Facem sex dupa ce radem?
de Iarina, 25 Noiembrie 2009
Va ganditi poate acum ca tipul face poante proaste. Glume grosolane. Cu blonde sau cu evrei in lagare. Dar nu, nu e mereu cazul. Uneori sunt chiar bune, destepte, rafinate, seci, negre, cum vreti voi. Numai ca eu ma gasesc neaparata, neajutorata. Nu am armele necesare cu care sa contracarez si ma trezesc prabusita sub greutatea deja insuportabila a umorului.
Uneori mai vrem si sa plangem
In clipele astea, ma gandesc la lucruri frumoase: ma gandesc la cum ar fi sa ma faca sa plang. Ma ajuta sa ma deconectez de la ras, de la obligatia de a rade. Sunt sigura ca atunci ar tacea mai mult. Pentru ca asta-i meritul lucrurilor dureroase: pot fi implinite cu o mare economie de mijloace. Nu e nevoie de o risipa atat de mare de energie. Lacrimile se instaleaza in tacere, nevazute, discrete.
In plus, nu stiu daca stiinta imi va confirma vreodata intuitiile, am senzatia ca durerea ne leaga mai mult de un om. Ca durerea chiar provocata de El ne face sa-l iubim mai mult. Rasul nu creeaza legaturi de durata, doar umple niste clipe, niste momente care altfel s-ar prabusi in plictiseala. Cu conditia, asa cum v-am spus, sa nu fie in exces.
Si, ca sa merg, pana la capat, parca sexul e mai bun cu urme sarate de lacrimi decat cu hohote de ras. Nu degeaba tot lauda lumea sexul dupa cearta. Nu prea am auzit de sexul dupa gluma sa fie vreo chestie rafinata si intensa si cum vreti voi sa fie. Contopirea aia parca e mai cutremuratoare dupa o scena tragica decat dupa o comedie. Deh, unele legaturi, cum ar fi cea Eros-Thanatos, oricat ar suna de pompos, sunt indisolubile. Sa nu uitam ca insusi orgasmul mai este denumit si “mica moarte”. De-asta, mie nu prea imi vine sa rad cand aud ca exista oameni pe care ii apuca niste pofte deloc crestine chiar dupa inmormantari.
Eu zic ca sansele de sex dupa ras sunt minime. Sau, daca totusi se intampla, sexul e palid. In cel mai bun caz, ne despartim buni prieteni. Si eventual mergem la chefuri si in excursii impreuna.
Voi ce ziceti?
