text size: A | A | A

Dragoste si Sex

Nu ramaneti prieteni? Inseamna ca nu v-ati iubit niciodata

de Mihai, 01 August 2011


Colegul Maximus, care e atat de misogin incat nu pot sa nu ma intreb dac-o fi nascut din femeie, ca restul plebei, sau are vreo sorginte extraterestra, sustinea, mai acum ceva vreme, ca amicitia postcoitala n-ar avea niciun sens, ca e o parascovenie feminista de ultima generatie si ca in spatele ei nu poate sta decat un meschin interes sexual.

Hartuit, probabil, de cohorte de foste, Maximus a pus problema intr-un fel pe care l-as numi superficial, daca n-as presupune ce numar mare de traume trebuie sa se fi adunat in viata lui si cat de greu trebuie sa-i fie sa vada cum femeile revin la el doar in lipsa de ceva mai bun, pentru a-l chinui psihic si a-l abuza ginecologic.

Mai intai, intrebarea e formulata gresit, si de aici multe confuzii. Cuvantul prieten a devenit, de vreo doua decenii, polisemantic, iar aspectul acesta este neglijat. Formularea „Ramanem prieteni cu fostii/fostele prieteni/prietene” ascunde o capcana terminologica: in timp ce prima aparitie a cuvantului prieten pastreaza sensul de baza, desemnand o relatie interumana stransa, animată de afectiune, respect si idei comune, in partea a doua a zicerii, cuvantul prieten este doar traducerea in romana a englezestilor "boyfriend / girlfriend".

Din cauza aparentei sinonimii, risti sa nu-ti dai seama ca nu poti sa ramai prieten cu cineva cu care nu ai fost niciodata prieten. Chiar daca ati impartit acelasi pat, chiar daca ati fost impreuna la munte sau la mare, ca Brigada Diverse, chiar daca v-ati cunoscut unul altuia parintii, chiar daca ati ajuns sa semnati hartii la Oficiul Starii Civile.

Daca va uitati in jurul vostru, veti constata, cu tristete sau cu cinism, ca in foarte multe relatii lipseste prietenia. Casniciile de pe vremuri, conventionale, erau nascute din ipocrizie sociala. Acum, nu mai e nevoie ca lumea sa te condamne direct si explicit la relatii fortate: te vei condamna singur, din nevoia de integrare, de a intra "in randul lumii". Asa se face ca amantii, adeseori, nu se au unul pe celalalt nici macar ca prieteni, daramite ca cei mai buni prieteni. Si aproape intotdeauna, acest lucru se datoreaza lipsei de sinceritate a cel putin unuia dintre ei.

O sa risc cateva critici din partea voastra si o sa incerc sa simplific lucrurile la maxim, generalizand :

atractie reciproca + nevoi comune = relatie (de concubinaj);
concubinaj + sinceritate = relatie de prietenie intre amanti (idila);
idila + compatibilitate = poveste de dragoste;


Pun, dupa cum observati, mare pret pe sinceritate. O consider conditia absolut necesara pentru orice poveste de dragoste, fara ea nu se poate merge mai departe. As spune ca sinceritatea e acel comutator care aprinde lumina intr-o relatie. Poti sa stai si pe intuneric si sa ai parte de momente frumoase, desigur, iar cand zilele lungi de vara iti dau lumina lor indelungata vei crede ca nici nu mai ai nevoie de acel comutator, dar intr-o buna zi vei simti forta umbrelor si vei vrea sa scapi de ele. E vreuna din voi care sa nu aiba, totusi, bec in camera?
...continuare in pagina 2

Pagina
1 2
Flu.ro
share on facebook
Iti place Flu? Arata asta cu un like mai jos:

rating
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10
nota obtinuta 7.8
comentarii (57)
1. Ada
August 1st, 2011 at 6:06pm
Mihai, te ador! Nu stiu cum reusesti, dar spui atat de clar lucrurilor pe nume, ca ajung sa mi le limpezesc si eu... cele pe care inca le vedeam cam in ceatza! Multzam fain! Astept cu interes toate scriiturile tale, si mai ales continuarea la "Milena"!
2. lilianissimo
August 1st, 2011 at 6:40pm
despre ce prietenie vorbesti frate?
cui ii mai pasa de prietenie daca ''iubirea'' s-a dus?
ce nu ai prieteni destui si ai nevoie sa plangi pe umarul fostei care tocmai s-a ridicat din patul altuia care a fost mai tare ca tine si ti-a suflat-o de sub nas?
3. lilianissimo
August 1st, 2011 at 6:44pm
cui ii mai pasa de prietenie daca ''iubirea'' s-a dus?
ce nu ai prieteni destui si ai nevoie sa plangi pe umarul fostei care tocmai s-a ridicat din patul altuia care a fost mai tare ca tine si ti-a suflat-o de sub nas?
acelasi lucru e valabil si viceversa....
4. Andrada
August 1st, 2011 at 8:38pm
Daca autorul are dreptate, inseamna ca dezamagitor de putini oameni din jurul meu au iubit vreodata. :((

Inclusiv eu.
5. kashmIR
August 1st, 2011 at 10:33pm
" Placerea se poate sprijini pe iluzie, fericirea se intemeiaza pe adevar"

Asternutul e cu ale lui, prieteniile sunt cu ale ei. Pai daca era doar prietenie, nu se ajungea la asternut.. daca s-a ajuns la asternut trebuia sa se termine cu altceva... nu se termina asta, si ramane asta.

Dac-a fost asternut si s-a terminat ... nu prea mai merge nimic in rest. Si chiar daca continua, tot o urma de frustrare exista in acea relationare, indiferent de contact.

Dac-ai ramas prieten cu un fost.. normal ca actualul te vede ca pe-un rival.

Asa ca cel mai bine... bagajelul.. si " La revedere".. " Nu a fost compatibilitate si fiecare cu viata si drumul lui".

Dar nu mai exista relationari posibile ? Pentru ce sa ramai ancorat intr-o usa inchisa ? Iti lingi ranile, iti vindeci sufletul.. si tot inainte. Mai sunt atatea miliarde de suflete.

Eu sunt pe principiul mai degrava un adevar dureros pe moment, decat o minciuna persistenta. Dar oamenii trebuie luati ca atare, daca mint ca le e rusine sa iti spuna in fata un adevar... sau apreciati ca spun un adevar dur.
6. kashmIR
August 1st, 2011 at 10:37pm
Poti sa iubesti pe cineva mai mult si daca nu esti langa el. Tocmai pt ca il iubesti, si nu vrei sa ii faci rau nici lui, si nici tie ( pentru ca dupa parerea mea, iubirea trebuie sa fie la fel atat pt celalalt, cat si pt tine)... uneori e cel mai bine fiecare in druul lui.

Il iubesti tocmai pt ca ti-ai dat seama ca ai gresit, si nu mai vrei sa il chinui cu potentialul stress, il iubesti tocmai pt a-l lasa sa se bucure de viata lui, il iubesti ca iubeste pe altcineva, te iubesti pt ca ai ales ce e cel mai bine in acel moment.

Cel mai frumos lucru este sa te bucuri de bucuria altcuiva si de iubirea altcuiva, cum spunea cineva intr-un articol anterior... " iubirea neconditionata", indiferent de ce alege in viata.
7. kashmIR
August 1st, 2011 at 10:51pm
Bravo, Mihai !

Sa iti comentez articolul. Cand exista chinuiala psihica si hartuire ginecologica.. clar.. acolo nu e nici cel mai mic dram de prietenie. Nus ce e in mintea celui care actioneaza... numai prietenie nu. Un biet suflet ratacit, care incearca sa gaseasca dragostea cu forta, daca apeleaza la asa ceva. O mare dorinta de iubire, poate chiar iubirea care singur a dat-o cu piciorul si acum vrea s-o regaseasca, asa cum e iubirea de mama, neconditionata. Dar prea tarziu, daca a ales. " Dumnezeu sa ii lumineze mintea celui care apeleaza la asa ceva". Eu am trecut prin asa ceva si pot sa spun ca este infiorator, din om neom ajungi. Ajungi sa te intrebi " cu ce-am gresit sa patesc eu asta".

