fbpx

Iubeste-ti aproapele ca la pagina 47

A fost nevoie sa ies un pic din bucla de subiectivism in care ma ratacesc, ametit de amintiri si dorinte, de fiecare data cand ma gandesc la dragostea barbat-femeie, ca sa inteleg. Nu puteam sa planuiesc aceasta iesire, s-a intamplat pur si simplu, atunci cand am fost invitat la o petrecere pentru copii – m-au invitat parintii, nu copiii. Abia acolo, privind lucrurile la rece – fiindca nu am copii – mi s-a parut hidos de limpede: toata tevatura asta de instructie emotionala – cartile de psihologie fina, filmele, mass-media – au depasit momentul in care te invatau sa iubesti. Pretentia lor reala este sa te invete cum sa iubesti.

Era multa falsitate acolo. Oamenii astia pe care ii cunosc de mult, de decenii, pe unii dintre ei de cand erau la varsta copiilor lor, isi iubeau copiii in limbi straine, nu aveau incredere in a lor. Ii mai vazusem „in actiune”, purtandu-se straniu, asa cum nu-mi aduc aminte sa se fi purtat parintii nostri cu noi, dar imi dadusem superficial explicatia ca in subsolul relatiilor lor de grup se afla concursul invizibil „cine isi creste cel mai bine copilul”. De fapt, miza era alta: ei voiau sa-si arate cine isi iubeste cel mai corect odrasla.

Citeste si:  5 lucruri pe care nu trebuie sa le spui de la prima intalnire

Totul mi s-a parut, dintr-odata, o prostie riscanta. A vazut cineva functionand acest tip de educatie, a existat vreo generatie de succes care sa-i garanteze succesul, sau e o simpla presupunere, o steroidizare a dragostei in numele unei perfectiuni care nu face parte din firea omului?

Una dintre legile de aur ale acestui nou val de educatie sentimentala pare sa fie lipsa regulilor – nu impune reguli celui pe care il iubesti. Copiii de mai sus sunt atat de feriti de reguli, personalitatea lor trebuie sa se dezvolte atat de liber, incat ma intreb cum o sa invete sa treaca strada in siguranta, cum o sa stie de ce nu trebuie tras semnalul de alarma in tren, ca in Dl. Goe. Dar asta era partea amuzanta, sunt convins ca pana la urma o sa trebuiasca sa invete. Partea trista, revelatia, a fost ca numarul regulilor de respectat a ramas acelasi – doar ca s-a mutat dinspre copii spre parinti.

Un alt principiu director este absenta fricii in educatie. Fara frica nu apar traume, fara traume nu apar probleme de personalitate, cred ca asta ar logica. Si ar fi foarte buna, daca nu as fi vazut ca frica s-a mutat dinspre copii spre parinti. Ei erau cei terorizati de gandul ca ar putea face ceva gresit, ei erau cei care deveneau nenaturali in context. De frica sa nu cumva sa greseasca, parintii renuntasera la orice instinct si acceptasera sa isi exprime dragostea in limitele impuse de psihologie.

Citeste si:  Cand stim ca relatia de cuplu nu mai merge?

Intrebarea normala este: copiii aia, oare, nu-si vor da seama? Nu vor simti, intr-o buna zi, ca lipseste sarea din bucate, ca lipseste omenescul, cu tot ce inseamna el – asprime, greseala, slabiciune? E nevoie ca dragostea sa vina cu manual de instructiuni?

Imediat, mi-am dat seama ca iritarea mea e ipocrita: pana la urma, in toate aceste texte pe care le scriu aici, nu cumva am facut si eu acelasi lucru? Nu am avut pretentia sa invat oamenii cum sa iubeasca? Bazandu-ma, pana la urma, pe ce – pe prezumtia aroganta cum ca eu as fi stiut vreodata, ori pe greselile trecutului?

Incerc, de vreun an de zile, sa scriu ceva despre inteligenta emotionala. Am o ciorna de text datand din ianuarie, n-am fost in stare sa trec de doua randuri, pentru ca nu sunt deloc convins de concept. Poti sa te educi sa iubesti, poti sa ai vreodata randament garantat in a fi intelegator, in a te pune in pielea celuilalt, in a-i gasi, celuilalt, frumuseti ascunse?

Citeste si:  Problemele cuplurilor, bagate sub covor

Intre timp, am senzatia ca singura forma rezonabila de inteligenta emotionala, singura regula dupa care ar trebui sa ne sculptam sentimentele, este nu raportandu-ne la cel iubit, ci la noi insine. Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti – asta e tot. Iubeste-ti copiii asa cum tu insuti ai fi vrut sa fii iubit, iubeste-ti parintii asa cum tu insuti ai vrea sa fii iubit candva. Iubeste-ti femeia sau barbatul asa cum ti-ai dorit ca el/ea sa te iubeasca. Nu poti vinde alta dragoste decat cea pe care o produci si nu poti produce o dragoste mai naturala, mai onesta, decat cea pentru tine insuti. Daca in curtea sufletului tau a crescut un mar, nu incerca sa le oferi celor din jur portocale, doar pentru ca asa e sezonul.

