Anatomia unei obsesii erotice

Nu-i asa ca va era dor de un roman cu tematica sentimentala? Mie una, recunosc, imi era. Dupa atatea postmodernisme si experimente, un roman ca cel al Zeruyiei Shalev, intitulat chiar Viata amoroasa, vine ca o gura de aer respirabil, usor de inspirat. Totusi, nu ma voi grabi sa spun ca este vorba si de o mireasma proaspata. Romanul, aparut la Humanitas, face parte dintr-o trilogie a „dragostei moderne”, iar aceasta este prima lui parte. Celelalte se intituleaza „Sot si sotie” (publicat la noi de catre Polirom) si „Terra”. In cele trei carti, scriitoarea israelita se cufunda in mrejele psihologiei amoroase feminine, decriptandu-i slabiciunile, caderile si tentatiile.

In „Viata amoroasa”, vocea narativa ii apartine lui Yaarah, o tanara intelectuala casatorita in Ierusalimul zilelor noastre. Spre deosebire de un Amos Oz, a carui proza se apleaca in numeroase randuri asupra fundalului politic si social, asupra conflictelor din zona, cea a Zeruyiei Shalev pluteste deasupra acestei realitati si se concentreaza exclusiv asupra celei interioare, celei sentimentale. Scriitoarea insasi a trecut printr-un atentat cu bomba, care a necesitat un an si jumatate de recuperari. Insa ea a afirmat intr-un interviu ca nu doreste ca proza ei sa aiba punctul de plecare din „viata cetatii” intrucat, in ceea ce o priveste, un scriitor trebuie sa trateze teme importante, cum ar fi „dragostea, frustrarea, suferinta”. Ceea ce si face in romanul de fata. Ierusalimul, cu scindarile si punctele lui nevralgice, ar putea fi inlocuit de orice oras al lumii. Nu simtim nicio clipa ca fundalul pe care desfasoara istoria este unul “fierbinte”. Orasul nu se face simtit, sentimentele ocupa totul, invadeaza fiecare coltisor, iar personajele isi traiesc povestea rupti de istorie. Titlul poate induce oarecum in eroare, fiind mult prea vag, impersonal. Nu pare sa spuna nimic, pare mai degraba adecvat unei culegeri de aforisme sau de eseuri. Insa nimic nu este mai departe de spiritul acestei carti, avand in vedere gradul de “personal”, de “intimitate”, de “ardent” al acestei scrieri.

Romanul trateaza o obsesie erotica pe care Yaarah o dezvolta pentru prietenul din tinerete al tatalui sau. Ca orice obsesie, trairile ei de natura amoroasa ajung sa arunce in ceata, sa „blureze”, sa plaseze pe planul secund orice alta latura a vietii ei. Cariera academica este aproape abandonata, sotul Yoni este si el ignorat, parintii asijderea. Toate reperele existentei sale de pana atunci sunt bulversate, polii sunt inversati si energia intregului personaj este canalizata intr-o singura directie. De capriciile lui Arie, amantul sau, ajung sa depinda toate deciziile personajului-naratoare, care-si suspenda personalitatea, ratiunea, vointa. Traiectoria sa sentimentala urmeaza numeroase curbe, cu suisuri si coboraruri, femeia este redusa la statutul de marioneta, iar ceea ce afirma acum este anulat trei pagini mai incolo.

Citeste si:  TATU revin in forta!

Desi la nivel epic nu sunt rasturnari spectaculoase de situatie, totusi cartea te tine „acolo”, te tine legat de ea. Avem de-a face cu un monolog interior luxuriant, chiar si dialogurile par integrate unei voci unice, iar lumea din afara abia se exprima. Nu ajungem sa decriptam pana la sfarsit profilul obiectului obsesiei erotice. Misterul privind motivatiile lui Arie, vazut adeseori ca un satir, ca o fiinta sadica, persista. Dincolo insa de sinuozitatile istoriei adulterine, ramane stilul cartii. Aici se afla punctul sau forte.

Inainte sa scrie proza, pana la varsta de 30 de ani, Zeruya Shalev a scris poezie. Iar acest lucru se simte. Din acest punct de vedere, mi-a amintit de Ana-Maria Sandu. Frazele sunt impregnate de lirism, de repetitii, de constructii cu valoare incantatorie, de refren. Naratoarea realizeaza o disectie a unei obsesii, o descindere amanuntita in „maruntaiele” mecanismelor ei, insa mijloacele ei sunt cat se poate de „estetice”. Tonul nu cade nicicand in pornografic, in vulgar, in notatia inutila a detaliului fiziologic. Poate ca nu era cazul sa complice firul epic, adaugandu-i cateva complicatii inutile (Arie este strans legat de trecutul parintilor sai, intr-un mod atat de intim incat nu vi-l voi divulga, ci va las pe voi sa-l descoperiti), care vadesc dorinta de a soca putin cititorul ca si cum n-ar avea incredere in capacitatea prozei de a impresiona. Stilul insusi era suficient pentru a da greutate cartii, ineditul metaforelor, dinamismul figurilor. Textul are aparenta unui corp compact, semnele de punctuatie lipsesc adeseori, trecerea de la replica unui personaj la cea a altuia este facuta brusc, fara sa fie marcata de linia de dialog, uneori chiar in interiorul aceleiasi fraze. Se simte munca din spatele cuvintelor, paragrafele se ramifica in luxuriante constructii verbale:

Citeste si:  Afla cum stai cu dragostea in luna iubirii!