Prietenie dupa o noapte de asternut, eu cred ca se poate.. daca strict a fost o descarcare fiziologica, chiar prieteneste. Cred ca se poate, daca exista sinceritate, si fair play.. si nu a doua zi.. mai important sa prezentam cihloteii victimei la berea cu "amicii".

Din pacate, in vremurile actualei Romanii... mai importante sunt berile cu amicii si ce se discuta de femei acolo si ce se face cu femeia, decat sa respecti o femeie, ca prietena, o noapte de sex impreuna, amanta daca ai acasa o situatie imposibila, si mai ales ca sotie si prietena.


@ lilianissimo

Ce legatura are acest articol cu plansul pe umarul unei foste, care s-a ridicat din patul altcuiva care a fost mai tare decat tine si ti-a suflat-o ?

n-a fost el mai tare... inima ei l--a ales pe el, si poate tu n-ai vazut suficient cand inima ei te-a ales pe tine, iar a ei si-.a cauta dragostea implinitoare in altcineva.

Dragostea alege sufletele care simt ca au nevoie.. nu e vorba de cineva ca e mai tare sau mai slab, sau ca ala e mai tare decat tine ca s-a dus cu acea fata.

Decat s-accepti locul 2, mai bine te bucuri de fericirea lor.. si te rogi pt locul 1 si pt tine.

Ci
8. Diana
August 1st, 2011 at 11:50pm
Eu sunt de parere ca e exact invers..dar totul e relativ si depinde de fiecare ce vrea si ce fel de persoana este.de asemea cred ca poti iubi in mai multe feluri si cu o intensitate diferita.personal nu stiu ce prieten poti ramane cu fostul si nici cat timp.prietenia e altceva pt mine si nu se confunda cu alt gen de sentim.nu putem fi obiectivi in totalitate.si referitor la ideea ca nu a fost dragoste daca nu ramane prietenie mi se pare o mare tampenie.viata e mult prea complexa si neprevazatoare ca sa poti spune asa ceva.fiecare stie ce a simtit si uneori trebuie sa iei decizii si sa nu te uiti inapoi!
9. Ana
August 1st, 2011 at 11:53pm
Eu si fostul meu iubit am ramas prieteni foarte buni, dupa o relatie de 2 ani. Conteaza foarte mult si ce fel de relatie aam avut, si cum s-a terminat. Noi am fost tot timpul cei mai buni prieteni, si mi se pare absolut normal sa ramanem buni prieteni. Nu accept sa-mi pierd si iubitul, si prietenul. Ne-am despartit de un an, locuim in tari diferite, avem amandoi relatii, si totusi vorbim cel putin saptamanal al telefon si ne sfatuim, ne incurajam in toate.
Mi se pare o dovada de buna crestere si respect: nu vad de ce doi oameni care au impartit mancarea, bune si rele, si care nu s-au ranit, dar pur si simplu si-au dat seama ca drumurile lor nu duc ina ceeasi directie, nu pot ramane prieteni.
Dar repet, depinde de caracter, de relatie si de cum s-a termiant aceasta.
10. Irina
August 2nd, 2011 at 11:02am
@ Ana

Bine specificat daca nu s-au ranit, pot ramane prieteni.

Si daca s-au ranit si s-a remediat greseala pot ramane prieteni.

Dar daca pt unul din ei exista o rana persistenta... fiecare isi alege drumul.

Poti sa fii prieten pentru cineva fara sa declari ca ii esti prieten, iar altcineva sa iti spuna ca iti este prieten si sa actioneze exact pe dos, cum spunea si Mihai in articol.. eventual cu "hartuire psihica si ginecologica".

Poate cine recurge la astfel de fapte are nevoie de cea mai mare iubire, si denota o lipsa de afectiune mult timp in viata sa. Dar nici cel traumatizat nu poate sa indure la nesfarsit aceste chinuri si sa-l inteleaga la nesfarsit pe cel care tot persista in astfel de actiuni. Viata lui este la fel de importanta ca a celui care actioneaza.
11. gabriELA
August 2nd, 2011 at 10:16pm
nu pot sa fiu decat in totalitate de acord;)
12. Cassandra
August 2nd, 2011 at 11:47pm
Eu una nu mi-am dorit decat un singur prieten in viata. Atat, unul singur, care sa ma poata intelege si la bine, si la rele, in masura in care nu-si afecteaza viata lui. Viata lui este la fel de importanta ca si a mea.

Pentru mine prietenia este ceva mult prea sacru ca definitie...dar inca nu l-am intalnit sau inca nu l-am putut considera din suflet ca mi.e prieten.

Cunostinte si sa te respecti pe strada cand te intalnesti cu un fost e absolut normal, eventual sa ii ceri un ajutor cand ai nevoie si poate il primesti... dar prieteni... fiecare are propriiile conceptii si definitii ale relationarilor in viata.

Merg in continuare pe conceptia mea... " nu exista prietenie, exista momente de prietenie".

"Singurul prieten pe care poti sa il ai esti chiar tu insuti. "
13. Miruna
August 3rd, 2011 at 2:36am
Prietenie dupa despartire, frumos concept. Putini avem insa curajul s-o intretinem. O poveste de dragoste isi consuma iertarile in sinea ei, iar pentru o prietenie autentica protagonistii trebuie sa-si asume noile si inevitabilele greseli, deci de unde atata putere... Ne locuieste trecutul pe toti si niciun preot nu ne scapa de umbrele de sub asternut. http://www.youtube.com/watch?v=Hed7_2k5kIg
14. onutta21
August 3rd, 2011 at 1:40pm
ATATA TIMP CAT FOSTUL PRIETEN TE SALUTA PE STRADA DOAR DACA ESTE SINGUR IAR CAND ESTE IN COMPANIA ALTCUIVA NU TE MAI SALUTA ESTE EGAL CU ZERO.DAR NA.....NE SALUTAM SI ASA :))
15. Catalina
August 3rd, 2011 at 4:09pm
Pentru ce as avea nevoie de sfaturile unui om care nu a stiut sa ma faca fericita atat cat a stat langa mine? Cred ca e suficient sa pastram un respect unul fata de celalalt si sa nu transformam relatia de dragoste intr-un camp de razboi. E suficient sa zici ca era un om bun dar nu se potrivea cu cerintele mele. Am incercat o prietenie cu un baiat cu care am stat impreuna 4 ani. Nimeni nu intelegea cum pot sa raman langa el fara sa avem nici o incecare de pacare. Sincera sa fiu nici eu nu am inteles pana nu am intalnit iubirea adevarata. Cu cel pe care il iubesc nu l-as putea sfatui niciodata cum sa ii fie bine langa alta femeie. Vorbim de sentimente nu de ratiune...si din pacate acestea nu au fost niciodata pe aceeasi unda...
16. cineva
August 3rd, 2011 at 9:05pm
E curata ipocrizie.Prietenia dupa relatie o mentin doar cei care vor sa fie siguri ca vor avea o partida daca nu se iveste ceva mai bun...vb lui Maximus.Am trecut prin asa ceva...Si apoi zau asa..daca tot eram asa buni prieteni de ce ne-am despartit?Pentru ca ajunsesem sa semanam asa mult?? doamne ce idiotenie.Pai dupa rationamentul asta imediat cum ajungem sa cunoastem suficient de bine partenerul ii dam papucii ca sa facem sex cu altul,nu?Si cand il vom cunoaste si pe ala ,repetam povestea pana ne alegem cu o lista luuunga de fosti,toti cei mai buni prieteni.Sa fim seriosi,relatiile astea intotdeauna au fost ipocrite si de multe ori caracterizeaza oamenii hormonali,care nu stiu ce vor de la viata.De ce sa raman prieten cu o femeie care a considerat sa ma dea la o parte pt unul mai bun?? nu mai sunt oameni de incredere in lume sau ce? Sa nu ne lasam influentati...nu vor muri fara tine partenerii pe care i-ai pierdut..daca ar fi murit fara tine banuiesc ca nu mai alegeau sa te dea la o parte.Cand omul in care ai crezut alege sa-si urmeze interesul in viata este bine sa faci si tu la fel.ce ipocrizie auzi...
17. Sandra
August 4th, 2011 at 11:02am
Este foarte corecta analiza despre un cuplu, despre prietenie si dragoste si despre curajul nostru de a ne pune ordine in viata noastra. Daca vom trece usor peste bariere nevazute aparent si vom cere de la viata ceea ce nu suntem in stare sa stim ce dorim, bineanteles ca ne vom alege cu deziluzii. Promiscuitatea unei prietenii de dupa ruperea unei relatii de iubire, daca a fost iubire...cu tot ce inseamna aceasta, inseamna sa omoram orice bruma de "frumusete" din relatia respectiva. Orice iubire care se destrama se transforma in revolta, ura si resentimente si atunci despre ce fel de "prietenie" poate sa mai fie vorba ? Autorul gandeste profund si benefic sufletului. Felicitari!
18. Cassandra
August 4th, 2011 at 6:12pm
@ Cineva

Super tare cu lista de prieteni fosti.. si eventual si ii mai pui sa se intalneasca. " Hai faceti intalnire toti prietenii mei.

