Antreprenorul criminal si filosof

De vreo cativa ani incoace, se tot vorbeste despre doua “miracole”: cel chinezesc si cel indian. Cele doua tari se afla intr-o perioada de boom economic fara precedent in istorie. Iar faptul poate fi usor constatat de oricare dintre noi: uitati-va cate produse aveti prin casa cu nume occidentale, dar de fabricatie orientala si va veti lamuri. Asemenea schimbari dramatice nu au putut sa lase indiferent un domeniu precum literatura. Si asa ne-am trezit ca romanul castigator al premiului Man Booker in 2008 are ca tema tocmai „noua Indie”.

Tigrul alb semnat de Aravind Adiga, jurnalist din Mumbay, a reusit performanta de a castiga un Man Booker in 2008, desi autorul se afla la primul sau roman. Romanul a aparut la noi la editura RAO in 2008. Pregatirea jurnalistica a autorului se simte in modul in care alege sa prezinte o Indie salbatica, insa nu in sensurile mitologice cu care am fost obisnuiti, ci in sens social. India lui Aravind Adiga nu este nici cea a unui Salman Rushdie, ci este una de reportaj, una care observa lucrurile despuindu-le de vesmintele stralucitoare ale exotismului inerent. Vocea naratorului este cea a lui Halwai, personaj ce provine din zona extrem de saraca a Indiei si care „reuseste in viata”. Naratiunea la persoana I imbraca forma unor scrisori redactate de cel ce se prezinta drept „antreprenor” adresate unui presupus premier chinez ce urmeaza sa viziteze India. Trucul acesta ofera numeroasa compensatii caci ne aduce ocazia de a vedea cum anume ii privesc indienii pe “fratii lor” chinezi, mai mari si probabil ceva mai bogati.

Povestea lui Halwai ar putea fi catalogata, in aparenta, drept una de succes. El este prototipul indianului sarac, autodidact, care se ridica de jos si „arde” rapid etapele in drumul lui catre atingerea unui anumit statut social. Balram Halwai pare sa-si asume inca de la inceput conditia de semidoct, este un personaj care pare sa intruneasca aspecte contradictorii, dar la fel de realiste. De exemplu, desi stie ca viitorul e al „omului galben si al omului brun”, isi doreste totusi creme minune de albire a tenului, extrem de populare in randurile populatiei indiene si merge la o prostituata ucrainiana pe care se supara teribil cand isi da seama ca nuanta blonda a parului nu era una naturala.

In India, ca in majoritatea tarilor in proces de tranzitie, exista o extrem de accentuata diviziune. Locul castelor de de mult a fost luat de dominatia a doua clase sociale: bogatii si cei care se zbat la limita supravietuirii. Progresul economic observabil in ultimii ani nu este nici el distribuit egal, iar Aravind Adiga imparte tara in doua zone: „India este ca doua tari intr-una singura: o Indie a Luminii si una a Intunericului. Oceanul aduce lumina in tara mea. Fiecare loc de pe harta Indiei care se afla langa ocean o duce bine. Dar raul aduce intunericul in India – raul negru”. Raul blamat este chiar sfantul Gange. Aravind Adiga, prin intermediul naratorului sau, distruge mitul din jurul marelui fluviu: „Nu! Dle Jiabao, va sfatuiesc sa nu va bagati in Gange, doar daca nu cumva vreti sa iesiti de acolo cu gura plina de materii fecale, paie, parti dezmembrate ale cadavrelor de oameni, hoituri de bivoli si vreo sapte tipuri de acizi industriali.” Gangele ramane un punct de atractie doar pentru turistii americani.

Citeste si:  Strada Arthur Verona din Capitala va fi, pentru trei zile, platforma urbana de arte si arhitectura