4 Comentarii
  1. Just articol.
    Dar sunt si contra argumente.
    Cel care imi vine mie in minte, diferenta intre mine, ca adult, si un copil caruia nu i-au fost impuse prea multe restrictii si reguli:
    LIPSA TUPEULUI (si nu in sensul negativ) SI PREA INRADACINATUL SA STAU EU IN BANCA MEA.

    Adultii care nu au fost crescuti cu prea multe reguli au mai mult curaj de a spune lucrurile care nu le convin. Nu accepta usor ceva ce nu le convine total.

    Eu las mult de la mine, accept multe compromisuri si iau atitudine doar cand imi ajunge cutitul la os. Si nu, nu e chestie de personalitate, crede-ma. Si nici mama nu a fost vreo \”mastera\” care sa imi interzica foarte multe pe lumea asta. Dar intotdeauna m-a invatat sa am respect, bun simt si sa imi vad de treaba mea. Uneori e bine sa iti mai vezi si de treburile altora.

    Insa, ai mare mare dreptate. Parintii din ziua de azi, si ma uit la majoritatea prietenelor mele, uita sa mai puna si niste restrictii odraslelor, si se vaitea apoi ca li se urca in cap. Si vai, ele unde au gresit ca nu citesc aia nici o carte, vai, ele unde au gresit ca nu ii potolesc pe aia nici cu trasul de urechi sa nu urle in magazin ca vor ei nu stiu ce jucarie la 500 ron, pe care parintii de fapt nu si-o permit.

    E cu dus si intors si la naiba, e asa de subtire linia aia de echilibru… mai ceva ca un fir de par!

  2. Cum spune Livia, ceea ce ne lipseste noua, celor care am fost crescuti dupa \”stilul vechi\”, este curajul de a spune lucrurilor pe nume mereu atunci cand e cazul. Daca faptul ca tac in anumite cazuri mi s-ar parea firesc, nu mi-ar face rau nici in plan psihic, nici in mod concret, in relatiile mele cu ceilalti, as putea spune ca educatia pe care am primit-o a fost corecta. Si cum nu este asa, trag concluzia ca statul in banca mea nu e bine pentru mine, ci pentru cei din celelalte banci. Copilul meu nu vreau sa stea in banca lui, adica acolo unde il pun eu sau altcineva, ci sa-si caute singur locul si sa se aseze acolo unde ii e bine.
    Mihai, parintii nu isi cresc copiii dupa cartile de psihologie, ci chiar dupa cum simt ei ca ar fi vrut sa fie crescuti. Sa nu-mi spui ca inainte nu existau copii obraznici! Impunem reguli copiilor, dar sa nu cautam sa ne recream propria persoana in ei, ca doar nu suntem noi mari modele de succes. Cine spune ca educatia primita de noi a fost cea mai buna?
    Sunt mai greu de stapanit copiii acum pentru ca au infinit mai multa informatie decat aveam noi, mai multe exemple de comportament, bune sau rele. Cam greu, de!
    Pe de alta parte, preluand argumentele tale, actualilor parinti se pare ca le lipseste inteligenta emotionala. Asta este o carenta a educatiei pe care o apreciezi tu, nu?
    Fii mai rezervat atunci cand abordezi subiecte pe care nu le cunosti decat din teorie.

  3. Alena, de ce ii impui lui Mihai sa fie rezervat? Asa le impui si copiilor tai? Subiectul abordat nu il cunoaste doar in teorie, a observat si el ca si restul lumii cum parintii din ziua de azi isi lasa copii sa faca ce vor, ascunzanduse dupa scuza \”as fi vrut sa fac si eu ce vroiam cand eram copil dar parintii mi-au taiat aripile\”. Faptul ca au acces la informatie nu conteaza asa mult. Conteaza ca nu le este explicata informatia primita.
    Ce fel de adulti vor deveni acesti copii care cred ca totul li se cuvine fara prea multa munca intr-o societate ca Romania?
    Fiecare parinte ar trebui sa citeasca macar o carte de psihologie inainte sa aduca copii pe lume, pt ca sunt responsabili de viitorul lor, nu doar de fericirea de 5 min cand are o jucarie noua. Si exista Right sau Wrong in meseria de a fi parinte, ca si iubire.
    Parerea mea e inteligenta emotionala nu lispeste nimanui, doar ca la unii e dezvoltata iar la altii e ca pietricica pe fundul oceanului.

  4. asta e, nu prea mai stiu oamenii sa invete copiii adevarata valoare a unui individ. tupeul fara margini din ziua de azi este tot rezultatul unei educatii \”libere\”. copilul este lasat atat de liber, atat de deschis trebuie sa se dezvolte, incat ajunge sa ii dea el lectii parintelui, sa ii raspunda, sa i se para ca totul i se cuvine. nu mai stiu copiii de acum ce e bine si ce e rau pentru ca totul e permis. nu mai exista normalitate, trebuie sa ii acceptam pe toti, in orice fel. zilnic vad prosti care au copii si imi imaginez ca si cei din urma vor ajunge tot la fel. prostii viitoarei generatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.