Fiecare perioada cu iubirea, mai mica, medie sau mai mare, atractia fizica sau placerea, hormoneala sau camaraderia.

Fiecare unic in momente unice.

Super tare si Sandra...Atata sa mai rascolim trecutul si sa ucidem amintirile frumoase. Acelea sa ramana, o pagina, un capitol din cartea vietii fiecaruia.

"Marile pasiuni pe langa bucuria de a le fi trait, ne ramane bucuria de a ne fi amintit de ele." Cel mai bine asa.
19. byacuralea
August 4th, 2011 at 10:12pm
o relatie gata incheiata asa ar trebui sa ramana. e clar ca ceva nu a mers. ce-i drept unii mai spera in impacari si reveniri de sentimente peste noapte. o relatie de dragoste se termina atunci cand se duc sentimentele dar unii cred ca daca mai au relatii sexuale , asta se numeste dragoste. pt barbati nu-i o problema , mai grav este pt femei.. e normal ca un barbat poate saluta o femeie ca doar nu este atat de greu dar femeia ar trebui sa se intrebe de ce o mai saluta. ca a mai fost relatii sexuale intre ei ?!!!!! personal , nu as suporta ca un fost sa ma salute , mai ales daca as sti ca are pe altcineva. si mai ales " pe furis" fata de persoana cealalta.
20. Ana
August 5th, 2011 at 5:19am
Vorbesti despre prietenie de parca ar fi ceva suprem, irevocabil. Cumva nu ai gasit logic ca o prietenie de orice natura se poate si finaliza, de unde ar rezulta:
- daca au fost impreuna si s-au despartit .. pot deveni foarte bine prieteni/amici dupa (poate nu s-au inteles sexual/idei/principii);
- daca au fost prieteni buni initial, apoi s-au cuplat, then despartit si n-au ramas prieteni (din nou ceva e posibil sa nu fi mers in relatie: sexual, minciuni, nepotrivire senzoriala);

In plus, cred ca fiecare de aici stie mai bine pe cine a iubit sau nu (sentimentul in sine se defineste greu, dar sa incercam in felul urmator: "Actiuni pe care le faci pentru sau din cauza unei persoane si pe care nu le-ai face pentru nimeni altcineva decat tot o persoana dintr-o postura similara - frate, sora, mama, prieten foarte bun si vechi - realizand astfel cat si ce la esti dispus sa renunti in favoarea respectivei persoane"), motiv pentru care voi reda propria experienta: am ramas prietena mai degraba cu cei pe care nu i-am iubit decat cu ceilalti din doua motive - ori s-a intamplat sa fiu dezamagita cumva de respectivul si tradarea care vine din partea unei persoane asa-zise 'iubite' provoaca mai mult dezgust decat din partea unei persoane care iti este indiferenta, ori, petrecand suficient timp cu 'prietenul' am ajuns sa gasesc suficient de multe discrepante/defecte celuilalt incat iubirea/prietenia s-a 'stins'.

Prietenia este supraevaluata aici, ea in general este subinclusa oricarei relatii - intr-o forma sau alta - iar un prieten, oricat de bine te-ar sti, de oricat de mult timp te-ar cunoaste nu are cum sa patrunda pana in intimitatea gandurilor tale ce tin de nevoia de afectiune (necesitate cumva primara a oamenilor). Asta doar un iubit o poate face - care temporar macar iti va fi implicit si prieten.
21. Cassandra
August 5th, 2011 at 8:50am
@ Ana

Fiecare e unic in felul lui. Dac/ai fost atras de ceva la cineva, trebuie sa mergi pe acea parte, n-are niciun sens sa fortezi nota pe altceva. Sa depasesti un prag care nu se poate. Sa ceri mai mult de la o relatie in care nu se poate, soldeaza cu pierderea a si ceea ce era.

Daca erau de buni amici, prieteni sau colaboratori de afaceri.. s/a fortat nota pe altceva, s-a dus si ce era.

Ce te-a atras la o persoana ? Sa faci un sex nebun,l-a atias ca esti buna gospodina, ca esti buna in afaceri, ca esti bun scriitor, etc.

Pentru o persoana poti fi bun la ceva, sau in relationarea a ceva.. si prost in altceva. Incerci sa iti depasesti limitele si strici si ce era.

Prietenie dupa o relatie.. in care ne-am mintit ca poate merge dac-a mers pe colegialitate sau prietenie.

Dincolo de tot ce am spus, parerea mea in continuare... ca e de o noapte, cateva zile, un sezon sau mai mult... trebuie sa fie scanteia din suflet...

Si tot flashul din suflet iti spune daca mai continui pe un plan sau nu... prietenie, afaceri sau ce o mai fi altfel de relationare...
22. cristina_20
August 5th, 2011 at 2:44pm
In viata asta totul depinde de persoane daca ele se iubesc,se respecta ,si isi doresc ceva impreuna ,atunci acest lucru se poate realiza ,oricine greseste in orice cuplu dar daca exista sinceritate si iubire at e altfel.
Eu am avut parte de cateva experiente pana acum ,am intalnit un baiat pe internet ne-am intalnit ,au fost mici minciuni la inceput pana le-a,m descoperit , am iertat,ai am mers mai departe ,neam placut din prima secunda cand ne-am vazut ,deoarece vorbisem pe internet mobil ,nu vazusem bine poza ,iar cand sa ne vedem am trecut unul pe langa celalalt uitandu-ne ,iar dupa 10 metri cel putin ne-am intors razand ,uitandu-ne unul un ochii celuilalt ,am ramas aman2 fara cuvinte ,am facut cunostiinta si mergand ocolind baltile deoarece numai ce plouase ,ne priveam pe ascuns razand ,el fiind cu ideea sa ne intalnim.
Au trecut vreo 2 an jumatate dupa aceea am intalnit un alt baiat care nu stiu nici acum daca lam placut sau nu,eu insa cred ca am vrut sa fiu cu el sa vad cum e cu altcineva ,nu am reusit sal mint pe prietenul meu ,iam spus ca mam indragostit de altcineva sa nu ma mai caute(deoarece el a plecat in strainatate),relatia cu acesta a durat 1 luna jumatate ,nu reuseam sa nu ma gandesc la cel dintai ,inchideam ochi seara si daor la el ma gandeam,atunci am decis sa ma despart de acesta sai spun ca numai are rost sa fim impreuna ca nu tin la el ,intre timp am intrat pe messengerul prietenului meu (stiam parola,si mirare el no schimbase)unde am vb cu un prieten de-al lui care imi spune ca inca mai vb despre mine ,dar la avatar avea poza cu alta fata ,iar prietenul lui imi spune ca e cu acea fata sa uite de mn dar nici el nu reusea ,in final imi fac putere dupa vreo 1 sapt sa il sun ,nu stiam ce sai ii spun vocea imi tremura de emotii ,simteam ca explodez,insa el bucuros ca lam cautat spune ,ma bucur enorm de mult ca mai cautat(era si normal ca eu gresisem ),deoarece saptamana aceeasta trebuia sa ma decid daca raman aici cu totul sau ma intorc in tara .cand s-a intors in tara am avut emotii ca si in prima zi cand neam intalnit si ne-am cunoscut.e o poveste foarte lunga ,nu dormeam noptile intregi vb la tel ,pe internet la inceput si nu doar 1-2 sapt ci fff mult pana neam mutat impreuna ,nu ne-am plictisit niciodata .