„Incercam sa ma imaginez intr-o camera plina de carti, respirand usurata si fericita, dansand printre ele ca un fluture printre flori, sugand cand dintr-una, cand dintr-alta, apoi am inceput sa tremur, pentru ca uitasem de cartea aceea rara, din colectia distrugerii celui de-al doilea Templu, am deschis valiza si am inceput sa caut cu fervoare, dar nu era acolo, pentru ca n-o pusesem acolo, o abandonasem pe patul acela mare, asa cum abandonezi un ranit pe campul de lupta, si cine stie ce se va intampla cu ea, daca nu va fi chiar urmatoarea victima a furiei lui, daca n-o va rupe-n bucati, asa cum sparsese cana, si toti eroii ei, care indurasera atata suferinta, precum marele preot si fiica lui, si distinsele fiice ale Sionului, si tamplarul caruia ii fusese furata sotia, toti vor fi victimele inca unui sacrificiu, si, chiar daca asta e o scuza, nu e doar o scuza, asa ca m-am hotarat sa intru, pur si simplu,fara sa spun nimic, sa meg direct in dormitor, sa iau cartea si apoi sa ies, nici macar nu-l voi privi, apoi stateam in casa scarilor cea intunecata, simtind cum ma dor ochii din pricina dorintei de a-l vedea, iar in clipa in care a deschis usa, simteam cum ma doare tot trupul din pricina dragostei, dragoste si compasiune si durere si dor de el, dar n-am spus nimic si m-am grabit spre dormitor, salvand dintre paturi cartea pe care am imbratisat-o. el a venit dupa mine, incet si pierdut, ramanand in picioare langa usa, aerul era intepator, iar cand am trecut pe langa el a intins o mana, atat de incet, incat o vedeam inaintand spre mine, si mi-a mangaiat fata, iar eu am vazut ca mana ii era bandajata si am spus, te iubesc, stiu ca nu-i bine, dar te iubesc, iar el a inceput sa dezbrace cu blandete si a spus, e bine, e bine, ba chiar s-a abtinut si nu m-a intrebat, ca de obicei, de ce, si eu am zis, n-am vrut sa te ranesc, iar el a zis, e-n regula, stiu, apoi intr-o clipa l-am simtit acoperindu-ma, pe dinauntru si pe dinafara, cald si plin, si simteam cuvantul acela, fericire, ce era fericirea, o intalnire cu cineva pe care credeam ca nu-l voi mai vedea niciodata, despre care credeam c-a murit, asta era fericirea, ca atunci cand reusesti sa repari trecutul, ca atunci cand faci bine un bolnav incurabil, ca atunci cand iti impaci parintii despartiti, atat de mare era fericirea si atat de imposibila si atat de bine stiam ca e ireal, dar nu puteam sa ma impotrivesc acestei dulceti si tot timpul imi spuneam, lumea moare, iar eu sunt fericita, lumea moare, iar eu sunt fericita, si erau clipe in care cuvintele mi se inversau in gura si am spus, mor, iar lumea e fericita, mor, iar lumea e fericita, si mi se parea exact acelasi lucru, si eu ma transformasem in bratele lui si tot timpul ma gandeam, ce noroc, as fi putut sa-mi petrec intreaga viata fara sa simt asta, fara sa folosesc resursa asta, iata luna mea de miere adevarata, alta nu voi mai avea, niciodata nu voi mai avea si, chiar daca nu va dura decat cateva ore, mi-e de ajuns.” (pag. 192-193)

Citeste si:  Nadia - "ucenica" lui Donald Trump

Pe de alta parte, romanul abunda in referinte biblice, sunt repovestite si reinterpretate legende din Tanah, iar in acest sens vreo cateva sunt semnificative pentru povestea in sine. Istoria sotiei de tamplar, cea a lui David si Avshalom sunt edificatoare. De altfel, din acest motiv, cititorii mai conservatori s-au declarat neplacut impresionati de amestecul de erotism si biblic. Eu as zice sa nu uitam de „Cantarea cantarilor”.

Pe langa firul epic principal, cel al obsesiei amoroase, exista si alte trame, mai mult apartinand trecutului lui Yaarah. In timp ce-si consuma obsesia, personajul incearca sa decripteze trecutul sau si pe cel al familiei sale, dragostea moarta a parintilor sai, modul in care au facut (sau nu) fata decesului unui frate mai mic. Gesturile si miscarile din prezent isi au ecoul candva in trecut, totul se leaga printr-un hatis de indicii si de fire.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.