Andorra, o esenta tare

Ca dovada ca esentele tari se tin in sticlute mici, Andorra este unul din statele liliputane ale lumii si totusi peisajele sale sunt cu adevarat grandioase. Doar 450 de kilometri patrati masoara intreg teritoriul acestei tari, cu o populatie estimata la 72,413 de locuitori, adica mult mai putini decat sectorul I al Bucurestiului, care are peste 200.000 de locuitori. Dar loc se gaseste in Andorra pentru mult mai multi oameni, avand in vedere ca milioane de turisti ii trec granitele in fiecare an, in special iarna.

Independenta Andorrei isi are originile in timpul lui Carol cel Mare, care i-a oferit libertatea dupa ce andorezii l-au ajutat in razboiele cu maurii. De peste 700 de ani, tara este un co-principat condus de presedintele Frantei si de episcopul romano-catolic spaniol de Urgel. Acestia au titlul de printi ai Andorrei, dar este mai mult un titlu onorific, avand in vedere ca Andorra are propriul sau parlament si, din 1993, propria constitutie prin care Andoora a fost declarata co-principat independent si democrat.

Doar 30% din cei 72.000 de locuitori sunt andorrezi adevarati, care se ocupa cu pastoritul. Restul sunt imigranti italieni si spanioli care detin multimea de facilitati adresate turistilor. Limba oficiala este catalana, dar majoritatea locuitorilor vorbesc spaniola, franceza sau engleza.

Citeste si:  Herta Muller primeste premiul Nobel pentru literatura!

Situat in partea sudica a muntilor Pirinei si inghesuit intre Franta si Spania, principatul Andorrei ofera cele mai dramatice peisaje si cele mai reusite partide de schi din Pirinei, dar este si un rai al cumparaturilor. Afacerile comerciantilor andorrezi au luat avant in timpul razboiului civil spaniol, cand introduceau marfa franceza in Spania si au continuat pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand introduceau marfa spaniola in Franta. Poate si de aceea, Andorra este astazi visul oricarui amator de cumparaturi, avand un magazin pentru fiecare 40 de locuitori. Daca adaugam si faptul ca tara este un paradis fiscal, se intelege de ce majoritatea europenilor prefera sa faca aici cumparaturi ieftine. Electronicele, alcoolul, hainele, mai toate produsele din magazine sunt cu cel putin 30% mai ieftine decat in tarile vecine.

La fel de ieftine sunt vacantele la schi in Andorra. De altfel, tara este faimoasa pentru cele mai frumoase si cele mai ieftine partide de schi din Europa. Doar in ultimii cinci ani s-au investit 50 de milioane de euro in confortul turistilor: cafenele si restaurante de munte, telegondole, telescaune, parcari, tunuri de zapada. Zapada este cea mai valoroasa dintre resursele naturale ale Andorrei pentru cel putin sase luni pe an, cat dureaza sezonul de ski in aceasta parte a Pirineilor. Pas de la Casa-Grau Roig, Soldeu-Tarter, Arinsal, Pal, Arcalís sunt doar cateva din statiunile de schi preferate de turisti.

Citeste si:  Cum "negociezi" cu Fecioarele?

Dar si vara Andorra este o tara care merita vizitata. Turistii isi dau schiurile jos si se transforma in drumeti pe cararile pline de surprize ale Pirineilor. Si au ce vedea. Desi tara este mica, ea e presarata de atractii turistice.

Cea mai importanta este, poate, chiar capitala Andorra la Vella (orasul Andorra), cel mai inalt oras din Europa (1029 m), asezat la confluenta a trei rauri: Gran Valira, Valira del Oriente si Valira del Norte. Un oras minuscul, dar plin de surprize, asezat intr-o mica depresiune a Pirineilor. Pentru a-ti da seama de frumusetea orasului, ajunge sa te uiti in sus. In toate partile, Andorra la Vella este inconjurat de varfuri muntoase inzapezite, care il fac sa para un oras de pitici. Personalitatea capitalei s-a format de-a lungul secolelor. Independenta, comertul neobosit, multimea turistilor cosmopoliti au modelat fizionomia Andorrei la Vela. Structura urbana pastreaza numeroase trasaturi medievale, care contrasteaza in mod pitoresc cu diversele locuri moderne.

Citeste si:  David Bisbal in Romania

Printre cladirile vechi se numara Casa de la Vall, aflata in inima orasului si care functioneaza acum ca sediu al parlamentului. Cladirea a fost construita ca resedinta a unei familii instarite, dar, in anii ’70, a fost cumparata de stat. Arhitectura include elemente civile si militare, iar inauntru se afla, printre altele, un faimos dulap cu sapte broaste, care adapostea odata cele mai importante documente nationale. El poate fi deschis numai daca se folosesc cele sapte chei in acelasi timp. In Casa de la Vall se afla si Sala de la Justicia, singura sala de judecata din Andorra.

Lasand la o parte shopping-ul si peisajele urbane, Andorra ofera peisaje cu adevarat grandioase. Din varful muntelui Coma Pedrosa, de aproape 3000 m pana in vaile sale cele mai joase, tara este plina de prapastii adanci, vai inguste si carari care duc pana in inima muntilor. Aceste peisaje, alaturi de cultura si partiile de schi, sunt doar cateva din motivele pentru care Andorra-mania a cuprins Europa.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.