Naratorul nostru poate fi orice indian. Nu are nume real, cand ajunge la scoala si este intrebat cum il cheama, raspunde “Munna” care inseamna “baiat”. Asa i se spunea in familie, in care nu toti membrii se bucurau de identitate. Balram este numele dat de profesor, dupa un personaj mitologic care era mana dreapta a lui Krishna, iar Halwai este de fapt numele castei sale, casta a producatorilor de dulciuri. Si aici avem un prim paradox: noua ordine sociala anulase castele, fara sa aduca insa o compensare claselor defavorizate. India dinainte de 1947 este comparata cu o gradina zoologica, iar cea de dupa obtinerea independentei cu o jungla. Familia lui Balram nu producea dulciuri, tatal lucrand cu o ricsa. Naratorul nu avea nici macar o varsta pentru ca nu avea certificat de nastere. Satul in care traia era unul tipic prezentat in mod lucid, mustind de sarcasm: „Excelenta Voastra, sunt mandru sa va informez ca Laxmangarh este un exemplu tipic de sat indian paradiziac, dotat cu electricitate, apa curenta si telefoane care functioneaza. Copiii din satul meu, crescuti cu o dieta hranitoare pe baza de carne, oua, legume si linte, in caul in care sunt examinati cu metrul si cantarul, corespund inaltimii si greutatii minime obligatorii stabilite de Natiunile Unite si de alte organizatii cu care prim-ministrul nostru a semnat atatea tratate si caror forumuri le da curs cu atata regularitate si fast.
Ha!
Stalpii de electricitate: morti.
Robinetul: stricat.
Copiii: prea slabi si scunzi pentru varstele lor, cu capete supradimensionate, din care stralucesc ochii plini de viata, asa cum straluceste constiinta culpabila a guvernului indian.
Da, dle Jiabao, exemplul tipic de sat indian paradiziac. Intr-o zi o sa trebuiasca sa vin in China, sa vad daca paradisurile voastre satesti sunt mai bune.”

Confesiunea epistolara a lui Halwai, desfasurata de-a lungul catorva nopti si dimineti, porneste de la explicitarea unui afis care anunta ca insusi naratorul era dat in urmarire, fiind cautat de politie pentru o crima. Relatarea lui vine sa confirme unele informatii din afis sau sa le completeze si sa le infirme.

Urmand viata lui Balram, ni se desfasoara o monografie a Indiei urmarita in diverse medii. Tablourile sunt vii, autentice, departe de clisee, iar concluziile seamana cu cele care se pot desprinde din lecturarea unui cotidian, nesarind peste paginile de „fapt divers”. Sistemul medical care lasa un om sa moara de tuberculoza pe un hol de spital unde isi facusera adapost o pisica si o capra. Les nouveaux riches care isi trimiteau copiii la studii in SUA, de unde se intorceau cu o bruma de idei despre ce inseamna democratia, dar la care renuntau rapid, nevoiti fiind sa se adapteze societatii indiene. Aceiasi imbogatiti circulau cu masini luxoase in care era loc si de o scuipatoare de argint si de o sticla, o tava si pahare de whisky pe care il consumau cu lacomia parvenitului. Coruptia profesorului de tara care-si insusea fondurile trimise pentru asigurarea unei mese copiilor sau uniformele pe care le vindea mai apoi in satul vecin. „Nimeni nu l-a acuzat pe profesor pentru ce a facut. Nu poti pretinde unui om care sta pe o movila de balegar sa miroasa frumos.” Ipocrizia si ignoranta raspandite in mod egal atat la cei saraci, cat si la cei bogati. „Sir, in tara asta exista trei mari boli: febra tifoida, holera si febra alegerilor.” Alegeri, bineinteles, fraudate in modul cel mai grosolan cu putinta. Voturile nu sunt cumparate in India, ci oamenii sunt pur si simplu vaduviti de dreptul lor, sunt batuti in sectii in cazul in care nu voteaza cu favoritul zonei (in cazul lui Balram, Marele Socialist) si aruncati in strada. „Sunt cel mai loial alegator din India si inca nu am ajuns sa vad cum arata o cabina de vot pe dinauntru!” (intre noi fie vorba, unele detalii sunt ciudat de valabile si pentru societatea noastra).

Citeste si:  Ocna Sibiului - litoralul de toamna al Ardealului

La fel de prezente sunt si noile transformari ale economiei indiene. Subcontractarea, cladirile de birouri de unde „se dau telefoane in America” – deja faimoasele call center, poluarea care a atins cote alarmante in New Delhi cel putin, iluzia celor bogati care calatoresc in masini si cred ca acolo nu-i ating noxele, mituirea politicienilor de catre oamenii de afaceri, accidentele rutiere si vina aruncata asupra celor saraci si lipsiti de mijloace de aparare. Peste toate aceste contradictii, peste toata aceasta jungla, naratorul nostru se proclama un invingator. Si aici ar fi cazul sa explicam titlul. Tigrul alb este chiar el, o faptura care apare o data la cateva generatii, care sparge tiparele si iese din cotetul supraglomerat in care sunt tinuti si subjugati cei multi.

Naratorul nostru are o mana sigura si niste reguli de conduita la fel de solide. Vorbeste cu suficienta si increderea semidoctului, iar pe alocuri este chiar amuzant. De pilda, repeta in numeroase randuri faptul ca cei mari poeti ai lumii sunt in numar de patru: Rumi, Iqbal, Mirza Ghalib si un al patrulea al carui nume nu si-l poate aminti pana la finalul cartii. Cei patru sunt musulmani, fapt de natura sa-i trezeasca uimirea. Ca orice ignorant sadea, naratorul nostru nu tolereaza alte religii. Nici in cea proprie nu crede. Este necrutator cu lumea din jur, dar isi pastreaza luciditatea si in creionarea propriului autoportret: „Eu am muncit in modul cel mai josnic, fara pic de dedicare si complet nesincer”. „Cu cat furam mai mult de la el, cu atat imi dadeam seama mai limpede cat furase el de la mine”. „Nu sunt un ganditor original, dar sunt un ascultator original”.

