Totul e misto
de Irina, 25 Ianuarie 2010
Suntem foarte politicosi. Zambim atunci cand trebuie, nu facem gesturi necuvenite, avem grija sa nu ni se vada lenjeria atunci cand ne aplecam. E normal, doar nu traim in jungla si nici nu ne castigam painea cu nurii. Strangem maini, nici prea tare, nici prea incet, sa nu parem nici predispusi la atitudini dictatoriala, dar nici niste molai fara personalitate. Folosim des "da, multumesc", "nu, multumesc", "este ok asa", "perfect, in regula", "a fost misto". Ne place cam orice si nu suntem nazurosi. Mandri de noi, ne simtim integrati, adaptati, functionali din punct de vedere social.
In general, cam totul este, vorba francezului, "comme ci, comme ça".
Incercam sa ne pastram dispozitiile si umorile in doze moderate. Nici prea cald, nici prea rece. Daca e prea cald, riscam sa parem neexperimentati, neumblati, proaspeti, naivi si, nu in ultima instanta, cam tonti. Daca e prea "rece", ceilalti vor dori sa ne incalzeasca si se va crea un contrast nedorit si neplacut intre noi si ei. Sau dam impresia de "incomozi", de "depresivi". Or, ceea ce ne dorim, mai presus de orice, este sa eliminam stridentele. De aceea, masura potrivita e cea mai buna si cu ea operam in fiecare zi. Nici veseli, nici tristi. Ci asa cum e cel mai bine: sanatosi. Urmand aceste tonalitati, nu vom da gres: societatea ne va inghiti si ne va digera, nu riscam sa fim eliminati ca un corp strain sau, ce stiu eu, chiar daunator.
Imi intreb prietenii "Cum a fost la ski? La film? In vacanta? La chef?" si raspunsul este inevitabil "Misto". Vocabularul cu care acordam calificative lucrurilor din viata noastra este unul extrem de saracacios, bag seama. Sa insemne asta ca si vietile noastre sunt la fel? Lexicul fad sa se traduca el intr-o viata searbada sau viceversa? Care e ordinea: cuvantul si apoi ontologicul sau invers?
Mi-e teama ca omniprezentul "misto" incepe sa insemne multe si in acelasi timp nimic prin indelungata lui folosire in contexte dintre cele mai diverse: la fel de bine poate sa insemne "m-am plictisit de moarte", "a fost asa si asa", "a fost ok", "nimic extraordinar", "a fost dragut". In plus, conteaza mult intonatia cu care e rostit, insa sincera sa fiu de multa vreme n-am mai pus patos atunci cand am zis ca ceva "e misto".
Mai grav e ca si relatiile incep sa fie "misto" si fericirea e tot "o chestie misto". Incep sa simt in gura acreala surogatului care te invadeaza dupa ce dulcele a plecat. Atunci cand ai trait o vreme printre lucruri fabuloase, extraordinare, nu te mai multumeste acel "misto". Insa nu e vorba numai de asta. E vorba de modul in care ne ascundem nemultumirile in spatele unui cuvant menit sa opreasca interogari viitoare. "Misto" nu deschide nimic, ci doar inchide o usa dupa el. E ultimul tren, e punctul final.
Citesc conversatii de demult si sunt uimita de cantitatea de informatii pe care oamenii pareau sa o schimbe. Stiau mai putine, poate, decat noi, dar reuseau sa transmita atat de multe. Noi stim multe si nu spunem mai nimic. Nu e paradoxal? Conversatiile erau spumoase si, dincolo de jocurile de cuvinte care erau odinioara la mare pret, oamenii spuneau lucruri, iar frazele lor aveau continut.
...continuare in pagina 2