dupa parerea voastra ce credeti ca a urmat(p.s.am uitat sa spun am iertat ,si a iertat ca am inselat fiecare,dar am fost sinceri in orice unu cu altul,orice s-ar fi intamplat)


Parerea mea este ca acest articol este cat se poate de adevarat,au fost si alte piedici,parinti,vecini,frati,cei ce te iubesc nu te lasa sa fii fericit,chiar si bani ,daca ai prea mult nui bine ca ai,sunt fel si fel de piedici in viata asta si trebuie sa iei tot felul de decizii ,iar daca le iei corect e f.bine dar mai si gresesti si trebuie sa mergi mai departe ,trebuie sa ai noroc si incredere in tine .sunt curioasa ce fel de raspunsuri aveti,


multumesc pt ca ati pierdut timpul citind comm meu
23. alexandra
August 5th, 2011 at 3:39pm
sunt subiecte pe marginea carora se poate filozofa la nesfarsit. dragosta, uniunea dintre doua persoane e unul dintre ele. oamenii sunt diferiti, asadar teoria cu prietenii e.. de pinde de fiecare, nu poate da cineva verdicte.
24. miha
August 5th, 2011 at 5:29pm
@cristina_20
nu, cristina, nu am pierdut timpul, povestea ta a fost ca o lectie de viata. Dupa ce te placi cu cineva din prima, e greu sa mai gasesti inca o iubire asa pasionala. E bine ca ti-ai dat seama doar dupa o luna si jumatate ce greseala ai facut si ca si-a dat seama si el ce ar fi pierdut. Eram sigura ca tine poza aia la avatar degeaba si ca tot la tine se gandea. E ca intr-un film povestea voastra. Uite ca din cand in cand mai invinge si binele , iar parasutele care vor sa profite imdiat de suferinta majora a unui barbat si-o mai iau in barba. Ma bucur pentru voi, sper din toata inima mea sa fiti fericiti si sa ramaneti prieteni.

@alexandra
exact la asta ma gandeam si eu. Ca se poate filozofa la nesfarsit. Si eu filozofez cateodata ore intregi la iubire si nu ajung intortdeauna la un raspuns clar. Dar uite ca povestea cristinei_20 ne arata ca cateodata lucrurile sunt mai simple decat credem.
25. Larissa
August 5th, 2011 at 5:53pm
Si eu am avut un prieten care ma inselat el pe mine nu eu pe el ca Cristina. Daaaar... dupa atatea luni de zile, aproape vreo 4 si ceva inca simt ca il urasc din tot sufletul. Sa raman prietena cu el? Dar ce mie rau cu capul? Adica dupa ce ca eu stateam acasa ca o proasta si jumatate gatind si aia, si ailalta, spala, calca, sterge praful, da cu aspiratorul prin toata casa ca sa poata sa iese el la o bere cu baietii si cand colo ce sa vezi, nu cu baietii iesea ci chiar cu aia. Eu nu mam nascut sclava nimanui si acum daca las vedea pe strada as trece categoric pe partea cealalta a trotuarului si ias face in ambitie. Pentru ca stiu ca e orgolios si invidios si sar zgaria pe fata. Dupa o iubire mare nu se poate ramane prietena cu respectivul in nici intr-un caz. Sa fii asa la infinit jignita si sclava si inselata in pretentii si tu sa intorci si celalalt obraz. NICIODATA!!!!!
26. Mirela
August 5th, 2011 at 6:13pm
Multe pareri, multe ipostaze. Eu cred totusi ca se poate ramane cateodata prietena cu fostul...cateodata insa nu. Depinde de situatie. Situatia mea a fost odata sa raman prietena si de doua ori nu. Cel mai mult l-am iubit pe unul cu care nu am ramas prietena, dar... v-am spus depinde foarte mult...eu imi amintesc si acum de fiecare cu placere, iar cu cel care am ramas prietena nu am cuvinte...ma ajuta intotdeauna, adica daca il sun la ora 11 noaptea el este acolo langa mine sa ma ajute. Desi are prietena, adica iubita, ma rog, intelegeti voi, insa gagica nu are nimic impotriva pentru ca stie prea bine ca cea ce este intre noi este doar amicitie de cea mai buna calitate. Nu am mai facut sex niciodata de cand nea-m despartit si nici nu am mai simtit nici unul nevoia. Eu nu cred ca daca te desparti ramai prieten doar pentru sex, pentru ca sexul strica prietenia.sau no strica, depinde si aici de la caz la caz. Eu zic ca puteam sa raman prietena cu toti, doar ca unul a plecat in Florenta si nu am mai tinut legatura, iar celalalt pe care l-am iubit eu cel mai mult si-a facut o prietena geloasa. Dar imi amintesc si cand mergeam la film cu unul si cand mergeam prin parc cu altul si cand am fost pe Valea Prahovei cu cel de-al treilea. Eu nu le port pica si nu cred ca ar ceva "obscen" sa raman prietena cu fostii mei prieteni...dar cum am mai zis viata e ciudata si depinde de la caz la caz, fiecare e unic in felul lui, cum bine spunea Cassandra.
27. Ioana
August 5th, 2011 at 6:31pm
Eu nu cred ca se poate ramane prieten sau prietena cu un fost. Cum scria in documentar si scriitorul numai tu stii cat de bine te intelegi cu persoana respectiva. In cazul meu si strict numai al meu, nu doar eu stiam, ci si toti prieteni nostrii. Toti ne-au spus cand ne-am despartit: nu ne vine sa credem voi care va intelegeati atat de bine, parca erati facuti unul pentru altul va despartiti?!!!!!???!!!! Si tocmai ca a fost o iubire cum nu va puteti imagina, nu am putut sa ramanem prieteni. Fiecare si-a vazut de viata lui, de noile lui iubite / ti. Nu zic ca nu ne salutam daca ne intalnim cumva strict intamplator intr-un club sau prin vreun mall dar nu ne si intrebam de viata etc... Doar salut-salut si asta e tot. E mai bine asa.
@byacuralea
cum adica nu e grav pentru barbati, dar pentru femei...de ce sa se intrebe de ce o saluta ba din contra e lipsa de respect sa n-o salute, eu m-as supara extraordinar de mult sa nu ma mai salute, macar atat dupa ce am fost impreuna mai bine de doi ani jumate...
28. any
August 5th, 2011 at 7:24pm
hmmm ce articol dragut. eu tocmai ma confrunt cu o astfel de poveste numai ca din prisma sotiei al carui sot nu doreste sa renunte la astfel de prietene. sa va zic. eu destul de geloasa,orgolioasa, cu un simt al proprietatii destul de dezvoltat; el nu are nici una dintre caracteristicile de mai sus, in schimb e sociabil, sarmant, ii place sa flirteze in schimb sunt sigura ca cel putin fizic nu m-a inselat. prietena, o fosta de acu sdemii de ani il cauta intr-o zi, stiam si eu si de atunci se tot insinueaza in viata noastra. ea in alta tara, facuse eforturi destul de sustinute sa-l gaseasca si sa reia legatura cu el, cu familia ei. explicatia gestului ei a fost ca asa"de dragul vremurilor trecute si al vechilor prieteni". eu o suspectam de mai mult, ea pastra anumite limite n-am ce zice pana intr-o zi cand m-au suparat niste chestii si i-am spus hait dispari ca ai sarit parleazul. o face pe victima cum ca ea n-a avut nici o intentie ca bla bla bla. a trecut un timp, in care d-na a disparut si uite cum aflu eu cu o mare surprindere intr-o zi ca "prietenia" lor a luat avant din nou, de data asta fara ca subsemnatei sa i se mai aduca la cunostinta. acum nu stiu exact ce e, tipa e genul subtil asa din cate am vazut eu, adica pozeaza in prietena, confidenta, dar cand idiotul nu-i dadea atentie incepea sa o faca pe victima, sa-i reproseze ca n-o cauta etc etc idiotul revenea in schema si povestea a continuat tot asa pana intr-o zi cand vrajitoarea cea rea, adica eu, a aflat. ghinion de nesansa. nu va spun ce-a fost la gura mea, puneti-va imaginatia la incercare:)) ei bine idiotul, asa cum am convenit deja sa-i spunem mi-o tot trage cu prietena, ca mie mi se pare, ca ea defapt e bine intentionata, ca el nu mi-a spus sa nu-mi raneasca sentimentele....pai si atunci de ce mama ma'sii nu-ti vezi de treaba daca ma stii defecta? n-a raspuns inca la asta. cert e ca nici el nici ea nu vad nimic gresit in chestia asta. hello people!!!! da' eu? pe mine cui ma lasati? eu care am fost mintita, eu care am fost chiar barfita...adica doamna are o parere f proasta despre mine in sensul ca sunt vaaaai neintelegatoare si paranoica, vad chestii care nu exista si n-au existat, il compatimea . ei sunt doar prieteni ....da de ce pana mea nu esti prietena cu barbac'tu? care by the way habar n-are de nimic. ala-i praf, m-am convins de el. acu spuneti voi am luat-o eu razna definitiv? chiar vad fluturasi pe pereti? tre sa vad un psihiatru? astept cu nerabdare sfaturi, pareri, sugestii:)
29. cristina_20
August 5th, 2011 at 9:03pm
multumesc din suflet ,la fel iti doresc si tie ,da,este o poveste care continua ,acum suntem aman2 plecati sa ne facem o viata mai usoara si la anul pentru un bebe pe care il dorim aman2,doamne ajuta ,sa fie bine .multumesc mult
30. cristina_20
August 5th, 2011 at 9:12pm
interesant si ciudat in acelasi timp povestea ta any...ar trebui sa o iei la bataie pe acea femeie:)) ,s-au sa vb serios cu sotul,sa rezolvati problema,ai dreptate ,nu ai luato deloc razna ,dar toate au rezolvare cu vorba.nu sunt in masura sa dau sfaturi ,dar parerea mea asta e.
31. Alexandra
August 5th, 2011 at 11:54pm
@any
Incearca sa-ti amintesti exact momentul in care te-ai indragostit de prietenul tau. Ti-a placut ce ai vazut, nu ai vrut sa fie nimic, niciun fir de par asezat altfel decat era. Si el si doar el tot, in ansamblu era perfect si era pentru tine. El, prietenul tau, este produsul, fie ca vrei, fie ca nu, a tuturor experientelor traite, fiecare imagine, sunet, persoana intalnita, gest au contribuit la evolutia lui si transformarea in ceea ce se numeste azi prietenul tau. Si fosta lui prietena nu face exceptie. Daca nu era ea, poate tie nu-ti mai placea atat de tare. Asta in primul rand. In al doilea rand sa tii minte ca niciodata si aici expresia niciodata sa nu spui niciodata nu are nicio valoare, nu ii poti impune unuii om ce sa simta. Cu cat mai inversunata vei fi tu, cu atat ii vei apropia mai mult. Nu ca amanti, ci in rol de confident reciproc. Cateodata relatia dintre doi oameni este atat de puternica, incat se poate defini ca o relatie de sange. De ce ai incerca vreodata sa separi o mama de copilul ei sau un frate de sora? Fii generoasa, depaseste-ti limitele, nu pe ea si-o doreste mama a copilului lui, nu cu ea viseaza sa faca dragoste dimineata. Tu esti posesoara visului. Gandeste-te doar ca daca ai reusi sa il transformi, sa il indepartezi de ceea ce ii place sau il face sa se simta bine sau ii este drag intr-o masura sau alta, poate nu ti-ar mai placea atat de mult omul ala. Ar fi, in definitiv, altul. Si nici n-am fi vreunul in stare vreodata sa iubim niste marionete si nici niste oameni care nu au nevoie de spatiu pentru a fi macar pentru cateva momente ei singuri, fara noi. Asta e adevarata dragoste: cand ai ajuns pana la capat la omul ala, om care insa trebuie sa-l aiba mai aproape pe Dumnezeu decat pe noi. Altfel totul este pierdut.
32. Maria85
August 6th, 2011 at 12:19am
Deci si eu am aceasi problema cu iubitu. Prietenie mare cu exa. Care nici macar nu a fost prietena lui propriu-zis, au fost prieteni, au degenerat lucrurile si au ramas in relatii apropiate. Bai, nene, eu nu inteleg pur si simplu daca ma iubesti pe mine de ce vrei sa ma enervezi la maxiiiim? Fii prieten cu prietenii tai de sex masculin, nu cu o fata cu care ai facut sex. Vrei o prietena sensibila, o fata? E sora-ta, sunt eu, e maica-ta, nu fosta...asta nu o sa pot sa accept in veci. Se minte singur ala care spune ca cunoscut iubirea dar nu a ramas prieten cu respectivul. Exaaaaaaact. Deci ce inseamna asta? Ca e la mintea cocosului, deci daca a ramas prieten este clar ca buna ziua ca a iubit-o. Si atunci de ce as fi eu proasta sa accept asa ceva? Deci sunt de acord cu any trebuie sa-ti sustii parerea cu putere, sa faci criza, sa tipi, sa faci scene si faze dure pana ii intra in cap: baiatule cu mine nu te joci, ori e alba, ori e neagra? Si eu il amenint des si pana la urma o sa inteleaga, daca vrei sa nu ne certam continuu baiatule, ai de ales....
