De ce inselam femeile: Efectele secundare ale unei pianine usor dezacordate
de Mihai, 08 Februarie 2010
Draga A.,
Din tacerea ta, inteleg exact ce imi convine. Si e mai simplu pentru mine sa continuu.
O mai stii pe Marusia? Cu pielea ei negricioasa si genele ei atat de lungi, incat prietenii ziceau ca ii trage curentul cand clipeste? Era cu doi ani mai mare decat noi, tocmai absolvise un colegiu la Milano si i-a convins pe cei de la Universitate s-o admita direct in anul doi. Asa ne-am pomenit cu ea in grupa si ne-am dat seama repede ca fata e cu adevarat venita dintr-o alta lume. Fiica a unui pictor care saracise la batranete, Marusia vorbea despre arta precizand nume si ani si curente de care noi, studenti lenesi, inculti si betivi, habar n-aveam. Marusia vazuse lumea – oricum, mult mai mult decat o vazuse oricare din noi – si, mai important, o vazuse intr-un fel nonturistic. Avea mai multe povesti decat oricare din noi, colegii ei, fii ai ploii adunati dupa cursuri in carciumile din preajma Universitatii.
Marusia avea sa-mi dovedeasca mie, pentru prima data, ca tu, draga mea A., ai acel al saselea simt pe care il dezvolta femeile pentru a depista orice miscare extraconjugala. Si tot datorita ei, aveam sa inteleg ca acest al saselea simt poate fi fentat.
Tu ai mirosit-o cu mult inaintea mea: ce atata Marusia in sus si-n jos? De ce ma suna toata ziua, ce tot am de impartit cu ea? Eu, sincer nevinovat, iti spuneam ca e doar o colega si ca primeste mai multa atentie decat celelalte pentru ca e mai inteligenta si mai interesanta decat celelalte. Si, imi spuneam, reciproca trebuie ca e si ea valabila. Dar faceai mici crize de gelozie cand auzeai ca iar e Marusia cu noi, cu baietii, la cate-o bauta. Ai inceput sa vii si tu pe capul nostru, ca sa analizezi lucrurile de aproape. Nu te-ai convins de inocenta ei: mi-ai spus ca se uita la mine intr-un anume fel. Mie imi venea sa rad. Mi-ai spus ca vorbeste cu mine intr-un anume fel. Te-am crezut naiva. Totusi, dupa luni de zile si cu mari eforturi, am reusit sa te fac sa accepti ca nu ma intereseaza fata aceea si ca nici eu n-o interesez pe ea.
Nici nu-mi dadeam seama atunci ca, in ambele privinte, te minteam.
Si mi-am dat seama intr-o zi de iarna: nu mai dormisem noaptea de cateva saptamani, pentru ca asa era in sesiune, trebuia sa platesc factura unui semestru de durere in cot. Aveam examen a doua zi si Marusia m-a sunat sa invatam impreuna. Ceea ce a picat la fix, cui ii place sa toceasca de unul singur? Si, pe la vremea pranzului unei zile geroase, cam ca astea de acum, m-am infiintat in fata usii ei, bine inarmat cu markere, pixuri, coli albe si cursuri ravasite.
Era prima data cand mergeam la ea acasa – chiar daca tu ma suspectai c-o vizitez des, dar nu vreau sa recunosc. Statea la parterul unui bloc vechi, cu apartamente micute, si de la intrare m-a luat de nas mirosul greu de ulei de in si vopsea neuscata. Holul ingust si intunecos era ticsit cu panze neinramate, dovada ca tatal Marusiei picta mai mult decat reusea sa vanda. Camera ei, in schimb, era ca o lada de zestre a unei bunicute nestiute. Mobila era de-o varsta cu apartamentul, anii ’50 probabil. Nu se mai face acum mobila din aceea, impecabil furniruita, cu zeci de usite si sertarase, gemulete cu marginile rotunjite si alte detalii chinuitor de migaloase de dulgherie. Cartile coplesisera numeric mica biblioteca si erau stivuite si deasupra ei, pana in tavan. De pat nu era loc, dar un studio extensibil asimetric, la fel de vechi, parea sa-i fie suficient subtiricii de Marusia. Perdelele erau dublate de draperii de catifea visinie, iar draperiile erau si ele pazite de persiene. Nicio raza de soare nu risca sa intre acolo nepoftita. Pe jumatate din lungimea unui perete, sedea o pianina ruseasca, a carei cutie de rezonanta devenise suport ad-hoc pentru cosmeticalele fetei. Doar pozele cu Marusia vizitand Domul si cartile de istorie aruncate pe recamier mai inviorau un pic o incapere care, altminteri, nu era decat extensia locuibila a unei fete cu gene lungi si ten cam prea intunecat.
...continuare in pagina 2
