Forum Blogul meu
text size: A | A | A

Deco si Food

Vrei un pat cu baldachin? Fa-ti-l singura!

de Erika, 14 Mai 2009


Patul cu baldachin are un aer exotic si aduce romantism in orice dormitor, fie el modern, rustic sau oriental. La prima vedere, ar parea greu de gasit si scump. De fapt, asa si este, de cele mai multe ori, daca vrei un pat cu baldachin din fabricatie. Probabil ca ar trebui sa-l faci la comanda sau sa dai o gramada de bani pe el. Asta daca il gasesti.

De fapt, pat ai deja si, daca e in stare buna, n-ai de ce sa-l schimbi. Asa ca nu iti mai trebuie decat baldachinul, pe care poti foarte usor sa-l faci singura. Daca ai reusit sa alegi si sa montezi o perdea, cu siguranta vei putea realiza si un baldachin frumos.

Daca stam sa ne gandim, tot farmecul il da acea bucata de material textil care atarna deasupra patului. In lipsa unui pat cu baldachin propriu-zis, o poti agata de tavan sau de perete.

Exista mai multe solutii.

Daca vrei doar un baldachin de decor, ajunge sa agati o fasie de material pe tavan, in punctul care corespunde mijlocului patului. Ai nevoie de un inel care se poate prinde in tavan.

baldachin

De el legi sau cosi doua fasii de material textil mai groase sau mai subtiri, in functie de preferinte. Apoi poti sa o asezi cum vrei. Iei cele doua fasii si le asezi cu partea inferioara sprijinita de muchiile laterale ale patului. Sau le asezi pe amandoua in capatul inferior. Aceasta este ideea de baza. Poti sa o modifici, in functie de preferinte. De exemplu, poti sa prinzi in tavan doua inele, fiecare pe o parte, sau patru inele, fiecare in cate un colt.

Pentru un baldachin "adevarat", care sa acopere tot patul, ai nevoie de galerii pentru perdele, acelea pe care le-ai montat la ferestre. Iti trebuie trei galerii (presupunand ca un capat al patului este lipit de perete), doua cu dimensiunea unei lungimi de pat, una cu dimensiunea latimii de pat. Le montezi pe tavan, apoi agati de el fasii de material, intocmai ca la perdele. Astfel, patul tau este acoperit din trei parti.

Daca folosesti galerii de perdea poti sa faci tot felul de combinatii interesante. Fie montezi trei, ca mai sus, fie montezi doar una pe centrul patului, fie montezi doua la cele doua capete. Foloseste-ti imaginatia pentru a crea un baldachin potrivit camerei tale.

baldachin

Daca varianta cu galeriile ti se pare prea complicata, poti sa renunti la ele. In acest caz nu iti trebuie decat patru cuie, montate in cele patru colturi ale patului si bucati de panglica de dimensiunea laturilor. De aceste panglici, cosi baldachinul (ideal este sa alegi un material usor) apoi le agati in cuie.

baldachin

In sfarsit, a patra varianta este inelul mare, din metal sau plastic (merge si un patrat), care va fi agatat de tavan cu un cui. De el vor fi cusute fasiile de material.

baldachin
...continuare in pagina 2

Pagina
1 2
Flu.ro
rating
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10
nota obtinuta 5.9
comentarii (1)
Nadia
July 28th, 2009 at 12:18pm
Chiar nu ma gandisem ca pot sa pun galerii de perdea! Foarte buna ideea!
Posteaza si tu un comentariu la "Vrei un pat cu baldachin? Fa-ti-l singura!"
Nume *
Mail (nu va fi publicat)*
Website
Comentariu
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu