Adore – cand carnea tanara e a unui barbat. Si e degeaba

Nu avem norocul de a vedea prea des ilustrate in filme relatii amoroase intre femei de 50 de ani si baieti de 20, 25 de ani. De-asta, cand se intampla si se-ntampla nu la parametri optimi, la nivelul potentialului teoretic pe care o astfel de tema l-ar putea avea, spectatoarea din mine ramane cu un gust mai amar decat de obicei, iar dezamagirea e cu atat mai mare.

Adore ni le aduce pe Robin Wright si Naomi Watts – superbe amandoua – intr-o pelicula ce ar fi putut fi tulburatoare daca n-ar fi fost de-a dreptul siropoasa si daca nu s-ar fi inecat in neverosimil. Dupa ce-am vazut filmul, am inteles ca este dupa un roman al lui Doris Lessing – The Grandmothers – si as fi chiar curioasa sa vad cum a reusit englezoaica sa jongleze in proza cu o asa tema. Vorba ceea, de lolite am tot avut parte. Regia este semnata de Anne Fontaine, cunoscuta gratie productiei „Coco avant Chanel”, care si ea „surfa” apele de suprafata. Aratoase, da, dar prea putin adanci.

Avem asadar doua prietene foarte bune, cele mai bune, Roz (Robin Wright) si Lil (Naomi Watts), cu doi fii, la fel de buni prieteni intre ei. Fiecare dintre ele se indragosteste de fiul celeilalte. Rezumata astfel, pelicula suna aproape telenovelistic (desi avand in vedere greutatea prozatoarei care a scris romanul, este probabil vorba numai de scaparea scenariului si regiei) si a fost gratulata de presa de specialitate cu numele de „mommy porn”. Nu intrutotul nejustificat. Cei patru traiesc undeva, pe o coasta australiana. Peisaj paradisiac scaldat in soare, cu zile lenese petrecute la plaja, unde trupurile sunt expuse in voie si unde lumina si pielea fac, deocamdata, casa buna. Ele sunt foarte „fit”, educate, rafinate – cum altfel? – ei, „young gods”, cum afirma chiar una dintre mame, surferi calarind neinfricati coamele inspumate ale valurilor.

Citeste si:  Anna Lesko sarbatoreste ziua nationala a Romaniei!

Complexul lui Oedip – v-ati gandit poate unii dintre voi atunci cand ati citit despre ce e filmul. Poate, mai putin partea cu tragismul. Lesbianism voalat, si-ar fi putut spune altii, fiecare cautandu-si, de fapt, prietena in amorul cu fiul acesteia. Ipoteza asta ar fi ceva mai credibila, mai ales ca filmul are ceva ambiguitati care ar putea sa o sustina. O gelozie din partea sotului lui Roz, un potential iubit respins de Lil, vaduva, o legatura foarte stransa, la limita unei prietenii obisnuite. Genul de relatie in care cele doua isi citesc una alteia gandurile din priviri si in care, uneori sentimentele pe care le au una fata de alta par sa cantareasca mai greu decat insasi maternitatea.

Citeste si:  Dave Gahan (Depeche Mode) s-a intors pe scena, dupa recenta operatie de cancer

Mediul in care se desfasoara povestea devine personaj in sine si este mai mult decat un simplu décor. Cei patru se agata de locul acela ca pentru a sugera devierea de “regulile lumii normale”. Desi exista motoare de motivatii deloc de neglijat care i-ar extrage din „paradis”, niciunul nu e dispus sa-l paraseasca, iar plecarile sunt temporare. Revin asa cum se revine la o matca, la sursa energiei primordiale. Mame si fii. Nu intamplator cei patru sunt adesea surprinsi pe un fel de ponton plutitor in larg, din acelea nelegate de mal. Spatiu al suspendarii regulilor, dar si al instabilitatii. O evadare fragila, dar cu atat mai cautata.

Citeste si:  Dubla promotie de Pasti la Tara Fashion

Ce a lipsit insa este o fibra de tensiune. Vedem trupuri (frumoase, intre noi fie vorba) goale, vedem peisaje spectaculoase, dar nu si firul care tine lucrurile la un loc. Cele doua au, desigur, intelepciunea varstei. Sau nu neaparat intelepciunea, cat constientizarea ei. Si fricile care vin odata cu ea. Stiu ca ce fac e „inacceptabil”, dar recunosc totodata gustul pur al dorintei care le face mai fericite ca niciodata. Complicitatea lor este, iarasi, delicioasa. In comparatie cu ele, fiii lor, un Adonis blond si altul brunet, sunt biete schite, reliefuri plate, fara complexitate. Instrumente. Si nu stiu daca bidimensionalitatea este un favor. Nu intelegem ce anume ii face asa obsedati de mame. De ce nu vor sa paraseasca cuibul. Nu prea le vedem rupturile interioare pe care asemenea transgresari ar fi trebuit sa le provoace.

Chiar este pacat ca o tema asa de generoasa, cu potential de factor „incomod”, nu a ajuns sa produca vreun fel de tulburare. Tot asa cum titlul, atat de intens prin rezonanta, nu justifica paloarea trairilor.


5 Comentarii
  1. Mi se pare interesant subiectul in sine. Sunt sigura ca exista astfel de cazuri si-n real, nu doar in imaginar. Mereu m-am intrebat cum ar fi o lume fara bariere umane. Fara prejudecati, complexe, temeri, acuze, fara sa fim, in acelasi timp, judecatori si inculpati in \”Judecatoria umana\”.

  2. Releatii de genul exista de mult, doar ca nu au fost probabil abordate in alte filme. In real, de cele mai multe ori, aceste relatii sunt ascunse pentru ca societatea condamna asa ceva. Merita sa traiesti o asemenea experienta chiar daca este pt scurt timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.