33. camy
August 6th, 2011 at 12:41am
Mi-a atras atentia articolul care este foarte simpatic. Eu cred ca fiecare totusi pana la urma stie mai bine ce este cel mai bine pentru el insesi. Nu poti spune ca este o regula generala...prietena sau neprietena. Depinde foarte mult sau cel mai mult de cum s-a terminat relatia cu fostul tau prieten. Daca v-ati certat rau, mai bine nu...Daca nu v-ati certat si sunteti oameni civilizati, de ce nu? E cu dus si intors faza asta. In gasca mea am doi prieteni care s-au bagat cateva luni si dupa ce s-au despartit au ramas in aceeasi gasca, adica sunt tot amici ca sa zic asa, nu e sa zici ca nu se mai inghit sau faze de-astea. Ne intalnim toti, mergem intr-un club sau la o terasa si vorbesc ca doi oameni normali deci nici n-ai suspecta ceva ca au fost together daca nu ai fii dintre noi. Dar situatile sunt altfel de la caz la caz si nu intotdeauna sti cu ce te vei confrunta sau cum va fii celalalt, asa ca nu depinde mereu de tine...cateodata poate vrei sa ramai dar nu vrea fostul. Asta e viata ca daca am sti ce ne e scris ar fi altfel, dar nu stim niciodata, asa ca nu se poate face o regula stricata: esti sau nu esti. Sui depinde foarte mult si de ce vrei, adica ori vrei sa ramai prieten, ori vrei sa ramai prieten dar sa mai intreti si relatii sexuale ca asta e cu totul altceva si o sa depinda si mai mult si mai multe chestii. Eu le inteleg cumva si pe cele care nu suporta pe prietenii lor ca intretin relatii de prietenie cu fostele si pe cele care sunt foste si vor sa ramana prietene. Trebuie sa se puna fiecare in pielea una alteia si o sa-si dea seama ca adevarul este la mijloc ca intotdeauna. Nu am inteles ce vrea sa spuna totusi Miruna, adica nu am inteles in ce parte o ia ea, daca este de partea prietenelor sau de partea fostelor, a fost putin indecisa in rest insa m-am pus in pielea fiecareia si am inteles punctul de vedere. Exista un pic de adevar in toate...
34. any
August 6th, 2011 at 1:19am
@alexandra,
draga alexandra, ai scris un comentariu atat de frumos incat sunt tentata sa spun ca situatia in sine nu-l merita.
eu nu spun ca nu poti avea si tu dreptate, suna foarte frumos in teorie....dar revenim la povestea cu practica. aici nu e vorba de nici o persoana draga, apropiata de-a lungul anilor, deci nu poate fi vorba....sper....de o relatie atat de stransa si de sentimente atat de nobile. nici eu nu sunt chiar imposibila, nu va imaginati ca stau cu matura langa el sa atac tot ce misca, nici vorba. doar ca sunt de parere ca lucrurile trebuie sa aibe o limita. una e cand saluti o fosta ca o intalnesti intamplator sau pe facebook, o intrebi de sanatate, viata etc va faceti prieteni si va urati la multi ani de sarbatori, alta e cand vorbesti frecvent, te ascunzi, intri in discutii ce nu-si au rostul. e o mica, mare diferenta.
plus ca tanti cu pricina i-a fost iubita acu vreo 10 ani, de atunci n-a mai vazut-o pana acu un an cand a dat de el. si a facut ceva eforturi sa-l gaseasca. ei in astia 10 ani nu s-au vazut, auzit, nu nimic. el habar n-avea ce face ea si pe unde e. a fost doar una dintre multele lui foste iubite, nu cred ca l-a marcat in vreun fel.
poate el chiar o crede ca e sincera in prietenia ei, e posibil, pe de alta parte eu sunt la randul meu femeie si asta ma face sa stiu cum merge "sistemul" ca sa zic asa.eu intuiesc mai bine unde duc anumite lucruri, percep altfel subtilitatile ei, mi-e mai usor s-o citesc chiar daca n-am cunoscut-o vreodata. si nici nu-i doresc sa ma cunoasca :) nici o femeie sanatoasa la cap cu familie acasa,fericita si implinita nu se apuca sa-si caute fostii iubiti dupa 10 ani ca sa.....ca sa ce? ca pana la urma asta-i intrebarea.....stii cum se spune....scopul si durata vizitei. pt mine e clar ca are niste asteptari, altfel comportamentul ei n-are logica....sau n-o vad eu.
oricum nu sunt genul care sa accepte astfel de "prietene" ca.....uite nu vreau eu.n-am de ce!
si am innebunit eu sau cel mai bun prieten, confidentul, ar trebui sa-ti fie pers cu care-ti imparti viata?
culmea e ca noi avem chiar o relatie ok, n-avem probleme serioase in cuplu si suntem impreuna de niste ani.
intrebarea mea ramane aceeasi....sunt eu nebuna? e posibil sa fiu intr-atat de geloasa incat sa exagerez la modul asta?
35. Alexandra
August 6th, 2011 at 2:39pm
@any
Nu cred ca esti nebuna. Nici macar geloasa nu stiu daca esti. E mai mult semn de vanitate, cateodata nu ne este de ajuns sa fim cei mai importanti, ne dorim sa nu existe nimic dincolo de noi. Daca tu intuiesti, simti ca este acolo o lume la care nu ai acces, ceva mai mult decat o simpla si curata prietenie, atunci singurul meu sfat este sa nu o invinovatesti doar pe ea. Manipularea emotionala este intr-o majoritate covarsitoare asumata. Stim intocmai ce si de ce se doreste de la noi cutare lucru, iar noi acceptam bucurosi sa fim folositi. Nu iti subestima prietenul, nu este un copil naiv de care se foloseste o fosta prietena. Ba din contra, lasand la o parte ideea unei vini, cu care eu nu prea sunt de acord, gandeste-te de ce ar sacrifica o femeie care nici macar nu te cunoaste niste momente dragi ei pentru tine. Cati dintre noi cedeaza benevol, avand in acelasi timp constiinta privatiunii, o dragoste pentru un strain? Nu, cel care cantareste si compara ce se castiga, ce se pierde, este chiar prietenul tau. Acum, cu ce nu sunt de acord cu tine, este faptul ca iti pui problema ca o femeie intreaga la minte si implinita nu ar putea cauta peste zece ani o fosta dragoste. Ar putea cauta si peste zece ani, si peste treizeci, nu conteaza, ar putea cauta in orice moment in care s-ar hotari sa se caute pe ea insasi si sa se gasesaca pe de-a-ntregul. Tu spui ca nu l-a marcat in niciun fel pe prietenul tau, ca a fost una dintre multele foste prietene, insa nu stii in ce masura a marcat-o el pe ea, si nici ce fel de imagine reflectata asupra siesi vede ea in iubitul tau. Si, ca sa-ti raspund la ultima intrebare, confidentul, prietenul cel mai bun ar trebui sa fie cel care te intelege cel mai bine. Daca ai norocul ca persoana asta sa-ti fie si cea cu care iti imparti viata, well what can I say...lucky you:)
36. Dyanne82
August 6th, 2011 at 3:05pm
Vai de mine si de mama mea, ce porcarie de comentarii=)))Nu am inteles nimic aproape.Ce sfaturi ii da Alexandra lui Any:))))Pai atunci Alexandra, as vrea sa vad cum ai raspunde tu in situatia daca ai fi inselata...Nu ai da vina pe aia nu?:))))))Te-ai gandi ca nu te cunostea de ce sa se sacrifice. Si nici pe prietenul tau, ai ramane chiar prietena ca nu exista vina:))) Hahaha Ce aiurea e sa vorbesti fara sa stii cu ce se mananca o treaba, cum face tot romanul.
37. Dyanne82
August 6th, 2011 at 3:10pm
Sau tu oi fi pe partea cealalta a baricadei asa, se explica...ce-mi place mie de astia care vorbesc teorii ca sa se scuze ei..
38. ileana
August 6th, 2011 at 3:46pm
Felicitari pentru articol, Mihai! Mi-a dat de gandit. Nu cred totusi ca subiectul a fost epuizat, ar mai putea fi foarte multe de spus pe marginea acestui subiect.
39. Alexandra
August 6th, 2011 at 3:52pm
@Dyanne82
ma situez pe ce parte a baricadei ma conduce viata. dar, spre deosebire de tine, banuiesc, vad lucrurile in aceleasi culori, indiferent de latura pe care ma pozitionez.
40. Violeta
August 6th, 2011 at 4:00pm
Sunt casatorita am o fetita de 1 an si 4 luni si unul dintre cei mai buni prieteni a ramas fostul meu prieten care nu este tatal fetitei mele. Am o casnicie fericita ,iar sotul meu este si el bun prieten cu fostul meu prieten. Deci se poate si recomand tuturor, in cazul in care este posibil sa nu improaste cu noroi si sa nu uite de tot oamenii la care au tinut mai demult.
41. Cristiana
August 6th, 2011 at 9:45pm
O obligatie greu de suportat.Cine te obliga, frate? Hai ca asta e buna:)))vrei, ramai prietena cu fostul, nu vrei, nu ramai si la revedere. Nu exista nici o obligatie morala sau de orice alt tip de genul asta, este o ipocrizie.
42. Diana
August 7th, 2011 at 1:00am
Interesanta dezbaterea si articolul deasemenea! Eu cred ca nu exista reguli in ceea ce priveste o relatie, asa cum nu exista reguli si ce fel de relatie se stabileste dupa povestea de dragoste. Cu anumite persoane poti sa ramai amic, depinde ce ii leaga sa faca asta, depinde de temperamentul fiecaruia...etc. Eu am trait o frumoasa poveste, nu stiu daca pot sa spun ca a fost vorba de iubire neaparat, insa ma simteam indragostita pana peste cap. A durat 5 luni, pt ca intr-o zi m-am hotarat sa-i spun ca s-a terminat, nu stiu de ce, probabil era ceva in inconstientul meu, dupa care i-am spus ca nu pot sa termin. El la 2 zile dupa acest incident mi-a zis ca s-a terminat , ca el nu e obiect sa-l iau si sa-l las cand vreau eu . Eu am incercat timp de o luna sa-i spun ca a fost o greseala, o ratacire, el nu a vrut sa auda ....Oare m-a iubit cu adevarat daca a renuntat atat de repede sau am grest eu atat de tare? As prefera sa-mi raspunda un barbat..
43. Petrutza
August 9th, 2011 at 10:04pm
Prietenia, daca e reala, vine de dincolo de cele trei situatii prezentate de tine:

