tu un comentariu la "Invatatoarea-gardian e una dintre noi"
Nume *
Mail (nu va fi publicat)*
Comentariu
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu
coltul misoginului
Noua strategie de marketing religios: biserica in forma de pantof
Noua strategie de marketing religios: biserica in forma de pantof
Stiti ca, in ultimul timp, mallurile si-au extins rolul de centre de cumparaturi si au devenit un [...]
top 5
Calculeaza IMC
Greutatea dvs. (in kg )
Inaltime (in cm)
Calculeaza
Calculeaza necesarul caloric:
Greutatea dvs. (in kg )
Inaltime (in cm)
Varsta

Efort depus
Calculeaza
Calcul fertilitate:
Data ultimei menstruatii
Numarul de zile dintre menstre:
Zile
Menstruatie
Zile
Calculeaza
newsletter
Ultimele comentarii
Ada (2017-11-15 15:16:32) Cum sa slabesti fara sa tii regim? Metoda constientizarii Haine eftine de calitate http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Ada (2017-11-15 15:15:09) Kirsten Stewart – noua imagine a cosmeticelor Chanel Cauti haine eftine? Vino aici http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Ada (2017-11-15 15:13:48) Dieta de 7 zile pe baza de lamaie Internet magazin de imbracaminte la moda la preturi mici http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Ada (2017-11-15 15:11:47) Tendinte miri 2016 Va recomand un magazin de imbracaminte stilata si la moda, preturi accesibile si calitate inalta http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Siti Aminah (2017-11-15 11:18:31) Un drum rapid catre casa dupa ce bei: barul la domiciliu Buna, numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugeram că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe ...
horoscopul de azi