Citeste si:  De ce ai renuntat la vechiul job?

Tonul este sigur, da chiar si sfaturi pentru „antreprenori”, indica si o adresa web la care poate fi gasita compania pe care o conduce. Este istet si stie sa intoarca orice situatie in avantajul sau, oportunist si profitor, avand toate “datele” pentru a reusi, un fel de ciocoi nou al secolului XXI. Are simturile ascutite ale unui „om de succes”, dar si multa ignoranta specifica fiintei rurale, neinstruite. Remuscarile ii sunt straine. De pilda: „nu am telefon mobil – din motive evidente – corodeaza creierul omului, ii micsoreaza testiculele si ii seaca sperma”.

Aravind Adiga nu scrie o poveste de succes. Nu ni-l prezinta pe omul de jos invingandu-si asupritorii, ci transformandu-se intr-unul dintre ei. Lumina povestii este cruda, dezvaluie toate molimele si toate flagelurile si niciun colt din acea lume nu ramane nepatat. Ca fresca sociala, cartea este buna. In rest, nu mi s-a parut a face marturia vreunei arte spectaculoase. Firul naratiunii este bine stapanit, aproape cinematografic as zice, te captiveaza, dar nu te uimeste prin tehnica si detaliu. Ceea ce m-a deranjat totusi a fost lipsa de nuante, procentul de rautate pura a unor personaje, mult prea crescut, ceea ce duce la o pierdere in termeni de veridicitate si tusele prea groase. Ar fi interesant de vazut o ecranizare ca un fel de replica data povestii din „Vagabondul milionar”. Totusi, nu cred ca ar avea sanse la Oscar.

In rest, iritante mi s-au parut unele scapari din partea traducerii. New Delhi este Noul Delhi, ca si cum am spune vreodata Noul York. Formularea „a se infrupta” mi s-a parut o alegere nefericita avand in vedere contextul in care ea apare: „femeile acelea splendide care ma tachinau si radeau de mine pe dupa ferestrele cu gratii – toate implorandu-ma sa ma infrupt din ele” si „Kishan a avut la dispozitie doua saptamani sa se infrupte din trupul nevesti-sii”. Pe langa acestea, un dezacord mare cat un bivol bine hranit: „Nu vorbesc de mancare gatita in casa – a trebuit sa le servesc chestiile alea puturoase, care vin in cutii de carton si care ii innebuneste pe toti cei bogati”.


2 Comentarii
  1. Am citit aceasta recenzie cu aceeasi bucurie si rasuflare taiata cu care citesc si cartea!

    Intr-adevar, nu are un stil senzational, dar este cel mai bun reportaj pe care l-am citit despre India.

    Povestea este cursiva, frumoasa, cu detaliile semnificative care sa dea culoare, marcate atent. Este ca un reportaj de atmosfera sau unul magazin, de foarte foarte buna calitate!

    Insa remarcabila este imaginea despre societatea indiana.
    Si cum spuneai si tu, Irina, faptul ca multe din cele scrise acolo se potrivesc perfect societatii noastre.

    Si la noi se poate muri pe un hol de spital, si la noi erau pisici in laboratoarele de analiza, si la noi, soferul unui bogatas/ director general, este privit de ceilalti membrii ai micii comunitati ca un zeu care a reusit in viata!

    Si la noi au fost multe scandaluri cu cornul si laptele, si la noi sunt multe sate fara electricitate, apa curenta e o chestiune de sf iar copii de la sat, nu prea au multe sanse la educatie. Poate la munca fizica.

    Dupa cum vedem, si la noi se cumpara voturi, si la noi e lipsa de asfalt, chiar daca se fac 42 de km de autostrada in 5 ani.

    Apele poluate sunt la fel de multe, hoiturile si gunoaiele sunt peste tot…

    Si cine vrea sa citeasca o carte buna, care sa il faca sa fie putin mai atent la ce e in jurul sau, sa citeasca aceasta carte!

    Felicitari pt recenzie si ma bucur sa regasesc aceste lucruri de calitate pe siteul vostru!

  2. Citesc cu mare interes recenziile …..sunt un element de referinta,de care ma folosesc uneori cand caut ceva de citit si nu ma pot hotari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.