atractie reciproca nevoi comune = relatie (de concubinaj);
concubinaj sinceritate = relatie de prietenie intre amanti (idila);
idila compatibilitate = poveste de dragoste;



si, prin urmare, tine strict de relatia de ordin afectiv dintre doua persoane, la care se adauga respectul, admiratia, declarate sau nedeclarate, si, fireste, empatia.


Relatia fizica venind... in completare.

Asta nu inseamna ca doi fosti parteneri pot ramane natractie reciproca nevoi comune = relatie (de concubinaj);
concubinaj sinceritate = relatie de prietenie intre amanti (idila);
idila compatibilitate = poveste de dragoste;
eaparat amici. Dar cu siguranta, daca cele emuntate mai sus s au regasit/maacar partial/ in relatia respectiva, cei doi nu-si vor scoate ochii si nici nu se vor uri...
44. Petrutza
August 9th, 2011 at 10:08pm
Prietenia, daca e reala, vine de dincolo de cele trei situatii prezentate de tine:

atractie reciproca nevoi comune = relatie (de concubinaj);
concubinaj sinceritate = relatie de prietenie intre amanti (idila);
idila compatibilitate = poveste de dragoste;



si, prin urmare, tine strict de relatia de ordin afectiv dintre doua persoane, la care se adauga respectul, admiratia, declarate sau nedeclarate, si, fireste, empatia.


Relatia fizica venind... in completare.

Asta nu inseamna ca doi fosti parteneri pot ramane neaparat amici.

Dar cu siguranta, daca cele emuntate mai sus s au regasit/maacar partial/ in relatia respectiva, cei doi nu-si vor scoate ochii si nici nu se vor uri...
45. Antonela
August 12th, 2011 at 11:45am
Te iubesc, Mihai! :)) De pe vremea cand ne povesteai de A. :)
46. gogu'
August 17th, 2011 at 12:21pm
fsd
47. gogu'
August 17th, 2011 at 12:38pm
scuze pt comentariul de mai sus...era doar o incercare de a vedea daca merge postat shi fara a completa campul "website". acum sa trecem la ale noastre...fara suparare...tu ai iubit vreodata? adica...pe bune, nu doar de amorul artei?
"suna" foarte plauzibil ce zici tu...dar ce te faci cand ai iubit atat de mult o persoana incat doar auzul vocii ei, asociata cu faptul ca nu mai e a ta itzi provoaca durere? cand doar auzul numelui ei (fara a se face referire la acea persoana) itzi provoaca goluri in stomac? cand doar gandul ca altcineva ar putea-o mangaia (fara a ma gandi neaparat la atingeri sexuale) te scoate din mintzi?
daca tot ai atatea argumente referitoare la articolul asta, spune-mi shi mie cum potzi fi prieten cu cineva, cum potzi asculta detaliile intima pe care prietenii shi le impartashesc in mod natural, in situatzia in care imaginea ei alaturi de altcineva intzi alunga orice urma de zambet de pe fatza shi itzi creshte adrenalina mai ceva ca epinefrina?
sunt un om sincer...shi deloc slab (shi asta nu o zic doar eu) dar a fi prieten cu cineva pe care ai iubit mi se pare o corvoada mult prea mare.
fara suparare, articolul tau e de tot rahatu'. din contra...e IMPOSIBIL sa fi iubit pe cineva shi sa reusheshti sa te bucuri cand itzi poveshteshte cat de bine o trateaza prietenul su alte aberatzii de astea impartashite in mod prietenesc...
sa nu crezi ca am incercat...dar e mult prea mult. mai revizuitzi-va shi voi definitziile legate de iubire. nu exista faza cu "te iubesc/te-am iubit, tocmai de aia ma bucur ca eshti fericita alaturi de nush' cine". e cat se poate de fals...nu itzi imaginezi fericirea ei decat alaturi de tine...pt ca shtii ca nimeni nu ar fi in stare de mai multe pt a-i asigura acea fericire...
48. Popescu-titel
September 10th, 2011 at 8:24pm
Nu neaparat... pot fi multe altele ;)
49. Anna
November 14th, 2011 at 2:29pm
Cred ca problema expusa de Mihai e cu dublu sens...
1. Prea multe relatii au erotism si gelozie si toate pornirile animalice... dar foarte putine mai sunt bazate pe o prietenie adevarata.
2. Daca ai avut o relatie care includea si prietenie din belsug dar emotional, erotic nu mai mergea... o sa gasesti mai mult ca sigur o linie de mijloc sa pastrezi lucrurile cat mai aproape de prietenie.

Gelozia de ambele parti e normala si pot sa zic ca stiu mai bine calitatile fostului prieten decat pe ale actualului si stiu in ce ma pot baza pe el si in ce nu. Toate se datoreaza si timpului petrecut impreuna, vorbit, comunicat, prietenie, sinceritate... CU NOUL/A prietena nu ai avut de cele mai multe ori, inca timp sa dezvolti toate alea (deaia ii NOU!!). Daca se oftica prea mult aminteste-i ce are el si de ce... explica clar de ce nu a mers fosta relatie .... si de ce l-ai ales pe el/ea....

Exista legaturi formate in ani sau zeci de ani (in cazul meu vreo 5 ani) care nu se rup doar ca vine cineva nou (simpatic dealtfel) care cu mainile in sold iti interzice sa pastrezi prietenia... "Noule/Noua... ofera ceva inainte sa intezici!"
50. cineva
April 1st, 2012 at 10:30pm
Am prietene care au ramas amice cu fostii lor prieteni. Eu nu am putut ramane amica cu nici-un fost prieten si nu din cauza mea, doar pt faptul ca ei nu au mai vrut nici macar sa ma vada. Lucru pt care niciodata nu-l pot intelege. concluzia: dupa despartire mi-au spus impreuna sau deloc. nu amicitie. oare de ce????
51. altcineva
May 14th, 2012 at 5:23pm
Multe adevaruri in articolul tau..numai ca am o nelamurire..Cred ca poate exista prietenie intre fosti iubiti in cazul in care acestia s au iubit, dar in momentul de fata nu se mai iubesc...o prietenie in semn de respect fata de sentimentele care odata i au legat. DAAAR nu pot concepe o prietenie(cu tot ceea ce implica aceasta relatie interumana atat de speciala) intre doi oameni care inca se mai iubesc, dar din diverse motive(conditie sociala, bani, tradare) nu mai sunt impreuna.
52. Nori
May 15th, 2012 at 11:02am
Maximus ala al vostru e orice mai putin misogin. Recicleaza niste deseuri misogine puturoase intr-un ambalaj funny, dar asta nu-l face misogin pt domnul respectiv.
Cat despre prietenia intre doi oameni care s-au iubit cu pasiune? Imposibil, sa fim seriosi.
53. Feromonica
May 15th, 2012 at 4:04pm
@Nori
Wow, nici ca se putea scrie mai bine despre Max intr-o singura fraza. Bravo!
Prietenia dupa o iubire pasionala este posibila: intre 2 oameni ipocriti. Si sunt destui pe lumea asta, slava Domnului! Acuma daca Mihai se refera doar la o despartire in termeni amiabili cand amandoi cei implicati considera ca trebuie sa-si continue viata separat, atunci nici nu pot concepe situatia altfel ! Asta inseamna ca doar se saluta cand se intalnesc intamplator, nu se cauta unul pe celalalt sa-si mai impartaseasca lucruri nespuse!
54. Petrutza
May 15th, 2012 at 6:15pm
Povestea cu prietenia... dupa... are doua taisuri sau mai multe fatete.

Ce e sigur e ca nu-i deloc bine ca o despartire sa te transforme in dusmanul declarat sau nu a ceea ce a fost sau a celuilalt...

