Vorbeste, memorie
de Irina Serban, 30 Septembrie 2008
Nabokov pare sa fi trait acel gen de viata harazita literaturii. Sau literaturizarii, cum preferati. In paginile autobiografiei sale, intitulate Vorbeste, memorie, publicata in 1967 in varianta adaugita si modificata si initial in 1951, si aparuta la noi la editura Polirom, in acest an, cititorul uita cu usurinta ca nu are in fata ochilor o opera de fictiune. Nabokov devine personajul Nabokov. O optiune precum jurnalul nu ar fi avut aceleasi inflexiuni, aceleasi tonuri si nuante, notatia ar fi fost mai frusta si poate mai apropiata de ceea ce numim realitate. Autobiografia mitizeaza insa o viata si aceasta este cheia in care am ales sa fac lectura acestei carti. Nu m-a interesat omul Nabokov, chiar daca este vorba de memorialistica, ci stilizarea lui, acea imagine in oglinda propriei memorii, acea reflexie modificata, inevitabil imbogatita, care paseste cu aparenta dezinvoltura intr-un taram geaman fictiunii.
Cele 15 capitole, insotite si de cateva fotografii, relateaza mai ales prima parte a vietii sale, de intinderea cea mai generoasa bucurandu-se etapa copilariei petrecute intr-o Rusie de vis. Nabokov apare ca un personaj privilegiat, prima parte a vietii sale se desfasoara intr-un cadru ce frizeaza fictiunea. Mosiile, Sankt Petersburgul si statiunile din sudul insorit al Europei in care si-a trait copilaria par desprinse dintr-un tablou ideal, dureros de perfect, dureros de fragil. Tii in maini varsta de aur a unui om, cu teama sa nu strivesti delicata zbatere a aripilor sale. Mosia Vira, cu servitorii, cu zecile de preceptori, doici si guvernante care au populat-o nu mi-a parut reala, mi-a parut o plasmuire, un balon de sapun pe a carui pelicula se oglindesc fapte si intamplari si care ar putea fi spulberata la cea mai marunta adiere. Copilaria lui este, pentru multi dintre noi, acel ceva ideal, diafan, aflat la galaxii departare. Copilul Nabokov creste intr-un spatiu mirific si este educat de parinti si fiinte mirifice. Scriitorul isi observa trecutul si plaseaza o multime de oglinzi in care fiecare dintre acele fiinte se vede, pe rand, reflectata si deformata, inevitabil. El insusi este copilul ideal, este esenta acelei varste: curios, cultivat, cu o educatie desfasurata pe mai multe planuri, inconjurat de preceptori si guvernante din toata Europa, este o fiinta, helas, imposibila astazi. Cel care scrie il transforma pe copilul si adolescentul Nabokov intr-o fiinta magica, elimina orice element sordid, il pune intr-o lumina vesnic imaculata.
Nabokov respinge dispretuitor si ironic interpretarile freudiene. Celebrul vienez este in mintea lui un sarlatan, refuzand sa reduca multitudinea la simboluri si gesturi la acel graunte atat de steril al sexualitatii. Copilul Nabokov, spune el cu ironie, nu-si pandea parintii, iar trenuletul, jucarie preferata a baieteilor, nu semnifica ce credea celebrul psihanalist: "Il vom lasa pe el si pe tovarasii lui de calatorie sa alerge mai departe in vagonul de clasa a treia a gandirii lor, prin statul politienesc al mitului sexual".
...continuare in pagina 2
Articole similare:
Spune-mi ce zodie esti ca sa-ti spun cum te distrezi la mare Artistii de talie internationala Teodor Ilincai si Iulia Isaev vor canta in spectacolul "Madama Butterfly", dedicat sopranei Lucia Stanescu Capri, paradisul mediteranean din Marea Tireniana Horoscopul dragostei in mai 2012 Let's Do It, World! Let's Do It, Romania! Toate articolele din Cultura urbana RSS Cultura urbana
Spune-mi ce zodie esti ca sa-ti spun cum te distrezi la mare Artistii de talie internationala Teodor Ilincai si Iulia Isaev vor canta in spectacolul "Madama Butterfly", dedicat sopranei Lucia Stanescu Capri, paradisul mediteranean din Marea Tireniana Horoscopul dragostei in mai 2012 Let's Do It, World! Let's Do It, Romania! Toate articolele din Cultura urbana RSS Cultura urbana