Ori, si mai rau/grav, in propriul ( tau) dusman.
55. raluca
October 27th, 2012 at 11:30pm
Amicitia dupa despartire imposibila ,mai ales daca l ai iubit,cu toate ca te a inselat,manipulat,nu se poate asa ceva,este imposibil,cu toate ca mi a facut mult rau nu il urasc,nu pot ,am incercat ,mi a fost imposibil sa l urasc,am decis sa nu am nici un contact de nici un fel cu el,a l ura pe celalalt inseamna a te ura pe tine,nu pot sa ma urasc pe mine,pur si simplu este mai bine sa fim 2 straini,eu l am mai vazut pe fostul si l am ocolit,am preferat sa l vad de la distanta,si sa contemplu oarecum ceea ce a fost,o singura data cand ne am intalnit din intamplare mi a fost aproape fatala,dar mi am revenit pt ca trebuia sa mi revin ,sunt casatorita si nu m am casatorit dintr o gresala,pur si simplu am vrut sa mi spuna si partea lui de adevar desi mi a spus clar atunci ca iubeste pe alta,nici nu mai conta dupa 10 ani ce avea sa mi spuna,va inselati, se pare ca conteaza chiar si dupa atata timp,mai mult ca sigur unul doar a iubit si altul doar a profitat,ce sa i faci asta e viata ,se mai intampla,de urat nu l am putut ura ,am incercat,m am chinuit sa l urasc,dar nu pot,prefer sa ma gandesc ca la o persoana care a trecut prin viata mea si atat,prietenie imposibil,este extrem de posesiv,si dupa ce te are ,nu il mai interesezi asa facea in trecut ,acum nu ma intereseza ce face,vreau un copil cu sotul meu,si cam atat,nu am ce sa fac cu prietenia lui,nu suntem intr un film prost,in care toti raman prieteni,fiecare pe drumul lui,barbatii arareori pot ramane amici cu adevarat cu fostele,este si o chestiune de educatie ,compartament,si de modul in care pot gestiona o despartire,daca fostul nu poate gestiona situatii critice ,limita,nu te astepta la miracole din partea lui,este un om limitat,ca si tine,daca tu ca femeie nu ai putut trece peste,si chiar daca tu ai provocat despartirea pt ca nu mai mergea,el nici atat,isi vede fiecare de drumul lui si asta e,nu toata lumea gestioneaza despartirile,pt unii este imposibil asa ceva,te gandesti la trecut daca poti daca nu nu,iti vezi de viata ta,si iti dai seama ca a ti avut traiectorii diferite,tu ti ai dorit ceva ,el altceva,s a rupt caruta in drum si nu mai ai ce i face,nu exista prietenie dupa asa ceva,nu poti sa l vezi decat cum i a spus alteia ca o iubeste,cum mai poti fii amica cu el,indiferent cat de nebun este,cat de ipocrit este,pur si simplu nu poti,iti vei aminti mereu de cealalta ,asta e ,ai pierdut viata merge mai departe,nu se mai poate face nimic,cand intra gelozia,suspiciunea si marul discordiei,lupta e pierduta,nu te mai chinui sa repari ce nimeni nu poate repara,s a terminat,este greu sa acepti dar nu se mai poate face nimic,fiecare si a vazut de viata lui,el a putut sa traiasca foarte bine si fara tine nu i a lipsit nimic,nu a riscat nimic,defapt nu te a iubit,asta doare cel mai mult dar trece,amintirile mor pt ca defapt iubirea nu a triumfat ci uitarea,asta ,a triumfat in final uitarea.
56. ADELAIDA
November 21st, 2012 at 7:08pm
Din punctul meu de vedere ,nu poti ramane prieten cu cel care ai impartit lucruri frumoase,bune sau rele......am avut o relatie cu un barbat,trebuia sa ne casatorim,dar intre timp ,a cunocut o alta femeie(bogata) si .....dus a fost.....Culmea ironiei este ca tot el a inceput sa ma denigreze,ma barfea tuturor cunostintelor,ma zugravea in cele mai negre culori,imi trimitea mesaje extrem de jignitoare,iar cand nu am mai suportat,un amic de-al meu l-a pus la punct,iar de-atunci ,s-au scurs 3 ani in care ne intalnim pe strada si trecem unul pe langa altul,ca doi straini......A!!!Era sa uit,el a s-a casatorit cu aceea femeie dupa vreo 2 ani,dupa nici 6 luni s-au despartit(ea si-a gasit amant!!!),iar acum am auzit ca iar sunt impreuna......Inca mai am momente cand tresar la vederea lui.....dar,nu,nu as putea sa fiu prietena cu el,nu vreau sa-l iert.....Eu tot singura sunt,nici nu-mi doresc alta relatie.....
57. linda
October 18th, 2017 at 11:45am
numele meu este linda din Statele Unite, m-am casatorit la varsta de 20 de ani cu Michael si dupa primul meu nascut, sotul meu care mi se schimba comportamentul Michael si mai tarziu ma lasat fara nici un motiv si trebuie sa ma duc mai departe cu viata mea si dupa trei ani până la acel moment am întemeiat un alt tânăr minunat și numele lui este Jack, am căsătorit amândoi și am doi copii pentru el brusc după patru ani de căsătorie, de asemenea, a mers cu o altă femeie și m-am hrănit într-adevăr și am strigat mereu pentru că ne iubim unii pe alții și că era un bărbat adevărat pentru mine, cu adevărat Bine în tot ceea ce nu vreau să-l pierd, Jack a mers cu prietenul meu apropiat de mine și ei intenționează să se căsătorească unul cu celălalt, totuși cea mai bună soluție pentru mine este să contactez un castel de vrajă pentru ajutor, pentru ca ei să mă poată ajuta să aduc înapoi mufa și am contactat patru vrăjitoare diferite și toate acestea sunt false, de fapt, am cheltuit cu adevărat ultimii mei bani.
În cele din urmă, un alt prieten de-al meu mi-a prezentat-o ​​Dr Chamberc, pe care și-o aduce deja soțul și l-am pus pe încercare, dar era foarte minunat, soțul meu sa întors la mine după trei zile când i-am contactat pe Dr Chamberc. imi place foarte mult sotul meu cu copii si el ma iubeste mai mult decat inainte, a fost foarte amuzant, sotul meu sa intors si ma implorat.
vă rugăm să contactați Dr Chamberc cu acest e-mail camerac564@yahoo.com dacă aveți probleme cu familia
este posibil să aveți probleme sau aveți nevoie de ajutor în legătură cu acest lucru
1.cure pentru orice boală
2. dacă aveți nevoie de o slujbă bună
3. Vraja de afaceri
4.protecție de protecție
5.nefectul soțului
6.nezile soției
7. Lipsa copiilor
8. vraja de promovare
9. Dacă vrei să te întorci din nou
10. Dacă vrei să fii bogat
contactați-l prin acest e-mail camerac564@yahoo.com
Posteaza si tu un comentariu la "Nu ramaneti prieteni? Inseamna ca nu v-ati iubit niciodata"
Nume *
Mail (nu va fi publicat)*
Comentariu
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu
coltul misoginului
Noua strategie de marketing religios: biserica in forma de pantof
Noua strategie de marketing religios: biserica in forma de pantof
Stiti ca, in ultimul timp, mallurile si-au extins rolul de centre de cumparaturi si au devenit un [...]
top 5
Calculeaza IMC
Greutatea dvs. (in kg )
Inaltime (in cm)
Calculeaza
Calculeaza necesarul caloric:
Greutatea dvs. (in kg )
Inaltime (in cm)
Varsta

Efort depus
Calculeaza
Calcul fertilitate:
Data ultimei menstruatii
Numarul de zile dintre menstre:
Zile
Menstruatie
Zile
Calculeaza
newsletter
Ultimele comentarii
Ada (2017-11-15 15:16:32) Cum sa slabesti fara sa tii regim? Metoda constientizarii Haine eftine de calitate http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Ada (2017-11-15 15:15:09) Kirsten Stewart – noua imagine a cosmeticelor Chanel Cauti haine eftine? Vino aici http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Ada (2017-11-15 15:13:48) Dieta de 7 zile pe baza de lamaie Internet magazin de imbracaminte la moda la preturi mici http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Ada (2017-11-15 15:11:47) Tendinte miri 2016 Va recomand un magazin de imbracaminte stilata si la moda, preturi accesibile si calitate inalta http://shoptime.md/haine-pentru-femei/ ...
Siti Aminah (2017-11-15 11:18:31) Un drum rapid catre casa dupa ce bei: barul la domiciliu Buna, numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugeram că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe ...
horoscopul de azi